Două filme româneşti, în competiţia Festivalului de la Cannes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „La source des femmes“, de Radu Mihăileanu şi cea mai recentă producţie a regizorului Cătălin Mitulescu, „Loverboy“ intră în competiţia oficială a prestigiosului festival de film.

 „La source des femmes“, de Radu Mihăileanu, va fi prezentat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, desfăşurat între 11 şi 22 mai. Cu un buget de 8,8 milioande de dolari, filmul lui Mihăileanu este coprodus de coprodus de EuropaCorp, compania lui Luc Besson şi Elzevir Films, potrivit „Variety“. Acţiunea filmului se desfăşoară într-un sat izolat, unde femeile îşi ameninţă bărbaţii că nu vor mai face sex dacă nu le aduc apă de la singura fântână din sat, aflată pe un deal îndepărtat. Radu Mihăileanu a părăsit România în 1980 şi trăieşte în Franţa.

„Loverboy“, în secţiunea Un Certain Regard


Cel mai recent lungmetraj al regizorului Cătălin Mitulescu, „Loverboy“, a fost selectat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes. Avându-i în rolurile principale pe tinerii actori Ada Condeescu şi George Piştereanu, „Loverboy“ a fost filmat la Hârşova şi la Cernavodă.  Filmul, fostul proiect al lui Mitulescu, intitulat „Un balon în formă de inimă“, spune povestea lui Luca, un tânăr de 20 de ani care cucereşte fete şi, apoi, le plasează mai departe unei reţele de prostituţie din Constanţa.

În total, 49 de filme vor concura in Selecţia Oficială a Festivalului de la Cannes, dintre care 19 în competitie şi 19 în secţiunea Un certain regard.

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite