FOTO Cum arătau liderii politici mondiali în tinereţea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginea pe care o avem despre liderii politici, fie persoane aflate în continuare în funcţie, fie persoane care au jucat un rol important în istoria recentă, este una în care îi percepem ca oameni aflaţi la vârsta a treia, fără a ne gândi că şi aceştia au fost tineri şi au avut atitudini uneori nonconformiste.

Personalităţile politice pe care le vom prezenta nu sunt neapărat actori aflaţi în continuare la conducerea statelor din care provin, o parte din aceştia fiind la final de mandate, în timp alţii au murit.

1.Winston Churchill

image

Churchill a fost prim-ministru al Marii Britanii timp de aproape zece, având două mandate, 1940-1945 şi 1951-1955. Acesta a murit în anul 1965

2.Margaret Thatcher

image

Cunoscută şi sub numele de „Doamna de fier”, Thatcher este considerată un politician simbol al conservatorismului britanic. Fostul lider de pe Downing Street a murit în 2013.

3.Hugo Chavez

image

Politician reprezentând curentul noii stângi, liderul venezuelean s-a remarcat prin retorica sa agresivă împotriva capitalismului Statelor Unite. Chavez a decedat în 2013.

4.Nelson Mandela

image

Mandela este considerat unul din simbolurile forte ale luptei pentru drepturile omului. Fostul lider al Africii de Sud a murit la finele anului trecut

5.Fidel Castro

image

Castro este în continuare considerat drept unul din reprezentanţii curentului revoluţionar contemporan, fostul lider de la Havana, alături de Che Guevara, fiind principali conducători ai Revoluţiei cubaneze.

6.Silvio Berlusconi

image

Politician mai mult decât controversat, fostul prim-ministru al Italiei are „darul” de a rămâne în lumina reflectoarelor chiar şi când acesta nu are reuşite politice.

7.Bill şi Hillary Clinton

image

Ceo doi sunt un cuplu de politicieni care au făcut istorie, Bill Clinton în anii 90, în timp ce soţia în timpul adinistraţiei Obama.

8.George W. Bush

image

Fostul preşedinte republican este omul politic pus în postura de a conduce „Războiul împotriva terorii”, în urma atentatelor din 11 septembrie 2001.

9.Barack Obama

image

Actualul lider de la Casa Albă se află în prezent la al doilea său mandat de preşedinte, un mandat în care acesta speră să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-a propus încă din 2008.

10.Nicolas Sarkozy

image

Fostul lider de la Palatul Elysee este, pentru moment, într-o perioadă în care se fereşte de lumina reflectoarelor, cu toate că este creditat de sondaje cu prima şansă de câştig pentru alegerile din 2017.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite