Dezbatere „Historia“: România, ţintă prioritară pentru rachetele nucleare ale Rusiei. Unde se va ajunge?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia va considera ţările care găzduiesc sisteme antirachetă ale NATO drept ţinte prioritare, a declarat Vasili Gherasimov, şeful Statului Major al armatei Ruse.

NATO a răspuns prin vocea puirtătorului de cuvânt al Alianţei, Oana Lungescu, că Rusia amplifică tensiunea prin utilizarea capacităţilor nucleare ca mijloc de intimidare. ”Rusia este cea care a început să utilizeze armele nucleare ca instrument în strategia de intimidare. 

Rusia a intensificat retorica nucleară şi exerciţiile nucleare. Bombardiere ruse care pot transporta arme atomice efectuează zboruri în apropierea frontierelor Alianţei. De asemenea, Rusia a ameninţat că va instala rachete nucleare în regiunile Kaliningrad şi Crimeea. Aceste activităţi şi această retorică nu contribuie la transparenţă şi la predictibilitate în contextul modificării substanţiale a mediului de securitate din cauza acţiunilor agresive ale Rusiei în Ucraina", a mai spus Oana Lungescu. 

Creşterea tensiunii între NATO şi Rusia aminteşte de cele mai dramatice momente ale Războiului Rece. Unde se va ajunge? Cum au evoluat relaţiile dintre România şi Rusia din punct de vedere istoric şi la ce ne putem aştepta? Istoricul Constantin Corneanu şi Dan Falcan au abordat aceste teme la ”Dezbaterile Historia” de la Adevărul Live, emisiune moderată de Ion M. Ioniţă. 

Principalele declaraţii

Constantin Corneanu: Declaraţia lui Vasili Gherasimov este mai mult decât îngrijorătoare. Mai multe probleme ridică declaraţia politologului Gheorghe Arbatov - că există o linie roşie peste care nu se mai poate trece, că nimeni nu poate garanta că în spaţiul rărăsitean în următorul interval de timp nu se va îndrepta spre un război cald în adevăratul sens al cuvântului. Toţi avem sentimentul că, dincolo de retorică, nimeni nu va trimite în aer o rachetă nucleară tactică sau strategică pentru că toţi, inclusiv cei care apasă pe buton (dacă nu sunt complet nebuni) au sentimentul şi convingerea că va fi începutul unui sfârşit al lumii. Dincolo de retorică, ce ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult este această escaladare a conflictului şi faptul că s-a ajuns pe buza prăpastiei. Este această linie roşie care, în opinia mea, înseamnă neadmiterea cu niciun preţ al spaţiului ucrainean într-o viitoare structură de securitate euroatlantică.   

Istoricul Constantin Corneanu la Adevărul Live FOTO David Muntean 

image

Ion Ioniţă: Dacă armata ucraineană începe să funcţioneze sub antrenament profesionist, să fie mai bine înarmată, strategii de la Moscova ştiu că nu vor mai avea un adversar slab şi vor acţiona rapid.

Corneanu: Ucraina e o minge fierbinte care se află în mâinile mai multor jucători şi nu ştim cine o va scăpa. 

Ciprian Plăiaşu: Ucraina a fost văzută dintotdeauna ca un teritoriu de margine, în apropierea Moscovei, o Rusie mică, ce trebuia să graviteze în jurul unei Rusii mari. Nu avea cum să facă notă discordantă faţă de politica Rusiei mari. Ucraina e un stat care moşteneşte o tradiţie sovietică, mai ales partea de sud, unde exista o comunitate puternic rusofonă. Vorbim de o populaţie cu alte valori. 

Corneanu: Rusia e o mare necunoscută şi întrebarea e cât o poţi cunoaşte ca să poţi pevede anumite chestii. 

Noi suntem într-un spaţiu de interes strategic pentru toată lumea. Geografie ne este favorabilă şi defavorabilă, bogăţiile solului şi ale subsolului ne ajută sau nu ne ajută. 

În aceste momente, marea teamă şi marile discuţii din spaţiul public sunt despre acel pericol de ocupare militară a României de către armata rusă. Eu nu cred că există aşa ceva şi cei de la Moscova nu s-au gândit că trebuie să ocupe militar România că nici nu au nevoie de asta. Dar se naşte o mare întrebare: Avem capacitatea ca acest organism militar, ca instrument de putere al statului român, să fie eficient şi funcţional? Dincolo de apartenenţa la o alianţă de securitate precum NATO, avem nevoie noi înşine să facem ceva pentru că şi acolo lucrurile sunt destul de clare. Prima bătălie de apărare se dă de către ţara care este în situaţie limită, după aceea vin forţele aliate. 

Noi descoperim după 25 de ani că am făcut reforma armatei, a serviciilor secrete şi n-avem instrumente de putere, avem o armată care are un efectiv de 40.000 de oameni trecuţi prin teatre de operaţii, dar tehnica de luptă este aproape inexistentă. Avem nişte mici succese, gen tancuri  româneşti i-au speriat pe americani acum câteva săptămâni într-un polion din Germania. Adică au fost încântaţi americanii că acel pluton de tancuri româneşti şi-a făcut datoria, a câştigat exerciţiile. 

  Nu avem în aceste momente aviaţie. Puterea navală a României trebuie întărită. Nu două fregate care se plimbă şi care nu sunt în regulă în ceea ce priveşte ideea de fregată care trebuie să ducă o luptă. Se naşte această mare discuţie care încă nu este pe piaţa ideilor din România: ce trebuie să întărim? organismul militar în esenţă, cu 2% din PIB, să întărim anumite componente militare, să pregătim rezerviştii care sunt aproape inexistenţi la capitolul pregătire?

Este nevoie să înţelegi că nu putem însemna ceva, decât dacă faci ceva pentru tine, ca ţară. Atunci poţi sta la masa discuţiilor.

image

Despre reacţia NATO

Corneanu: A reacţionat cu puţină întârziere, dar a reacţionat. În aceste momente, aceste multe exerciţii militare care se desfăşoară sunt un semnal clar pentru opinia publică şi pentru Federaţia Rusă că NATO vrea să-şi ia în serios angajamentele. 

Plăiaşu: NATO este o alianţă de apărare, nu trebuia să răspundă neaparat la ce se întâmpla în spaţiul ucrainean, pentru că Ucraina nu făcea parte din graniţele sale. Într-adevăr, a văzut ce se întâmpla în apropierea graniţelor sale şi a acţionat în consecinţă. Mi se pare corect că a reacţionat în concordanţă cu obiectivele sale: să îşi apere teritoriul, aliaţii.

Despre rolul României

Corneanu: Aici începe marea discuţie. În momentul în care Ucraina a fost ajutată să meargă într-o anumită direcţie, deja atunci Rusia a reacţionat. Dispozitivul militar strategic rus s-a instalat în poziţii de apărare şi de luptă, după care NATO a reacţionat şi vedem că se instalează şi un dispozitiv strategic NATO la frontierele Rusiei, care deja pune în dificultate mai mult decât trebuie pe toată lumea şi suntem ca în epoca confruntărilor Războiului Rece: suntem în Berlin şi avem, pe de o parte, tancurile americane, şi de altă parte tancurile ruseşti. În aceste momente trebuie să se detensioneze situaţia. De aici începe o lungă negociere politico-diplomatică. Gheorghe Arbatov explică foarte clar că este posibil, în cazul în care forţele separatiste au insuccese, ca trupele ruse să intre direct în luptă. Încercaţi să vă imaginaţi ce ar însemna ca armata rusă să intre direct, fără menajamente, în luptă în spaţiul ucrainean! Atunci va fi cel mai greu moment în care NATO va trebui să decidă ce face. 

Atunci înseamnă că vor trebui să intre în luptă Statele Unite ale Americii sub steag american, nu sub steag NATO. Şi noi ce suntem? Baza de concentrare pentru trupele americane, locul pe care se face concentrarea de trupe, de pe care se pleacă la defensivă sau ofensivă pe ambele linii strategice. 

De pe Aeroportul militar de la Kogălniceanu, aviaţia americană poate fi în spaţiul aerian al Caucazului până în 10 minute maxim! Ştiţi ce înseamnă asta? Că o forţă aeriană americană sau NATO poate veni în sprijinul unor insurgenţi din Caucaz, din zona Donbassului. Am înţeles că se negociază în secret pe linia serviciilor secrete americane-ruse. Probabil, dar se negociază un echilibru foarte fragil. Pentru că este acea linie roşie care înseamnă că orice avans al SUA şi al NATO mai mult de acest spaţiu ucrainean duce la reconsiderarea strategiei. Iar noi suntem prinşi nepregătiţi, din păcate. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite