Mihaela Toader – Domnule Vartan Arachelian ştiu că aţi fost primul jurnalist din România care a reuşit să înregistraţi prima emisiune cu şi despre Regele Mihai. Ea a fost transmisă pe postul Televiziunii Române în data de 10 mai 1990. V-aş ruga să îmi împărtăşiţi despre vizita Dumneavoastră la Regele Mihai, la reşedinţa sa din Elveţia, şi despre acel interviu pe care aţi avut şansa să-l realizaţi în 1990.

Vartan Arachelian –  10 mai, se ştie, e Ziua Regalităţii, dar, din păcate, şi această aniversare a trecut, ca multe alte evenimente, neobservată. Parcă ar fi fost ziua stahnovistului sau eu mai ştiu  a cui.....

Mihaela Toader – Există, poate, şi scuza că atâtea griji ne asaltează…

Vartan Arachelian –  Poate, dar aş vrea să vă spun ce scrie la intrarea în arhivele Statelor Unite ale Americii: „Trecutul este preludiul viitorului”. Mă gândesc că noi, românii, avem un viitor, mai ales după Revoluţia din 1989, desigur, dar nu ştim ce fel de viitor. Un viitor destul de incert.

Mihaela Toader – Deoarece vorbim astăzi despre ziua regalităţii m-aş bucura mult să împărtăşiţi despre vizita Dumneavoastră la Regele Mihai.

Vartan Arachelian –   Da. Cu plăcere. Până în anul 1989, nu am reuşit să plec din ţară. Eram interzis să ies. Prima dată, s-a întâmplat să plec în februarie 1990, când un fost coleg de televiziune, care trăia în Republica Federală Germania, a venit la Bucureşti..... M-a luat pe mine şi un coleg să mergem să vedem Europa. Am făcut o călătorie la München. Am avut surpriza, fiind acolo să  intru  la Filarmonica müncheneză şi să-l văd timp de două ore pe faimosul dirijor Sergiu Celibidache. Am  fost fascinat;  o întâlnire fericită, de neuitat. A doua călătorie s-a întâmplat la scurt timp. La Televiziunea Română avea să vină în vizită un elveţian, pe nume, Herry Wyss, la şaisprezece ani plecaţi din România. Era medic în Elveţia, la Zürich. Ca mulţi alogeni născut la noi, un cordon ombilical îl lega de locul natal; venise în repetate ocazii la Bucureşti. De data aceasta intenţia lui era una pedagogică: coopta tineri să-i ajute să înţeleagă ce înseamnă democraţia. Organizase un grup de români, în jur de 90, de toate profesiile. Am fost întrebat dacă nu aş vrea să însoţesc această echipă în Elveţia. Am acceptat să merg împreună cu doi colegi, Dumitru Marian şi Nicolae Niţă, Nae Ochi, cum îi spuneau colegii în televiziune, un director de imagine faimos. Am stat în jur de două săptămâni în zona Zürich. După câteva zile, m-am gândit la Regele Mihai despre care se tor vorbea în ţară imediat după Revoluţie. Fără a sta mult pe gânduri, ne-am hotărât să-l întâlnim pe Regele Mihai.

Mihaela Toader – Şi v-aţi hotărât să mergeţi la Regele Mihai. Ştiaţi adresa?

Vartan Arachelian – Nu. Ne-am hotărât să mergem spre Geneva. Mi s-a alăturat acestui demers o colegă de la România Liberă, Mirela Roznoveanu, care avusese probleme la un moment dat, dată afară din redacţie, revenită după Revoluţie, însă, cei doi colegi cameramani şi Varujan Vosganian, care era prin CEPEUN. Am ajuns la Geneva dar nu am reuşit să dăm de Rege. Nimeni nu ştia să ne îndrume. Însă, Varujan cunoştea o doamnă, verişoară cu scriitorul Mircea Ciobanu. Doamna ne-a promis că ne va ajuta. Tot de la această doamnă am aflat un lucru care pe mine, ca armean, m-a surprins. Că cei care veneau din România îşi declinau apartenenţa etnică şi spuneau despre ei că sunt italieni. Am fost profund întristat. Ne-am întors la Zürich fiind convinşi că am ratat definitiv proiectul ăsta. Dar a doua seară, am primit un telefon de la un domn Brâncovean. Ulterior, ne-am văzut la Bucureşti, am aflat că era conferenţiar în istorie, undeva în Anglia. Acesta era consilierul Regelui Mihai. Avea să dispară şi el, ca mulţi alţii, din anturajul regal.

Mihaela Toader – Interesant! Aşa aţi reuşit să ajungeţi la Regele Mihai!

Vartan Arachelian – Da, dar mai întâi am fost chestionat destul de mult de acest domn consilier. Cum vreau să fac interviul? Dacă pot să-l redau în întregime la televiziune. În privinţa redării în întregime a interviului nu aveam cum să-l asigur că aşa va fi. În acea zi, duminică seara, aveam o emisiune în România pe care o făcusem cu Petre Ţuţea. Ştiind standardele televiziunii, de atunci, standarde ceauşiste, nu ştiam ce sau cât se va transmite din acea înregistrare pe care o făcusem cu Petre Ţuţea. Mai ales că figura acestui bărbat de toată isprava era emaciată de vârstă şi de suferinţele din închisoare. Am aflat, noaptea târziu, de la soţia mea că emisiunea a fost dată în integralitate pe post. Iar succesul era covârşitor după numărul de telefoane entuziasmate. Într-un final, l-am asigurat pe consilierul Regelui Mihai că voi transmite tot interviul pe postul de televiziune. L-am întrebat cum să mă adresez Majestăţii Sale. Mi-a spus: „Sire!” Atunci, m-am ales cu o nouă poreclă din partea colegilor mei invidioşi, şi anume: Sire.

Mihaela Toader – Şi aţi plecat la Rege Mihai! Cum aţi fost primit, ce întrebări i-aţi adresat Majestăţii Sale Regelui Mihai?

Vartan Arachelian – Desigur, mi-am luat echipa şi am plecat la Regele Mihai, reuşind să fac o emisiune foarte interesantă! Regele a fost foarte primitor, foarte empatic şi disponibil! S-a comportat cu noi foarte amical. Am fost impresionat!

Mihaela Toader – Mă bucur că îmi spuneţi asta!

Vartan Arachelian – Sire, până la dumneavoastră am făcut o călătorie în timp şi spaţiu...! De fapt, aşa începea interviul meu cu Regele Mihai. La început m-am înscris direct în polemica care era în toi la Bucureşti. Cine făcuse demersurile cele mai avantajoase la Aliaţi: Regele sau Mareşalul. Apoi l-am întrebat dacă a luat cu el, când a părăsit Sinaia tot ce-i aparţinea şi vroia să ducă în exil. Problema participării României la războiul împotriva URSS a fost un alt capitol, implicit relaţia cu Antonescu. Şi apoi de ce n-a intervenit în graţierea acestuia. Cum a fost şantajat de către Dej şi Groza cu acceptul abdicării. Apoi am insistat să aflu cui îi e frică de prezenţa lui la Bucureşti. Interviul era  - aşa îl găsesc şi azi- ca un compendiu pentru un volum de istorie vie şi antrenantă. M-am întors la Bucureşti unde era mare vânzoleală. FSN anunţase de ceva vreme că vrea să intre în alegeri. Se apropia ziua de 20 mai 1990, ziua fatidică a alegerilor. Bineînţeles, că opoziţia nu avea acces la postul de televiziune. I-am spus lui Răzvan Teodorescu, care pe atunci era noul preşedinte al Televiziunii Române, despre această înregistrare cu Regele Mihai. Acesta a fost încântat, propunându-mi să o transmitem pe 10 mai, la ora 20! Foarte mulţumit, am mers acasă şi apoi m-am întors la Televiziune, în jur de ora 19.00, pentru a asigura acurateţea transmisiei; pe vremea aceea se lucram pe film. Când am ajuns la emisie, am aflat cu stupoare, că Emanuel Valeriu, care era directorul general al televiziunii, a mutat emisiunea la ora 12 noaptea. Am fost scandalizat de decizia acestuia. Prima reacţie a mea fost să renunţ de tot la emisiune. Şi, apoi dacă am făcut această emisiune de ce să nu fie transmisă pe post! Şi, aşa emisiunea a putut fi vizionată de români după miezul nopţii....

Mihaela Toader – ...cred că a avut succes! Ştiţi, mulţi români, în acea perioadă, 1990, stăteau până târziu să urmărească diferite emisiuni sau ştiri la televizor!

Vartan Arachelian – Aşa este! Era o foame de televiziune! Emisiunea a avut un enorm succes deoarece era pentru prima oară când Regele Mihai se adresa direct românilor pe un post naţional de televiziune în limba română şi putea fi văzut de oricine, în toată ţara! A fost un val de simpatie teribil care a atras, în acelaşi timp şi un val de ură! Îmi amintesc că atunci când am plecat din Zürich la Geneva, Radu Ciuceanu, fostul deţinut politic, care era în grupul nostru de români veniţi în Elveţia mi-a zis: „Să vezi ce o să îţi facă ăştia!!” Tot atunci am înţeles de ce Varujan Vosganian mă rugase să nu spun nimănui în ţară că şi el fusese cu mine la Rege. Nu am acordat prea mare atenţie! Însă, după emisiune, presa fesenistă a scris într-un hal fără de hal despre Rege şi, implicit, despre mine. Privind, retrospectiv, multă lume, la acea vreme, îl privea pe Rege ca un salvator al românilor! Mi-amintesc că George Stanca, într-un articol zice că ar trebui să isprăvim să mai strigăm Jos Iliescu ci doar Trăiască Regele! Între timp s-au întâmplat foarte multe lucruri cu încercarea de restaurarea monarhiei! Au fost din 1990, în România, patru preşedinţi care se simt foarte bine numai că republica pe care au condus-o nu se simte deloc bine. Mă întreb, ce s-ar fi întâmplat,dacă o mână nevăzută ar fi luat vălul acesta de ură şi de neştiinţă, de obscurantism, de ignoranţă de pe chipul oamenilor? Ce s-ar fi întâmplat dacă Regele revenea în ţara din care fusese alungat cu patruzeci şi doi de ani în urmă? Nu ştiu, e greu de spus! Nu se poate face istorie contrafactuală! Cert este că omul, Regele Mihai, era un foarte bun român, a fost pregătit să fie un rege foarte bun! Şi că e un personaj foarte tragic al istoriei noastre! Multe s-au întâmplat după aceea. S-a organizat un partid de compromis, un partid monarhist sau alte evenimente care au compromis şi mai mult ideea de restabilire a monarhiei! Desigur, trăim într-o epocă în care monarhiile sunt într-o criză publică şi poate că soarta aceasta o împărtăşim şi noi, românii, conştienţi sau nu! De multe ori m-am întrebat cum eu, până mai ieri, un jurnalist comunist, i-a fost dat să facă primul interviu cu Regele Mihai! Desigur, am explicaţii plauzibile, dar nu e cazul să discut aici. Istoria şi monarhia m-au preocupat din fragedă tinereţe. M-am născut într-un oraş, care ca orice ţinut dobrogean, aparţine perioadei Regelui Carol când s-au făcut lucruri uimitoare. Constanţa era un sat cu vreo 5000 de locuitori, cu case de chirpici, fără un port modern, fără nimica de pus pe harta Mării Negre. Apoi, iată denumirea străzilor  principale din Constanţa. Bulevardul care te ducea la Mare se numea Regina Maria, un alt bulevard care mergea din Piaţa Ovidiu şi continua la ieşirea din Constanţa pe drumul vechi spre Bucureşti se chema Carol. Alta stradă se chema regele Ferdinand. Domniţa Ileana era o stradă pe malul mării. Da, în Constanţa nu te puteai naşte decât monarhist!

Mihaela Toader – Aţi avut repere....! Revin la întrebarea: ce aţi vorbit cu Regele Mihai în cadrul acelui interviu din 1990. Mulţi nu au văzut emisiunea... Au trecut nişte ani de atunci!

Vartan Arachelian –  Aşa este! În primul rând am pus o întrebare despre Antonescu. De ce nu a comutat pedeapsa. Mi-a răspuns că aşa era regula constituţională: propunerea trebuia să vină de la Ministerul Justiţiei, care era Pătrăşcanu. Mi-a mai precizat că nu a putut să se împotrivească războiului antisovietic şi nu a putut să intervină după ce trupele româneşti au trecut dincolo de Nistru. Că după eliberarea Basarabiei trupele române ar fi trebuit să se oprească. L-am întrebat cum vede viitorul României şi de ce nu a venit imediat în ţară. Am avut o lungă discuţie după acest interviu care, numai el, a durat vreo 45 sau 50 de minute. Şi am fost bucuros că Răzvan Teodorescu a acceptat interviul integral. A fost transmis pe postul de televiziune aşa cum a fost filmat. Evident că după difuzarea interviului au început persecuţiile împotriva mea. Nici nu trecuse un an de la interviul cu Regele Mihai şi am fost dat afară de acelaşi cuplu fatidic Theodorescu- Valeriu. Am revenit la postul de televiziune după un lung proces. Între timp am lucrat la o televiziune independentă, SOTI, care avea să înceapă să funcţioneze în decembrie 1992. Când m-am întors în televiziune am fost numit director TVR Internaţional.  Din această postură, când a venit Regele în ţară am avut ocazia să-l invit la televiziune împreună cu soţia sa, Regina Ana, o femeie deosebită!

Mihaela Toader -  Da... avea o carismă aparte!

Vartan Arachelian –  Atunci era Stere Gulea, preşedinte al Televiziunii Române. La Cotroceni era  Emil Constantinescu ca preşedinte. Nu am înţeles de ce s-a ascuns...de ce m-a lăsat doar pe mine să-l primesc.

Mihaela Toader -  Deşi unul din obiectivele preşedintelui Emil Constantinescu a fost Regele Mihai...

Vartan Arachelian –  ... a uitat...! Ion Iliescu a întins o mână Regelui Mihai, când era pentru a treia oară la Cotroceni. Dar a făcut-o spre deosebire de Emil Constantinescu. Am participat, din nefericire, la funeraliile regale din partea comunităţii armene. În orice caz, Regele Mihai a fost un om extraordinar, un om care cunoştea foarte bine România, avea o atitudine dreaptă, corectă despre problemele cu care se confruntă România. Chiar mi-a spus, atunci, când am fost să îi iau interviu, „aţi venit degeaba să vedeţi democraţia în Elveţia! Aici democraţia s-a făcut de jos în sus! Nu aveţi ce să vedeţi aici, aşa s-au născut elveţienii. România este un caz special, e cu totul altceva!”

Mihaela Toader -  Dar alte întrebări pe care le-aţi adresat Regelui Mihai, vi le mai amintiţi?

Vartan Arachelian –  L-am întrebat dacă a avut o pensie viageră din partea statului român, regimului comunist de atunci. Mi-a spus că nu este adevărat şi că nu i-a fost dat nici măcar uzufructul pe anul 1947, cum era normal, reglementat  prin lege; domeniile regale erau în administraţia Casei Regale. Practic uzufructul revenea Casei Regale. L-am întrebat referitor la plecarea din ţară şi mi-a zis că a fost mereu păzit, mama lui nu a putut să ia măcar o scrumieră. De la Peleş a fost plecarea Regelui Mihai. Ulterior, am stat de vorbă cu cineva care fusese în comisia de inventariere de la Castel Peleş, criticul de artă Radu Bogdan, şi mi-a spus că ei  au inventariat fiecare obiect pe care la-au găsit acolo. Am fost surprins în vara anului 1988, când am mers în deplasare la Satu Mare am observat că era o atmosferă cam încordată la Comitetul regional de partid. Aşa am aflat că în ajun sătmărenii, la postul de televiziune maghiar, „Panorama”, l-au văzut vorbind pe Regele Mihai. Revenind la interviul din 1990, vă spun că l-am întrebat pe Regele Mihai dacă ar fi spus atunci pe postul de televiziune maghiar ceva despre minoritatea maghiară şi că ar putea avea drepturi mai multe în Transilvania. Regele mi-a spus că nu a făcut astfel de declaraţii. La despărţirea de Regele Mihai i-am făcut invitaţia să vină în România că va fi bine primit. Şi, adevărat, în 1992 când s-a întors pentru prima oară în ţară, după ianuarie 1948, a fost o explozie de bucurie pentru mulţi dintre români. Televiziunea Română nu a filmat totul atunci, din păcate.. Doar SOTI a făcut acest gest istoric. Vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să vorbesc despre una dintre bucuriile mele profesionale.

Mihaela Toader - Vă înţeleg perfect, acest sentiment!

Vartan Arachelian –  Rămâne pentru mine o bucurie şi o şansă extraordinară de a lua interviu Regelui Mihai. Şi am luat interviul şi altor personalităţi care nu au avut şansa să apară pe postul de televiziune până în ianuarie 1990.

Mihaela Toader -  În opinia mea, acest lucru a fost ca un dar special pentru români să-l vadă pe Regele Mihai la televizor în data de 10 mai 1990.  Iar un jurnalist bun, ca Dumneavoastră, cred că ştia ce anume să filmeze, să înregistreze, ce teme puteau fi de interes la acea vreme.

Vartan Arachelian –  Ce putea fi mai interesant decât reîntâlnirea cu istoria! Să nu uităm ce scrie la intrarea în arhivele americane: „Trecutul este preludiul viitorului”. Cred că în acest trecut are loc şi regalitatea română.

Mihaela Toader -  Vreau să cred că da! Face parte din istoria noastră! Pe Regele Mihai am avut ocazia să-l întâlnesc în câteva ocazii oficiale şi am rămas cu amintiri plăcute.

Vartan Arachelian – Dacă tot vorbim de Regele Mihai, doresc să amintesc publicului despre un lucru deosebit. Există un director general la Peleş...

Mihaela Toader - ... Domnul director Narcis Dorin Ion.

Vartan Arachelian – Da. Muzeul Peleş e o adevărată instituţie editorială prin activitatea pe care o desfăşoară domnul Narcis Dorin Ion. Domnia sa a reuşit să scoată, să publice cărţi cu toţi regii României. Extraordinare monumente grafice şi culturale. Cred că Ziua Regalităţii ar trebui sărbătorită cu prezenţa la muzeu, cu vizitarea unei expoziţii, organizarea unor conferinţe despre ziua regalităţii, la televiziune să se vorbească despre această zi de 10 mai. Este istoria noastră.... şi Alexandru Ioan Cuza are meritul său şi chiar acesta a afirmat că e nevoie de un domn străin.

Mihaela Toader – Vă mulţumesc tare mult, domnule Vartan Arachelian!