De ce nu conduc femeile locomotive? Istorii feroviare „misogine“ de ieri şi de azi

Daniela Tîrşogoiu mecanic de locomotivă şi automotor             FOTO Marius Dumbrăveanu / Mediafax

Chiar şi astăzi, în societatea noastră contemporană, există încă meserii tabu ori foarte, foarte greu accesibile femeilor. Aceste excluderi vin pe fondul unor prejudecăţi bine înrădăcinate în mentalul colectiv: rolul primordial al femeii este acela de a avea copii, de ,,a sta la cratiţă”. De restul se ocupă bărbatul. V-aţi întrebat oare de ce nu vedeţi decât rareori femei conducând locomotive ori pilotând avioane? Care să fie cauza?

Oare câte femei conduc locomotive la CFR? Răspunsurile le veţi afla în rândurile de mai jos. 

Căile ferate au apărut în secolul al XIX-lea, iar umanitatea le datorează enorm. Ele au fost mijlocul prin care Europa a inventat viteza, au fost factorul activ al difuziei tehnologiei, ideilor şi mentalităţilor revoluţionare, într-un cuvânt spus al modernizării. Frapant pentru istoria de ieri şi de azi a căilor ferate este paradoxul raportării femeilor la acest domeniu: pe de o parte, căile ferate au contribuit la emanciparea femeii, iar pe de altă parte au marcat discriminări şi mai ales prejudecăţi ale căror urmări se văd şi astăzi.

Explicaţia acestui paradox este următoarea: în era preindustrială, femeile călătoreau rar, doar cele bogate îşi puteau permite acest lux, iar de călătorit singure nici nu era vorbă. Întotdeauna erau însoţite fie de un membru al familiei, fie de un slujitor. Odată cu apariţia căilor ferate, situaţia s-a schimbat, iar ziarele engleze remarcau faptul că la 14 ani de la aparitia căilor ferate deja acestea contribuiseră revoluţionar la emanciparea sexului feminin prin faptul, de neconceput anterior, că femeile puteau să călătorească singure. Căile ferate au pus în exploatare vagoane numai pentru doamne, săli de aşteptare special dedicate acestora, care treptat aveau să dispară în condiţiile mixtării şi ale emancipării tot mai rapide a femeii în lumea modernă. Reveresul medaliei a fost acela că, din perspectiva slujbelor oferite femeilor, căile ferate prezentau situaţia unui domeniu închis acestora şi rezervat doar bărbaţilor. Nicio femeie nu conducea locomotive, nu era controlor de bilete, acar, impiegat, cu atât mai puţin  prindea un loc de muncă la construcţia liniilor de cale ferate.

Singurele breşe erau acelea în care femeile lucrau în gări ca bucătărese ori femei de serviciu, iar salarizarea era una inferioară.

Deşi prima femeie a fost angajată la căile ferate engleze în 1838, statisticile ne spun că, în anul 1911, doar 7 000 de femei îşi desfăşurau activitatea în acest sector. Ele erau telegrafiste, telefoniste, femei de serviciu ori bucătărese. În Franţa, doar 3000 de femei lucrau, în 1911, la calea ferată. Evident că în linii mari, în toate celelalte ţări unde operau companii feroviare, situaţia femeilor era similară.           

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o cotitură în istoria accesului femeilor pe piaţa slujbelor feroviare: în Anglia, peste 100.000 de lucrători feroviari au fost trimişi să lupte pe front, iar aceştia trebuiau supliniţi pentru ca sistemul să poată funcţiona. Ca urmare, femeile au devenit singura resursă disponibilă. În 1918, căile ferate engleze aveau 66.000 de femei care lucrau în diverse servicii. Din acest moment numărul femeilor angajate la căile ferate a crescut constant, însă multe dintre meseriile existente au rămas inaccesibile acestora, pe fondul unor prejudecăţi exprimate prin intermediul opoziţiei sindicatelor care nu priveau cu ochi buni ,,invazia” femeilor în sistem şi angajarea lor în posturi socotite periculoase şi deci rezervate bărbaţilor.

În ceea ce priveşte spaţiul românesc, situaţia a fost similară până în 1914. Femeile erau excluse din posturile feroviare, lucrând doar în restaurantele gărilor.

Ce să caute femeile în a doua armată a ţării, cum mai erau numite, cu mândrie, căile ferate?

Abia după 1920, acestea au  început să pătrundă doar pe anumite posturi: telefoniste, vânzătoare de bilete în gări, funcţionare în birourile administraţiei centrale. Această stare de fapt s-a menţinut până în anii 70, când numărul femeilor angajate la CFR a crescut, iar unele calificări socotite ,,masculine” precum cele de impiegat, acar, controlor de bilete, şef de tren le-au devenit accesibile. 

 Când au devenit femeile ,,conducătoare” de locomotive?

Pătrunderea  femeilor în lumea feroviară a devenit tot mai accentuată. Ultima redută a prejudecăţilor sociale pe care acestea au cucerit-o a fost aceea de a conduce trenuri. Conducătorul de locomotivă (mecanicul de locomotivă, mai corect spus) era prin excelenţă bărbat. Era de neconceput ca femeile să aibă acces în cabina locomotivei, mai ales în epoca locomotivelor cu aburi, unde echipajul, în permanenţă trebuia să alimenteze cu cărbuni, maşina şi efortul era unul epuizant. 

Evoluţia tehnicii, noile generaţii de locomotive electrice, dar şi legislaţia împotriva discriminării elaborată în special în Occident au deschis, ce-i drept, timid, drumul femeilor spre conducerea locomotivelor. Şi tot Marea Britanie a fost pionieră în acest domeniu: în 1978, Karen Harrison a devenit prima femeie conducătoare a unei locomotive.  

Din acel moment, rând pe rând, în alte ţări ale lumii, meseria a devenit accesibilă femeilor. În anul 2000, în Japonia, pentru prima dată, o femeie a devenit conducătoare a locomotivei celebrului tren glonţ - Shinkansen. India a consemnat această premieră în 2010, iar în anul 2012 şi lumea lumea arabă a înregistrat un eveniment similar.

Deschiderea acestui domeniu pentru lumea feminină este un fapt remarcabil, dar, în mod sigur, fenomenul are mai mult un rol demonstrativ, prejudecăţile funcţionând în continuare. Doar aşa se explică de ce statisticile, la nivel european, consemnează că în sectorul căilor ferate doar 19% dintre angajaţi sunt femei şi doar 1,4% dintre conducătorii de locomotive  sunt femei. (vezi harta de mai jos):

Aceeaşi statistică întocmită de Community of European Railway (Comunitatea Europeană a Căilor Ferate) ne arată că în Belgia se înregistrează cel mai mare procent de femei mecanic de locomotivă: 2,9%. Documentul la care ne referim cuprinde datele din anul 2013, în el ţări precum România (cu menţiunea că pentru ţara noastră datele sunt furnizate din anul 2010), Turcia, Polonia,Slovenia figurează ca fiind ţări unde nu există femei mecanic de locomotivă.

Documentul integral poate fi accesat pe cer.be.

Câte femei sunt mecanic de locomotivă în România?

Potrivit datelor oficiale furnizate de către Societatea Naţională de Transport  Feroviar de Călători ,,CFR  Călători” S.A., aici lucrează ,,2 122 de mecanici de locomotivă. Dintre aceştia, două sunt femei, care sunt angajate în cadrul Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Craiova”.  Cine sunt  cele două femei? De ce au ales această meserie? Care dintre acestea a condus prima locomotivă şi când? Mai multe date puteţi afla accesând link-ul următor:

P.S. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în aviaţie, atât la nivel naţional, cât şi european. În România, fără a avea date oficiale, se pare că la Tarom sunt două femei cu funcţia de comandant de echipaj şi trei femei copilot.