Cum a transformat Ceauşescu televiziunea în tribună propagandistică
0
Spre deosebire de Gheorghiu-Dej, care nu a dat importanţă contribuţiei televiziunii la propagandă, Ceauşescu s-a preocupat de „micul ecran“ încă din primele luni după preluarea puterii. Îl deranjau programele de varietăţi inspirate din Occident şi decolteurile prezentatoarelor.
Pentru ca televiziunea să poată servi intereselor partidului erau necesare investiţii majore în infrastructură. Austerul Ceauşescu a autorizat începerea lucrărilor la noul sediu al televiziunii în 1966. A fost construit după modelul BBC, pe Calea Dorobanţilor nr. 191 din Bucureşti, având o suprafaţă de 63 ha.
Ca urmare a investiţiilor tehnologice, televiziunea română avea unul dintre cele mai moderne centre audio-vizuale de capacitate medie din Europa. Cele patru corpuri ocupau o suprafaţă de 28.000 mp (spre comparaţie, studioul de la Floreasca avea 460 mp). Instituţia s-a mutat în clădirea de pe Calea Dorobanţilor în 1970. În anii construcţiei noului sediu s-au făcut investiţii şi în privinţa creşterii ariei de receptare a semnalului tv (au fost instalate relee de transmisie în toate judeţele ţării).
La 2 mai 1968 a fost inaugurat canalul 2 al televiziunii. Iniţial, acesta difuza programe de trei ori pe săptămână. În februarie 1972, canalul 2 a început să emită zilnic, câte două ore.
Televiziunea trebuia să cultive dragostea de patrie
După inaugurarea noului sediu şi extinderea ariei de difuzare, regimul a decis să integreze mai vizibil televiziunea în cadrul propagandei. Astfel, în 1971 s-a pregătit o nouă lege de funcţionare a Radioteleviziunii. Proiectul acesteia a fost discutat în şedinţa Secretariatului CC al PCR din 16 martie 1971.
Dumitru Popescu, ideologul principal al ceauşismului, a solicitat expres introducerea atribuţiilor de ordin politic în sarcina televiziunii. El dorea ca programele instituţiei „să dezvolte ideea de combativitate faţă de trăsăturile negative din viaţa economico-socială“. Dumitru Popescu răspundea chemărilor lui Ceauşescu privind sporirea rolului critic al mass-media. La rândul său, Nicolae Ceauşescu a solicitat televiziunii să insiste pe „educaţia patriotică, pe dragostea de patrie“, nu neapărat pe promovarea ideilor marxism-leninismului (se întrevedeau germenii comunismului naţional).
Industrie proprie de telecomunicaţii
Secretarul general al partidului era dispus să autorizeze noi investiţii pentru dotarea televiziunii. Era nemulţumit de ritmul amplasării releelor de transmisie a semnalului tv în teritoriu. Tocmai de aceea a deposedat Ministerul Poştei şi Telecomunicaţiilor de atribuţiile tehnice în domeniul radioteleviziunii. Considera că acest minister nu făcuse nimic pentru dezvoltarea telecomunicaţiilor moderne (se preocupa „să pună stâlpi pe câmp“. România, spunea Ceauşescu, era cu 100 de ani în urmă în domeniu telefoniei, spre exemplu (în timp ce toată lumea trecea pe unde, noi dezvoltam în continuare reţelele analogice pe cablu).
Entuziasmul lui Ceauşescu a fost temperat de Vasile Patilineţ, care a atenţionat că planul de stat nu suporta cumpărarea unor aparate de filmat din ţările capitaliste (se plătea în valută vest). Deja se făcuseră achiziţii costisitoare în perioada dotării noului sediu al televiziunii. Patilineţ sugera variante de achiziţii din ţările socialiste. Spre exemplu, Polonia producea camere video optime pentru utilizarea în televiziune.
Secretariatul CC al PCR a decis ca pe viitor să nu se mai importe din ţările occidentale, fiind preferate echipamentele produse în statele socialiste . Având în vedere că importurile erau costisitoare, Nicolae Ceauşescu a dat dispoziţie ministerelor economice şi tehnice să intensifice cercetările pentru dezvoltarea unei industrii proprii de telecomunicaţii. În anii următori au apărut fabrici care produceau echipamente tehnice pentru radioteleviziune, precum şi facultăţi de profil care pregăteau specialişti în domeniu.
Studiouri regionale
Cu ocazia şedinţei din martie 1971, membrii Secretariatului CC al PCR au decis înfiinţarea unor studiouri regionale. Extinderea televiziunii viza „o mai bună reflectare a vieţii politice, economice, sociale şi culturale“. Pentru început, s-au fondat centre locale la Iaşi, Cluj şi Timişoara. Acestea aveau nevoie de personal calificat şi de care de reportaj. Centrele puteau deveni nuclee pentru viitoarele studiouri regionale .
Dezvoltându-şi studiouri regionale, televiziunea avea nevoie de corespondenţi. În acest scop s-au înfiinţat 10 puncte de corespondenţi locali: 3 în Transilvania, 1 în Banat, 2 în Moldova, 2 în Muntenia şi Oltenia şi 1 în Dobrogea. Subredacţiile dispuneau de un redactor radio-tv şi de un operator de imagine. Echipele locale aveau la dispoziţie aparatura necesară pentru activitatea de radioteleviziune, precum şi transport auto. Patru din cele zece puncte de corespondenţi, situate în Transilvania şi Banat, urmau să pregătească materiale despre minorităţi.
Problema emisiunilor radio-tv pentru minorităţi a fost un punct sensibil al discuţiei din Secretariatul CC al PCR. Mihai Gere (maghiar) constatase că în proiectul legii de organizare şi funcţionare a radioteleviziunii nu se menţiona obligativitatea unor programe pentru „naţionalităţile conlocuitoare“. În pofida naţionalismului său, Ceauşescu a dat dispoziţii ca radioteleviziunea să sporească numărul orelor de program pentru minorităţi (protejarea minorităţilor naţionale era una din tezele de bază ale marxism-leninismului, iar Ceauşescu s-a arătat toată viaţa fidel dogmatismului comunist).
Nicolae Ceauşescu ar fi vrut emisiuni pentru toate „naţionalităţile conlocuitoare“, nu doar pentru maghiari şi germani. Existau în ţară şi sârbi, lipoveni etc., spunea el. Secretarul general a fost temperat însă de Paul Niculescu-Mizil, care se ocupase o perioadă de problemele radioteleviziunii. Mizil argumenta că românii reprezentau 80% din populaţie, iar cât timp s-ar fi difuzat emisiuni în limba sârbă sau rusă, românii ar fi închis televizorul. Membrii Secretariatului au decis în cele din urmă să nu se pregătească emisiuni de televiziune decât pentru maghiari şi germani. În schimb, trebuiau suplimentate programele radiofonice pentru celelalte minorităţi. În acest scop urmau să se facă investiţii tehnologice în regiunile multietnice. Pe termen scurt, judeţele Suceava şi Tulcea trebuiau dotate cu staţii mici de radio, care să difuzeze emisiuni dedicate ucrainenilor şi lipovenilor din zonă. Pentru programele în limba sârbă existau resurse tehnice în Banat.
Partidul dădea linia editorială
Legea privind organizarea şi funcţionarea Radioteleviziunii din 1971 a pus complet mass-media audiovizuală sub controlul partidului. Radioteleviziunea era în subordinea unui Consiliu Naţional, numit politic (principiul subordonării redacţiilor către organisme strict politice se va regăsi şi în Legea presei din 1974).
Consiliul Naţional al Radioteleviziunii Române funcţiona „sub îndrumarea directă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, având sarcina de a asigura orientarea generală a activităţii şi de a elabora liniile directoare în domeniul programelor de radio şi televiziune“. Organismul de conducere intervenea în politica editorială prin analiza periodică a programelor de radio şi de televiziune şi prin „îndrumarea muncii de concepţie a emisiunilor“.
Tot Consiliul aproba planurile trimestriale şi de perspectivă ale emisiunilor, repertoriul teatrului radiofonic şi de televiziune, planul producţiei de filme şi seriale de televiziune, repertoriul formaţiilor muzicale ale Radioteleviziunii, planul pentru propaganda în străinătate. Consiliul Naţional al Radioteleviziunii Române era condus de un preşedinte, ajutat de vicepreşedinţi. Preşedintele Comitetului de Stat al Radiodifuziunii nu era şi preşedinte al Consiliul Naţional al Radioteleviziunii Române, ci doar vicepreşedinte de drept. Preşedintele Consiliului era numit direct de către Comitetul Central, făcând parte din nomenclaturii de vârf a partidului .
Prin Decretul nr. 302 din 1971, radioteleviziunea se numea oficial Comitetul de Stat al Radioteleviziunii Române. Instituţia „înfăptuia politica partidului şi statului în domeniul programelor de radio şi televiziune, contribuind în mod activ la educarea comunistă, patriotică a întregului nostru popor, la mobilizarea maselor în realizarea programului elaborat de Partidul Comunist Român“. Radioteleviziunea „acţiona pentru cunoaşterea şi însuşirea de către toţi oamenii muncii a politicii partidului, a ideologiei sale marxist-leniniste“. Activitatea jurnalistică a radioteleviziunii trebuia „să contribuie activ la întărirea rolului clasei muncitoare, clasă conducătoare în societatea noastră socialistă, a alianţei muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor, la educarea întregului popor în spiritul înfăptuirii politicii partidului“.
Educarea tineretului în spirit socialist
Funcţia de informare a radioteleviziunii se exercita în conformitate cu programul PCR privind „spiritul critic, combativ, pentru dezvăluirea şi înlăturarea neajunsurilor, a stărilor de lucruri negative din toate domeniile de activitate“. Mass-media audio-vizuală „milita împotriva concepţiilor retrograde, a tuturor manifestărilor cu caracter antisocial, a influenţelor ideologiei străine în gândire şi în viaţa socială, a teoriilor idealiste, mistice, contribuia la formarea trăsăturilor morale, corespunzătoare principiilor etice ale societăţii socialiste“.
Ceauşescu a fost obsedat dintotdeauna de problema moralităţii românilor. Tocmai de aceea, radioteleviziunea avea obligaţia să prevină din faşă „deviaţiile retrograde“. Generaţia tânără trebuia să primească o „educaţie revoluţionară“, pentru „formarea trăsăturilor etice proprii constructorului societăţii socialiste şi comuniste, cultivând dragostea de muncă, de viaţă, înaltele sentimente de ataşament faţă de cauza clasei muncitoare, a Partidului Comunist Român“.
Emisiunile de divertisment, criticate frecvent de liderii comunişti, trebuiau să aibă „un înalt conţinut educativ“, iar „ţinuta artistică“ să fie „corespunzătoare exigenţelor opiniei publice, îndreptate spre combaterea fenomenelor negative din societate, a influenţelor moralei burgheze“. Programele pentru străinătate aveau rolul „să facă cunoscute realizările României socialiste în toate domeniile de activitate, precum şi politica partidului şi statului“.
Se încarcă comentariile...
