Eveniment la Gaudeamus. A fost lansat jurnalul Generalului Athanasescu
0
Una dintre cele mai aşteptate apariţii din domeniul istoric, care a fost lansată de Editura Vremea la Târgul de Carte Gaudeamus, a fost „Jurnalul“ (1926-1940) generalului Gheorghe Athanasescu. În volum, sunt portretizate personaje de prim-plan ale istoriei României Mari.
Pentru pasionaţii de trecut, scoaterea la lumină a unei mărturii inedite este întotdeauna o bucurie. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un jurnal, publicat de Editura Vremea şi lansat la Gaudeamus, volum plin de amănunte interesante şi de personaje de prim-plan ale istoriei României Mari. Autorul, generalul Gheorghe Athanasescu (1880-1967), a fost un ofiţer de carieră, absolvent în România al Şcolii Superioare de Război, dar şi al Şcolii de Război din Imperiul German. S-a remarcat, în Marele Război, în timpul campaniei din 1919, împotriva regimului bolşevic maghiar al lui Béla Kun, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” şi cu Ordinul francez al Legiunii de Onoare şi a urcat treptele carierei militare până la aceea de comandant de corp de armată. Între 1924 şi 1926 a fost ataşat militar al României în Germania, iar între 1926 şi 1930 s-a aflat într-o poziţie de excepţie, ca adjutant al Reginei Maria, una dintre cele mai importante figuri ale istoriei României. În această calitate, generalul Athanasescu a însoţit-o pe Regină în legendara călătorie din Statele Unite ale Americii, acel adevărat apogeu al bunului renume al României în lume. Capacităţile organizatorice ale militarului de carieră şi-au găsit utilitatea şi în alte domenii, generalul Athanasescu ocupând, între 1941 şi 1948, funcţia de administrator delegat la Societatea Tramvaielor din Bucureşti. Reprezentant al elitei militare româneşti, apreciat pentru meritele sale pe câmpul de luptă, apropiat al Familiei Regale, generalul Gheorghe Athanasescu nu avea cum să scape de prigoana comunistă. În 1949, a fost evacuat din casa de familie, iar în 1960 i-a fost anulat dreptul la pensie. Aceasta era răsplata pe care un bun profesionist şi un mare patriot o primea de la regimul de „democraţie populară”. Din fericire, furia distructivă a comuniştilor, care a risipit atâtea tezaure de cultură şi de memorie, nu a dus şi la dispariţia jurnalului generalului Athanasescu.
Acest document a 6 supravieţuit graţie familiei, care i-a înţeles şi i-a respectat valoarea. Iar astăzi îl putem citi cu toţii, spre a ne întregi tabloul istoriei României interbelice. Meritul fundamental în publicarea acestui nepreţuit document îl are nepotul generalului Gheorghe Athanasescu, Dumitru Lecca, urmaşul unei vechi familii boiereşti din Moldova, deţinut politic în timpul represiunii comuniste şi mare campion al baschetului românesc. Am avut privilegiul să-l cunosc acum câţiva ani şi de atunci îl admir nelimitat pe acest boier autentic, sobru şi discret, întotdeauna binevoitor, dar ferm în convingerile şi valorile pe care le apără. Dumitru Lecca îşi respectă înaintaşii şi înţelege că vieţile lor pot fi astăzi model pentru noi toţi. De aceea, împărtăşeşte cu generozitate amintiri şi documente din arhiva de familie şi luptă pentru păstrarea memoriei strămoşilor săi. A scris cartea Cronica unei mari familii băcăuane. Boierii Lecca, iar astăzi ne oferă accesul către însemnările bunicului său matern. Prin acest jurnal, vom putea fi martori ai unor momente fundamentale din istoria României interbelice şi ne vom intersecta cu numeroase personaje istorice, de la Regina Maria, Regele Ferdinand şi Regele Carol al II-lea la mareşalii Averescu, Prezan şi Antonescu, de la Constantin Argetoianu la Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, de la I. G. Duca şi Armand Călinescu la Henri Cihoski, de la Eugen Cristescu la Corneliu Zelea Codreanu, de la Octavian Goga la Nicolae Iorga, de la Zizi Lambrino la Elena Lupescu, de la Nicolae Titulescu la Barbu Ştirbey. Lumea din jurnal este departe de a fi idilică. Marii bărbaţi politici, liderii militari şi marii cărturari care au făcut România Mare nu sunt lipsiţi de orgolii, tabere politice se fac şi se desfac, generalul Athanasescu însuşi are preferinţe sau idiosincrazii faţă de anumite personaje sau atitudini. El nu este un martor rece sau un marginal, ci un om aflat în centrul jocurilor de putere, mereu în preajma Reginei Maria, mereu încercând să-i ofere acesteia informaţiile şi sfaturile cele mai utile.
FRAGMENT
2 decembrie 1933, ora 22
"Azi a fost critica manevrelor, făcută la Cercul Militar.
Regele a fost însoţit de Principele Nicolae, ministrul armatei şi colonelul Teodorescu. Paul Angelescu a făcut critica, citind-o două ore şi un sfert. Introducere foarte interesantă, însă cam lungă. Critica operaţiilor a tratat operaţiile armatelor, corpurilor de armată şi diviziilor, apoi statul major şi concluziile. La armate s-au găsit operaţiile Armatei Muntenia greşit îndrumate (două grupe prea îndepărtate, schimbări prea multe de hotărâri şi amestec în treburile subalternilor).
Amestecul în operaţiile diviziilor 11 şi 36 a fost chiar nepotrivit, împiedicând acţiunea ambelor divizii. La corpurile de armată, de asemenea unele erori. La Armata Roşie a criticat că n-a introdus divizia 19 din rezervă şi că operaţia trebuia dusă cu dreapta repliată. S-a criticat apoi Statul Major şi, mai slab, serviciile la Armata Albastră. Soluţia propusă de direcţia manevrelor a fost ofensiva cu ambele corpuri de armată în linia întâi şi cu divizia de cavalerie la stânga, iar la Armata Roşie, ajungerea Corpului 1 de Armată pe o linie de fund
având în spate Corpul 7 cu două divizii. (Tema stabilită pentru manevrele regale din 1930 era în linii mari următoarea: o armată, denumită „partida albastră”, care luase ofensiva în direcţia nord, era oprită de forţele apărării, denumite „partida roşie”. Generalul comandant al „partidei albastre” hotărăşte să atace flancul stâng al adversarului cu un grup de divizii concentrate în zona Mureş-Braşov. În acest timp, comandantul
forţelor roşii, informat de proiectele agresorilor, se grăbeşte să introducă în regiunea ameninţată un detaşament de acoperire.)
Critica Regelui
A criticat concepţiile manevrei, arătând lipsa de legătură între operaţiile armatei din Transilvania şi celei din sudul Carpaţilor. Soluţia a fost o împingere la nord pentru Armata Muntenia şi a unei grupe secundare spre Slatina şi mai departe. Pentru Roşu, s-a criticat că nu s-a gândit decât la situaţia de acoperire, fără a se gândi la bătălie, care trebuia să aibă un caracter ofensiv, cu Corpul de Armată 1 la acoperire
şi ofensiv la nord, cu corpurile de armată 3 şi 7.
În rezumat, s-a adus laudă trupelor, cu excepţia criticilor parţiale arătate mai sus.
Propunerile lui Paul Angelescu:
– pregătirea operaţiilor de acoperire
– transformarea grănicerilor în divizii de acoperire.
Propunerile Regelui:
– să se ia caracterul scolastic al manevrelor, căci ele nu
sunt criteriu de examen, ci de învăţământ
– pregătirea acoperirii
– pregătirea manevrelor viitoare şi temei ca ele să fie la
Marele Stat Major, iar dirijarea manevrelor să fie făcută de
către un inspector de armată
– să se lase iniţiativa şefilor şi să nu se intervină în măsurile
lor
– manevrele viitoare să se ocupe cu fronturile largi.
În fond, în critica operaţiilor au existat trei soluţii: a comandanţilor de partidă, a direcţiei manevrelor şi a Regelui.
Toate trei sunt diferite. Şi-n fond, când te gândeşti că pregătirea aviaţiei e pe mâna Principelui Nicolae şi a lui Iliescu!
Iar la armata terestră, inspectorii au soluţii care diferă una de alta şi sunt găsite toate rău de P.T., care face critica pentru Carol. Cam păcat pentru Carol, pe care l-aş dori tare din toate punctele de vedere, căci este foarte simpatic şi îndeplineşte multe condiţii.
3 decembrie 1933
Citesc în jurnalul de azi că M.S. Regina a cumpărat la Balcic o serie de terenuri, plătind o sumă foarte mare pentru terenurile domnului Nicolau, fost primar. În acelaşi timp cumpără şi Zwiedeneck teren şi culmea, îl ia de la arhitectul antreprenor al lucrărilor şi pe un preţ derizoriu (a se vedea rubrica de acte notariale). Când mă gândesc că eu nu numai că nu voiam să iau pentru mine nimic, dar nici nu am admis vreodată ca M.S. Regina să fie pusă la cumpărări interesate şi plătite foarte scump. În special cazul terenurilor lui Nicolau,
nici nu l-am admis vreodată ca posibil, căci terenurile erau foarte scumpe şi în fond domnul Nicolau cumpără terenuri de la turci sau alţii, lângă terenurile Reginei, cu preţuri derizorii, spre a le revinde cu câştiguri mari Reginei. Eu am interzis să fie luate terenuri izolate şi am pus să se facă un plan mare şi
să cumpere tot odată, spre a înfrâna specula.
Acum văd că se plăteşte la Balcic pentru terenurile lui Nicolau 2.5 milioane lei, în aceeaşi zi când Zwiedeneck cumpără de la antreprenor cu 30 mii lei un teren! Mă întreb dacă nu cumva suveranii îşi merită soarta, căci atunci când au de a face cu oameni cinstiţi şi care pun mai presus de orice prestigiul Suveranului, ei nu-i apreciază destul, dând în schimb încredere nevrednicilor!
4 decembrie 1933
Vorbind cu doamna Nina D., mi-a spus că influenţa camarilei este încă foarte mare şi că ea a avut un rol şi în aducerea lui Duca la putere, cât şi la numirea unor miniştri. Astfel, aducerea lui Franasovici în minister şi apoi numirea lui la telecomunicaţii a fost opera jidoavcei, a lui Malaxa, a lui Puiu Dumitrescu şi, în mică parte, a doamnei Franasovici, care s-a luptat din răsputeri ca să fie adus de la muncă la telecomunicaţii.
Ce ruşine! Singurul care s-a opus a fost Dinu Brătianu, însă nu a reuşit complet, căci se pare că Duca a întrebuinţat pe Franasovici şi la acţiuni pe lângă jidoavcă.
Când mă gândesc la numirea de la război, cu toată valoarea sufletească a lui Uică, tot nu pot vedea decât influenţa camarilei. Poate că şi înainte era tot astfel cu unii miniştri, chiar la ministerul de război (Condeescu, Angelescu, Mircescu!), dar parcă nu era aşa de rea calitatea camarilei.
Pentru interesul Regelui şi al ţării ar fi bine ca guvernul liberal sprijinit de opoziţie (naţional-ţărănişti, care prin manifest s-au declarat împotriva camarilei) să înlăture după alegeri camarila, căutând a elibera pe Rege, care rămânând singur va putea avea o libertate de acţiune mult mai mare şi va putea fi un adevărat arbitru.
29 decembrie 1933
O ştire îngrozitoare este asasinarea mişelească a lui Duca de către un student din Garda de Fier, având doi complici tot din Gardă. Este de necrezut cum se poate ca nişte studenţi, creştini şi naţionalişti să aibă o atât de stupidă acţiune, care numai rău face cauzei lor, omorând pe unul din cei mai de seamă politicieni, când bubele ţării sunt cu totul în altă parte.
Din asta se vede inferioara mentalitate şi pricepere a conducătorilor Gărzii. De altfel nici o mirare, când ştiut este din ce elemente de proastă calitate e compusă, în majoritatea cazurilor.
Când ţara a avut la putere o camarilă, hoţi materialmente şi moralmente, să se ucidă cel mai curat dintre politicieni.
Se pare din cele ce se pot şti până acum şi-n urma însăşi a declaraţiilor lor, că l-au ucis pentru că era şeful Partidului Liberal, care a fost pentru desfiinţarea Gărzii. Deci nici un motiv superior, ci o simplă crimă contra celor ce au desfiinţat o asociaţie politică. Este stupid şi rău pentru însăşi politica
Gărzii de Fier. Nu mai vorbesc despre calităţile lui Duca: cinste, inteligenţă, cultură superioară şi civilizaţie, care singure îl puneau pe un piedestal superior în această ţară, în această epocă de decadenţă morală.
Ceea ce mă întristează enorm este că abcesul cangrenos, la care au contribuit toate guvernele şi partidele politice de la război încoace, toate de o calitate inferioară României Mari, începe să se spargă unde nu trebuie. În aşa condiţii, nu ştii unde vom putea fi târâţi.
30 decembrie 1933
Se vorbeşte că atentatul a fost pus la cale în casa generalului Zizi Cantacuzino92, ceea ce arată că nebunia aceluia este în creştere. Se mai spune că pe listă ar mai fi Inculeţ şi V. Iamandi, apoi jidoavca, Titulescu.
92 Gheorghe Cantacuzino (Zizi), zis „Grănicerul” (25 dec. 1869, Paris – 9 oct. 1937, Bucureşti) – general, politician; descendent al domnitorului Şerban Cantacuzino; comandant al Regimentului I Grăniceri Predeal în timpul Primului Război Mondial, demisionează din armată după semnarea Păcii de la Bucureşti; deputat din partea Partidului Poporului şi apoi a Partidului Conservator; în 1930 se înrolează în mişcarea legionară, iar din decembrie 1934 este preşedintele partidului naţionalist legionar „Totul pentru Ţară”; în 1936 a condus grupul de legionari care s-au înrolat în armata lui Franco în cursul Războiului Civil din Spania". (Copyright Editura Vremea)
Se încarcă comentariile...
