Visuri de vânzare. Povestea primului Hotel Disneyland: „ Orice aveai nevoie era acolo, dar nu-l puteai cumpăra decât pe bani mulţi“

Visuri de vânzare. Povestea
primului Hotel Disneyland: „ Orice aveai nevoie era acolo, dar nu-l puteai
cumpăra decât pe bani mulţi“

Afaceristul Jack Wrather (dreapta), prezentând macheta viitorului hotel Disneyland

În 1955, Walt Disney deschidea primul hotel ce-i purta numele, amplasat la doi paşi de intrarea în celebrul parc de distracţii din California (SUA). La baza ideii, stătea un concept de afaceri revoluţionar la acea vreme: oferiţi-le oamenilor tot ceea ce-şi pot dori, dar numai la preţurile stabilite de noi.

În urmă cu exact 58 de ani, pe 5 octombrie 1955, în Anaheim, o mică localitate din California (SUA), se deschidea primul Hotel Disneyland. Afacerea, o înţelegere financiară de proporţii între Walt Disney şi Jack Wrather, un multimilionar american, cu afaceri în domeniul petrolului, al filmului şi al jocurilor de noroc, marca deschiderea unei noi epoci în industria divertismentului. Era definitivarea unui plan început cu ani în urmă (prin ideea construcţiei primului parc de distracţii Disneyland), cărămida finală a unei lumi paralele, gândită în jurul personajele din desenele animate şi proiectată pe criterii financiare de succes.

Scopul din spatele inaugurării primului hotel Disney nu era greu de intuit. Primul parc tematic pentru cei fascinaţi de aventurile lui Mickey Mouse, Goofy & Co., deschis cu numai câteva luni înainte, era izolat de principalele trasee turistice californiene. Aşa se face că, o mare parte dintre potenţialii doritori abandonau ideea unui sejur la Disneyland, tocmai din cauza distanţelor mari şi, implicit, a sumele de bani cheltuite, pe drumurile dintre destinaţia turistică şi locurile de cazare din zonă.

Sesizând problema, Walt Disney a gândit inaugurarea unui hotel, aflat în imediata apropiere a parcului tematic, stabilind şi premisele unei idei de afaceri aflată la putere astăzi: „Tot ceea ce-ţi poţi dori“. Dacă Parcul Disneyland deschisese o lume nouă, construită pe folosirea din plin a fascinaţiei privitorilor pentru personajele desenate, şi totuşi în mişcare, Hotelul Disneyland avea să traseze graniţele acestei creaţii, ce combina fantezia şi banii, transformând-o într-o realitate de sine stătătoare. O lume nouă în vechea lume, o lume în care nimic din ceea ce ţi-ai putea dori nu se află deja la doi paşi de locul în care te afli.

Un plan fără greşeală

Walt Disney (stânga), alături de noul său partener de afaceri, Jack Wrather.

Mai întâi, câteva vorbe despre istoria primului Hotel Disneyland. La momentul „revelaţiei turistice“, situaţia financiară a imperiului Disney nu era una tocmai pe roze. O sumă uriaşă de bani fusese investită în construcţia parcului tematic, astfel încât omul de afaceri american şi-a dat seama că singura soluţie era asocierea cu o altă persoană, potentă financiar. Primul pe listă a fost un prieten, Art Linkletter, personalitate a vremii, iniţiatorul celebrei serii „Copiii spun lucruri trăsnite“. Linkletter a spus pas, neconvins de reuşita financiară a planurilor lui Disney. Potrivit propriei mărturii, din autobiografia publicată la mijlocul anilor 1960, Linkletter avea să se plimbe prin faţa Hotelului Disney, ani mai târziu, spunând, la fiecare pas făcut: „Şi iată încă un milion pe care l-aş fi putut face“.

 
 
Voiam un nou concept de afaceri: «Totul la dispoziţia ta». Oferiţi-le oamenilor tot ceea ce-şi pot dori, dar numai la preţurile stabilite de noi. Ceea ce am încercat şi, cred, am şi reuşit, era să-i convingem pe oameni să creadă că nu exista nimic pe care să şi-l dorească şi care să nu poată fi găsit la câţiva paşi distanţă sau chiar la capătul unui telefon.
Jack Wrather, om de afaceri american
 

Aşa a intrat în afacere Jack Wrather, şi partenerul de afaceri al acestuia, Maria Helen Alvarez. Înţelegerea prevedea ca viitorul hotel să fie construit la intrarea în parcul tematic, urmând a fi condus de Wrather. Toate încasările urmau să ajungă la acesta din urmă. Planul de afaceri era bun pentru ambii parteneri: Disney îşi creştea exponenţial numărul de vizitatori, care acum nu mai erau nevoiţi să caute soluţii de cazare în alte locuri, iar Wrather le lua banii acestora. Într-un interviu acordat în 1982, Wrather îşi amintea discuţiile de principiu de la momentul negocierilor cu Disney: „Voiam un nou concept de afaceri: «Totul la dispoziţia ta». Oferiţi-le oamenilor tot ceea ce-şi pot dori, dar numai la preţurile stabilite de noi. Ceea ce am încercat şi, cred, am şi reuşit, era să-i convingem pe oameni să creadă că nu exista nimic pe care să şi-l dorească şi care să nu poată fi găsit la câţiva paşi distanţă sau chiar la capătul unui telefon. Zona era perfectă. Eram singurii comercianţi adevăraţi pe o zonă  de câteva zeci de kilometri pătraţi. Orice aveai nevoie era acolo, dar nu-l puteai cumpăra decât pe bani mulţi“.

La doi ani distanţă de la acest interviu, Wrather se stingea din viaţă. Hotelul Disney avea să revină în portofoliul Disney, la insistenţele noului şef al trustului, Michael Eisner, şi nu fără scandal. În tot timpul vieţii, Wrather refuzase cu încăpăţânare să-şi vândă bijuteria deţinătorului parcului de distracţii. Treptat, de-a lungul anilor ce au urmat, primul Hotel Disneyland a fost micşorat, pentru a face loc viitoarelor construcţii din jurul parcului. În final, a mai rămas doar o parte din zona de parcare, construită iniţial pentru miile de maşini ce invadau Disneyland-ul.  

Noul sistem

Imagine feerică a Hotelului Disneyland din Paris

Primul Hotel Disneyland a dispărut, însă conceptul de afaceri gândit la jumătatea anilor 1950 funcţionează perfect, şi astăzi, în imperiul „tatălui“ desenelor animate. Pentru un sejur de cinci zile, la sfârşit de lună octombrie, deci nu tocmai în sezon turistic, doi adulţi, însoţiţi de un copil de peste 3 ani, vor trebui să scoată din buzunar minimum 3.500 de euro la Hotelul Disney din Franţa. În banii aceştia intră cam tot ce ţi-ai putea dori, teoretic, de la o vacanţă alături de cel mic. „Clubul Minnie“ şi în „Sala jocurilor electronice“ pentru copil. Iar doamna se poate relaxa la Spa sau la solar, în timp ce domnul poate degusta o bere rece, la barul hotelului.

Sună bine, nu-i aşa? Problema este că o bere de acest fel porneşte de la 25 de euro. Şi urcă. Dacă vrei ceva mai ieftin, va trebui să rezişti eroic. Pe următorii 15 kilometri pătraţi, distanţa dintre Paris şi Disneyland, nu există tarife mai prietenoase. Este unul dintre paradoxurile Disney, o lume de sine stătătoare, în lumea asta, normală, la care ne raportăm cu toţii.

 
 

496

este numărul total al camerelor disponibile în Hotelul Disneyland din Paris

În lumea Disney nu există supermarketuri. Totul este la „preţul casei“. Vrei să-i cumperi celui mic ceva mâncare? Ei bine, va trebui să te mulţumeşti cu hamburger, cartofi prăjiţi sau pizza încălzită la microunde, cu faţa lui Mickey desenată din ketchup. Pentru că astea sunt singurele feluri de mâncare din afara hotelului, iar magazine de unde să cumperi altceva nu există prin zonă. Aşa că eşti nevoit să te întorci la hotel şi să scoţi alţi bani din buzunar. Sau să iei trenul până la Paris, să-ţi faci cumpărăturile şi să te întorci cu pungile în lumea eroilor din desenele animate.

„Planul nostru era unul revoluţionar. Scoteai omul din mediul său normal şi-i ofereai acces la toate visurile posibile. Apoi, îl făceai să înţeleagă că numai acolo putea să le îndeplinească. După care, scoteai lista de preţuri“, se amuza Jack Wrather, în interviul amintit. La peste 60 de ani de la acel moment, unui copil însetat, aflat în vizită în Disneyland, i se oferă apa visată şi un pahar uriaş cu Mickey Mouse desenat pe el, în culorii vii şi pasteluri. Apa este importantă, desigur, dar figura lui Mickey, de pe paharul de 10 euro, va rămâne una dintre amintirile cele mai frumoase ale unei vacanţe de neuitat. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: