Cum am supravieţuit Holocaustului: 10 poveşti ale unor oameni cărora viaţa le-a mai dat o şansă

Cum am supravieţuit Holocaustului: 10 poveşti ale unor oameni cărora viaţa le-a mai dat o şansă

Până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 5,6 şi 5,9 milioane de evrei au fost exterminaţi, dintre aceştia 1,5 milioane fiind copii FOTO freepatriot.org

Poveştile Holocaustului sunt pline de tristeţe şi durere; sunt milioane de poveşti ale unor oameni cărora le-a fost furat dreptul la viaţă. Însă între toate aceste poveşti, mai găsim şi câteva cazuri nu chiar de fericire, dar de noroc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Au fost oameni, copii sau bătrâni, femei sau bărbaţi, care – prin circumstanţe extraordinare – au reuşit să supravieţuiască celui mai mare genocid din istorie. Acestea sunt poveştile lor.

Kazimierz Piechowski evadează de la Auschwitz
 
Între 1940 şi 1945, la Auschwitz au murit milioane de oameni. În această perioadă, doar 144 de persoane au reuşit să evadeze din cel mai cunoscut lagăr nazist. Unul dintre aceştia a fost polonezul Kazimierz Piechowski, a cărui evadare a fost o aventură demnă de Hollywood.
 
Piechowski a încercat să plece din Polonia în septembrie 1939, când a început războiul, şi intenţiona să se alăture forţelor de rezistenţă. Din nefericire, tânărul în vârstă de 19 ani a fost prins la graniţa cu Ungaria, iar opt luni mai târziu avea să fie printre primii polonezi trimişi la Auschwitz, unde a fost pus la muncă.
 
Unii dintre prizonieri, prin natura muncii pe care trebuiau să o facă, aveau acces la lista execuţiilor planificate. Aşa a aflat Piechowski că urma să fie împuşcat. Neavând nimic de pierdut, împreună cu prietenul său Eugeniusz Bendera, el a plănuit o evadare. Cei doi aveau acces la magaziile în care erau ţinute, printre altele, uniforme şi muniţie. Prin urmare, într-o dimineaţă – era 20 iunie 1942 –  Brendan şi  Piechowski , împreună cu alţi doi prieteni, şi-au pus în aplicare planul. Adunaseră în mai multe containere deşeuri de bucătărie şi au spus unui gardian că fuseseră însărcinaţi să le arunce, astfel că acesta le-a dat voie să părăsească zona principală a lagărului. De acolo, cei patru au pătruns în magazia cu uniforme şi arme. De aici, îmbrăcaţi în uniforme SS, Bendera a păstruns în garajul lagărului şi a furat cea mai rapidă maşină pe care a găsit-o. Au condus către poarta principală, neştiind dacă gardienii de acolo le vor deschide.
 
Piechowski, care purta o uniformă de ofiţer de rang mai înalt, a riscat totul ridicând tonul la unul dintre gardienii, ordonându-i, în germană, să deschidă poarta. Gardianul s-a lăsat păcălit, iar cei patru au reuşit să iasă din lagăr. Au mai condus câteva ore, după care au abandonat maşina şi au pornit la drum pe jos, reuşind să dea de urmele forţelor de rezistenţă. Potrivit lui Piechowski, evadarea lor îndrâzneaţă i-a făcut pe administratorii lagărului să impună tatuarea tuturor deţinuţilor de la Auschwitz.
 
Familia Stermer: 344 de zile în subteran
 
În 1962, francezul Michel Siffre a bătut recordul mondial la cea mai lungă perioadă petrecută de cineva în subteran: 205 zile. Atunci povestea evreilor ucraineni nu era cunoscută: începând cu anul 1943, 38 de evrei s-au ascuns sub câmpurile de grâu din vestul Ucrainei, timp de 344 de zile.
 
Americanul Chris Nicola a fost cel care le-a descoperit povestea, explorând Grota Preotului, a zecea cea mai lungă peşteră din lume (având o lungime de 124km). În această peşteră umiditatea ajunge la 90%, iar temperatura rămâne constantă la aproximativ 10 grade celsius. Se credea că Grota Preotului este, în mare parte, un loc neatins de om, dar Nicola a descoperit acolo rămăşiţe de pantofi, nasturi şi alte semne care arătau că, la un moment dat, un grup de oameni locuise acolo. Când localnicii i-au spus că acele obiecte se aflau în peştere de câteva decenii, americanul a decis să investigheze.
 
Aşa i-a cunoscut pe membrii familiei Stermer, care i-au povestit că ei, împreună cu alte familii evreieşti, se refugiaseră în peşteră în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Avuseseră norocul să găsească un lac subteran cu apă dulce, dar au avut probleme cu mâncarea. Bărbaţii din grup trebuiau să iasă periodic la suprafaţă pentru a face rost de alimente; chiar şi-aşa, oamenii au trăit aproape un an de zile numai cu aluat de pâine şi rădăcinoase. Din acest motiv, mulţi s-au îmbolnăvit de scorbut şi au pierdut până la o treime din greutatea corporală. Chiar şi-aşa, nimeni nu s-a îmbolnăvit grav şi nimeni nu a murit.
 
Găsirea lemnelor de foc era cea mai periculoasă activitate: bărbaţii trebuiau să iasă din ascunzătoare noaptea, să taie copaci pe întuneric, însă nu puteau evita zgomotul. Într-o zi, după ce ieşiseră după grâne, câţiva dintre evrei au fost urmăriţi de poliţia ucraineană până înapoi la peşteră. Însă cum intrarea în peşteră era blocată, autorităţile nu au putut intra. Crezând că evreii sunt înarmaţi, poliţiştii s-au decis să aştepte, dar cum nimeni nu a mai părăsit peştera în şase săptămâni, au renunţat.
 
Când trupele germane au fost alungate de Armata Roşie, unul dintre colaboratorii grupului le-a lăsat un mesaj la intrarea în peşteră. „A fost incredibil, realizând că pot ieşi afară, să mă plimb în timpul zilei, fără ca cineva să încerce să mă omoare” a declarat, Shulim Stermer, care avea 20 de ani la momentul respectiv.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările