FOTO Dansul de foc al Antigonei de la Petroşani

Mihai Măniuţiu a creat un spectacol puternic imagistic după piesa lui Sofocle la Teatrul „I. D. Sîrbu" din Petroşani. Antigona a fost interpretată de actriţa Andreea C. Hristu, scenografia cu trimiteri contemporane fiind semnată de Adrian Damian.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am păstrat conflictul din piesa lui Sofocle între legea politică, a cetăţii, şi cea divină, însă «Antigona» rămâne  un spectacol contemporan, realizat după tema unui război de astăzi. Am urmărit raportul dintre mit şi degradarea acestuia, mitul fiind afectat de eroziune în zilele noastre", a punctat regizorul Mihai Măniuţiu, care a mai montat spectacolul şi în 1996 la Piatra-Neamţ.

Vezi aici spectacolul în imagini.

Antigona, fiica lui Oedip, după ce află că cei doi fraţi ai săi muriseră în luptă, ucigându-se reciproc, încalcă porunca tiranului Creon, care oprise ca Polynices să fie îngropat. Sfidându-l pe rege, ea presară pământ peste trupul neînsufleţit al fratelui ei, îndeplinind, cu un curaj nemărginit, ritualul înmormântării. Pentru acest gest, Creon ordonă să fie ucisă.

Click pentru fotogalerie



Magia ritualului

În versiunea de la Petroşani, jucată în weenkend în avanpremieră, Antigona a fost interpretată cu expresivitate de tânăra actriţă Andreea C. Hristu, iar Creon în întruchiparea lui Nicolae Vicol a avut o forţă ce aminteşte de cea a actorului Mihai Constantin. Profetul Tiresias, care poate cânta şi cu picioarele la liră, a fost interpretat tulburător de András Lóránt, laureat anul acesta cu Uniter pentru coregrafie.

Adrian Damian semnează acum, în întregime, scenografia celui de-al treilea spectacol al lui Mihai Măniuţiu, după „Caligula" şi „Othello". „Am dezvoltat în «Antigona» o scenografie în serie, realizată la sugestia lui Mihai Măniuţiu, însă am descoperit o vibraţie extraordinară în libertatea conceptuală pe care am avut-o, în transpunerea tragediei antice într-o lume contemporană", subliniază scenograful Adrian Damian.

Mari regizori, în Valea Jiului

Directorul Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu", Nicoleta Bolcă (foto), aflată la al doilea mandat la Petroşani, are un proiect ambiţios pentru teatrul pe care-l conduce: să realizeze un festival al marilor regizori români. După ce, recent, au montat aici Alexander Hausvater, Sorin Militaru, Mihai Măniuţiu, managerul intenţionează să-i invite, în toamnă, la Petroşani pe Silviu Purcărete,  Alexandru Dabija şi Radu Afrim.



Teatrul a funcţionat încă din 1948 sub numele de Teatrul Poporului, apoi de Teatrul de Stat „Valea Jiului". În 1991, instituţia a devenit Teatrul Dramatic „I. D. Sîrbu" Petroşani. Teatrul, care a aniversat în 2008, 60 de ani de existenţă, are acum o sală renovată de 372 de locuri. „Avem o echipă tânără, foarte promiţătoare, cu o medie de vârstă de 30 de ani", a declarat managerul teatrului Nicoleta-Lucreţia Bolcă.

András Lóránt: „În spectacole, nasc coregrafiile din oameni"

„Adevărul": Eşti recunoscut ca un coregraf al dansului sacrificial, iar în „Antigona" te vedem şi în ipostază de actor. Cum e să îmbini, în acelaşi timp, coregrafia cu actoria, fiind şi interpretul prezicătorului Tiresias?

András Lóránt:  Pentru mine „Antigona" este un moment foarte important. De câţiva ani m-am pus deoparte ca actor în favoarea coregrafului. Eu am terminat şi actorie, dar eram coregraf înainte să devin actor în domeniul dansului sportiv. Între timp am devenit coregraf de teatru. Am nişte principii care par astăzi de secolul al XIX-lea. Nu prea îmi place să fac ambele ipostaze, şi de coregraf, şi de actor, pentru că sunt destul de maximalist şi am avut întotdeauna senzaţia că, dacă mă aventurez în amândouă laturi, cel puţin una dintre ele  este sacrificată. Acum se pare că  sunt „reloaded". Când am venit la prima repetiţie, la Petroşani, am venit în calitate de coregraf. Habar nu aveam că o să joc, cred că nici regizorul Mihai Măniuţiu nu ştia. Totuşi, nu puteam să nu profit de această oportunitate a rolului şi am încercat să nu dezamăgesc. A fost o foarte mare satisfacţie şi bucurie rolul lui Tiresias.

Dansezi până la senzaţia de frângere. A fost greu să te distanţezi de tine în acest rol?

E genul meu de a fi. Eu nasc coregrafiile din oameni, nu dictez nimic. Coregrafiile pot să fie foarte exacte, lucrez puternic cu artiştii în funcţie de capacităţile lor şi, poate, de aceea coregrafiile mele capătă o nuanţă foarte puternic personală. Asta am aplicat şi la mine, în cazul lui Tiresias. Am avut un regizor care întotdeauna mi-a spus când să mă opresc. Ghidajul lui Mihai Măniuţiu a fost perfect, iar aventura asta  din „Antigona" m-a renăscut ca actor.

Tiresias apare orb în textul lui Sofocle...

Nu s-a marşat pe ideea de orbire la propriu, aici s-a mers pe relaţia lui Tiresias cu Antigona şi pe reflectarea percepţiei prezicătorului asupra a ceea ce se întâmplă. Mai degrabă povestea cu orbul care nu vede, dar simte, se regăseşte, în spectacol, în sensul de trăiri. Tiresias trăieşte anticipat ceeea ce se  întâmplă sau, ulterior, îşi manifestă emoţiile faţă de ceea ce s-a petrecut. Nu trebuie să joci neapărat un orb ca să ajungi la intensităţi covârşitoare ale trăirilor. Eu, în general, la frecvenţele astea dansez.

Cum reuşeşti să-ţi dozezi energia în dansul pe care-l practici? Nu te temi de timp şi mai ales de urmările trecerii acestuia?

Mă regăsesc totalmente în zona mea specifică, lucrez foarte puternic în sensul teatrului cu materialul actoricesc. Nivelul dansant poate să se contopească în forme foarte bine stabilite, chiar şi matematic, regizoral. Nu am vrut niciodată să fiu diferit, însă cred că tocmai munca te protejează, deşi erodarea devine inevitabilă. Domeniul de dans este totuşi atât de vast, încât şi un om de 80 de ani poate să aibă ceva de spus pe scenă. Dansul nu se reduce numai la baletul de performanţă care cere, într-adevăr, o mobilitate extraordinară practicată într-un număr de ani limitat. Nu mă tem de timp. La mine, munca ţine de antrenament. Consumăm o doză de energie, dar o şi primim înapoi, pentru că iubim şi ne implicăm cu adevărat în ceea ce facem. Şi atunci nu ţi se mai pare că te consumi. Pur şi simplu, trăieşti, vibrezi şi dansezi.

Între 1992 şi 2002 ai trăit în Cluj, fiind angajat la Teatrul Maghiar de Stat şi predând la universitate, după care ai lucrat în majoritatea teatrelor importante din Ardeal. Te-ai gândit să laşi Transilvania pentru Bucureşti?

Lumina cea mai puternică, pentru un artist, rămâne la Bucureşti. Am lucrat şi în Capitală, însă nu sunt genul de artist care să alerge după vizibilitate şi notorietate. Totuşi, am răzbit de mult timp, pentru că pur şi simplu îmi fac treaba bine oriunde mă duc. Şi mă duc oriunde cineva are nevoie de ceea ce eu reprezint. Acum predau la Universitatea din Târgu-Mureş, la secţia de coregrafie, lucrez cu nişte studenţi pe care îi iau foarte în serios.

"Nu am vrut niciodată să fiu diferit. Munca ţine de antrenament. Şi atunci nu ţi se mai pare că te consumi. Pur şi simplu, trăieşti, vibrezi şi dansezi."
András Lóránt
coregraf

Despre artist: http://lorantandras.wordpress.com/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările