Dezbatere „Historia” la Adevărul Live. Tratatul de la Trianon: România şi Ungaria în bătălia pentru  Transilvania

Dezbatere „Historia“. Tratatul de la Trianon: România şi Ungaria în bătălia pentru  Transilvania

Pentru Bătrânul Continent, într-un context geopolitic complicat, dublat de o criză sanitară fără precedent în ultimul veac, identificarea căilor şi metodelor de comunicare şi conlucrare e o necesitate legată de chiar existenţa proiectului european. Într-un asemenea context, apelul insistent la istorie, îndeosebi la „nedreptăţile” ei, are doar dezavantaje.

Fantomele nostalgiilor par să bântuie Europa de Est, în timp ce folosirea trecutului ca pe o armă rămâne o metodă de acţiune politică peste tot în Europa. Tratatul de la Trianon a fost şi va rămâne un moment esenţial în evoluţia statului şi naţiunii române. 
 
Cum s-a ajuns la semnarea Tratatului de la Trianon? Care au fost reacţiile şi contrareacţiile elitelor politice de la Budapesta şi Bucureşti? Ce implicaţii geopolitice a avut Tratatul? Discutăm despre toate acestea la „Dezbaterile Historia”, la „Adevărul Live”, cu  istoricii Dorin Stănescu şi Florin Cristescu, într-o emisiune moderată de Ciprian Stoleru, redactor „Historia”. Emisiunea va fi transmisă, începând cu ora 12.00, pe adevarul.ro şi pe pagina de Facebook a revistei „Historia”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: