Victor Ponta şi-a permis în stilul său caracteristic să atingă şi acest subiect: "Sunteţi al patrulea prim-ministru cu care mă întâlnesc. Am lucrat bine, îi consider prieteni, şi pe domnul Filat, şi pe domnul Leancă, şi pe domnul Gaburici."

Premierul a avut mai multe întrevederi, printre care şi cu Vladimir Plahotniuc.

În micul stat românesc este nevoie de 2 discuţii pentru ca procesul Reunirii să poată fi demarat: una cu Vlad Filat, o alta cu Vladimir Plahotniuc. Nu ar strica şi una cu tăticul Voronin, că doar diplomaţia nu a făcut nimănui vreun rău.

Având în vedere criza financiar bancară în care se află Republica Moldova, fără să vă mai spun de criza economică ce deja s-a instalat şi care va duce în curând la incapacitate de plată, parcă totul este pregătit pentru Marele Eveniment ce vine în 2018.

Reunificarea celor două Germanii a avut un important impediment până în 1989: clasa politică din Germania Democrată. Folosindu-se de pârghiile puterii, aceasta a făcut tot ce este posibil ca să ţină poporul german despărţit, inclusiv intense campanii de denaturare a adevărului.

Anul 1989 a venit cu o mare surpriză. Uniunea Sovietică, în plin colaps financiar, a refuzat să mai susţină financiar şi material guvernul " est-democrat ". Pe de cealaltă parte guvernul Vest-German, prin diverse împrumuti şi granturi a făcut estul să fie dependent de sumele primite.

Astfel că în 1989, când Uniunea Sovietică a găsit oportun să îşi vadă de propriile treburi, Vest-democraţii au făcut o mişcare strategică importantă în relaţia cu estul Germaniei: au oprit şi ei finanţările.

Cu un stat care ani la rând a fost menţinut cu ajutor extern, întreruperea acestor alimentări a dus în mai puţin de un an la intrarea în incapacitatea de plată a salariilor. Hans Modrow, prim-ministrul est-german, răspundea unei întrebări puse de un jurnalist vest-german cu privire la problematica reunificării: "avem probleme mai importante de discutat acum: spre exemplu de unde facem rost de bani pentru plata salariilor."

La o zi diferenţă Zidul Berlinului avea să cadă, aşa cum orice lucru nefiresc cade.

O altă asemănare poate veni în întâmpinare: ultimii ani înainte reunificării au cunoscut un exod periculos de emigraţii din Estul spre Vestul Germaniei. Cam tot aşa, sute de mii de români din Republica Moldova s-au stabilit fie în România, fie în spaţiul european.

Revenind la subiectul nostru, singura reunificare paşnică cunoscută în epoca modernă s-a făcut pe fondul căderii politice şi statale, adică pe fondul unui faliment. Binenţeles că şi contextul internaţional a contat, dar parcă şi contextul actual vine să completeze asemănările.

Revenind la subiect, viitoarele luni cu conturile goale cam dor la Chişinău, lucru care duce la o deschidere mai mare spre discuţiile cu omologii români. Ori se pare că a devenit o obişnuiţă din partea acestora ca la fiecare întâlnire să li se ofere şi soluţia: Reunirea cu România.

A spus-o deschis preşedintele Traian Băsescu, ce a afirmat că la fiecare discuţie cu omologii din Republica Moldova a ridicat problema Reunificării.

Acum executivul trebuie să îşi asume un rol mai mare deoarece el deţine în realitate pârghiile puterii. Guvernul Victor Ponta, dincolo de problemele pe care le are, este totuşi guvernul post-decembrist care a realizat lucruri concrete în vederea apropierii celor două state româneşti. Poate a şi fost un context favorabil, mai permisibil, dar realitatea este una ce se poate măsura în cifre, nu în vorbe.

Ne-am dori cu toţii ca procesul reunificării să fie unul romantic, doar că şi dragostea, se spune în popor, trece prin stomac. Astfel factorul politic de la Bucureşti trebuie să discute şi să negocieze  cu cel de la Chişinău despre realităţile actuale şi planurile viitoare. Ori întâlnirile dintre premierul României inclusiv cu Plahotniuc şi Filat, pot fi uneori de bun augur, deşi romantic nedorite.

Pe de altă parte am regretul că actualul preşedinte al României este ca şi inexistent. Cel mai probabil vrea să ne arate că o ţară poate merge mai departe şi fără de preşedinte. Pe relaţia cu Republica Moldova pare a fi un disc stricat ce repetă permanent aceeaşi placă cu regăsirea în Uniunea Europeană. Omul e din alte timpuri. Eu nu cred că mai este vorba de necunoaştere, deoarece aceasta vine, ci pur şi simplu de nepăsare. Omul acesta pare a fi venit la Cotroceni nu pentru a-şi juca rolul istoric, ce va veni peste el în mod nemeritat, ci pentru a face un joc aparent de opoziţie, în realitate de colegialitate pe interese comune, cu actualul guvern al României.