"Departe", cu Andre Techine

Una dintre cartile dedicate lui Andre Techine, ultimul cineast important iesit din familia criticilor de la "Cahiers du Cinema", se numeste "Strategia tensiunii" (Kent Jones). Cine i-a cunoscut macar

Una dintre cartile dedicate lui Andre Techine, ultimul cineast important iesit din familia criticilor de la "Cahiers du Cinema", se numeste "Strategia tensiunii" (Kent Jones). Cine i-a cunoscut macar o parte dintre filme si, din fericire, spectatorii nostri au putut sa vada cateva, ar putea fi nedumerit. Care strategie? Daca autorul cucereste, arma seductiei sale pare a fi tocmai absenta metodei, sentimentul unei totale libertati in raport cu destinul personajelor. Nu il inventeaza, s-ar zice, ci il descopera pe masura ce inainteaza in actiune. De aici gratia filmelor sale, o anumita imponderabilitate, mai ales a celor in care a indraznit sa nu conceapa rolul pentru mari vedete ale ecranului francez - cu toate constrangerile aferente - ci pentru necunoscuti. Asa cum se intampla si cu acest "Departe" (Loin) atat de apropiat de "Trestiile salbatice", "micul" film comandat de Arte care ii aducea in 1994 patru Cesaruri, Premiul Delluc si Premiul criticii newyorkeze. Cineastul nu are, in aparenta, incapatanarea strategiei, dar obsesia unor teme nu il paraseste aproape niciodata, cum ar fi rascrucea primelor alegeri in viata, desprinderea de familie cu urmarea ei, nostalgia cuibului, marturisita sau nu. De aici plecarile, revenirile din filmele lui Techine, care devin chiar axul constructiei in "Loin", scris si filmat "departe" de casa, la Tanger, intr-o lume arsa de soare, pastratoare de traditii, nelinistita de viitor, din care unii vor sa plece, iar altii sa se intoarca. Fiecare are un "departe" al sau: pentru Sad este Spania, pentru Sarah (o minunata actrita incepatoare, Lubna Azabal) ar putea fi Canada, iar pentru Francois, unul dintre personajele cunoscute si parasite in "Trestiile salbatice" este chiar Tangerul, unde a intalnit dragostea. "Prima iubire este peste tot la fel" ne aminteste autorul, citand direct din "Fluviul" lui Renoir. Vedem chiar cateva cadre, intr-o sala de cineclub, sarpele aluneca de pe ecranul "filmului in film", se strecoara printre ierburile in care stau eroii nostri. Trimiterea nu este o plecaciune cinefila, adresa are precizie: clasicul francez este cel care marturisea: "descopar continutul unui film pe masura ce se turneaza". Pe masura ce a descoperit orasul marocan, Andre Techine ne-a restituit un loc cu o respiratie a lui, cu ritualuri si mister. Este, ce-i drept, si o zona preferata a traficantilor de droguri dar sociologizarea a fost, intotdeauna, straina autorului. Un control la vama poate hrani, cateva secunde, suspansul dar despartirea celor doi indragostiti ne va urmari multa vreme: nu vedem decat umbra fetei pe caldaramul incins, tintuita acolo, ca si cum aparatul ar fi refuzat, dintr-odata, sa mai urmareasc tristetea unei noi plecari.