"Cum mi-ar fi stat să devin, brusc, gălăgios anticomunist?"

Scriitorul admonestează "fariseii" din cultură Un film românesc despre grupurile de interese din politică va avea premiera pe 16 martie. Scriitorul Dinu Săraru vorbeşte despre pelicula


Scriitorul admonestează "fariseii" din cultură

Un film românesc despre grupurile de interese din politică va avea premiera pe 16 martie. Scriitorul Dinu Săraru vorbeşte despre pelicula "Ticăloşii" şi romanul care i-a stat la bază, dar şi despre VIP-urile României contemporane.

- Domnule Dinu Săraru, prima premieră cinematografică românească a acestui an este o ecranizare a romanului dvs., "Ciocoii noi cu bodyguard". De ce regizează Şerban Marinescu acest film?
- Mi se pare un regizor vital, care a făcut filme mari, după literatură importantă - Eugen Barbu, Marin Preda. Vigoarea lui m-a impresionat, pentru că este fericit pusă în slujba poveştii.

- Un regizor tânăr n-ar fi fost mai potrivit pentru a reda această istorie controversată? Nae Caranfil, Cristi Puiu, Cristian Mungiu…
- Nu, pentru că aveam nevoie de un regizor cu o bogată experienţă de viaţă, care să fi trăit şi înainte de `90 şi care astfel să înţeleagă mai bine tot ceea ce se petrece acum. Şerban Marinescu e un om la 50 de ani, care ştie să povestească. Regizorii români povestesc greu… E nevoie de întoarcere la poveste, convingere cu care mi-am început şi directoratul la Teatrul Mic şi pe care am slujit-o apoi la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale". "Take, Ianke şi Cadîr", de exemplu, se joacă şi astăzi cu sala plină. Oamenii sunt fascinaţi de firescul, naturaleţea şi adevărul poveştii, dar, mai ales, de ideea de speranţă din final.

Actorii joacă cu lăcomie, credinţă şi răzbunare

- "Ticăloşii" este un film plin de speranţă?
- …? Filmul e plin de speranţa spectatorului că se va scăpa de ticăloşie şi ticăloşi, cândva. Sper să dea satisfacţie denunţul unor adevăruri care ne înconjoară cu asupra de măsură, ne sufocă şi ne pun în genunchi. Întâi, adevărul fundamental este că ţara a fost transformată într-un Codru al Vlăsiei, unde bietul om este singur, iar ticăloşii zburdă în voie; codrul este, la noi, azi, favorabil ticăloşiei. Ţara arată ca o vită jupuită de vie. Şi în roman cred că am reuşit să sugerez această idee a nemerniciei bătălii pe trupul însângerat. Câinii trag cu lăcomie disperată din el şi se muşcă şi între ei. Aici există un singur ideal: cine apucă halca mai mare!

- Cine face parte din haită? Sunt personaje recognoscibile din politica românească?
- Am spus şi în roman că niciun fel de personaj sau situaţie n-a fost construită cu intenţia de a fi recognoscibilă. Am scris cartea ca să pledez pentru o idee şi până la urmă am scris o poveste. Dar cum povestea nu poate să se desfăşoare în afara adevărului vieţii… Filmul şi romanul au la bază poveşti adevărate.

- Jurnalele tv au fost o sursă de inspiraţie pentru acest roman transformat în film?
- Toate. Şerban Marinescu a făcut un film în care spectatorul va avea impresia că se uită, de fapt, la televizor, la telejurnal. Senzaţia asta este. Dialogurile sunt frisonante prin adevărul lor. Actorii joacă cu lăcomie, credinţă şi chiar răzbunare, Horaţiu Mălăele, Dorel Vişan, Mircea Diaconu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică… Scriu şi volumul doi, pe care sper să-l termin anul acesta.

- Are happy-end?
- Are un sfârşit brutal şi surprinzător, dar absolut adevărat.

Un grupuleţ de un grotesc homeric

- Există "ticăloşi" şi în lumea culturală?
- O nefericită situaţie domină de mai multă vreme universul spiritual românesc - o confuzie acută a valorilor şi a ierarhiei valorilor. Am să pornesc de la un exemplu concret. A murit de curând, într-un anonimat de o tristeţe covârşitoare, unul dintre cei mai mari cărturari pe care i-a dat spiritualitatea românească, academicianul Virgil Cândea. A murit la nivel de ştire, în unele ziare, şi de "burtieră", la televiziuni. Unul dintre străluciţii filosofi ai culturii. Un model de devotament pentru ideea de valoare. El, săracul, n-a fost niciodată în niciun top sau în emisiuni de televiziune care să concureze un grup minuscul, adânc înfipt în şaua cuceririi cu orice preţ a sufragiului cultural naţional. Acest grupuleţ de un grotesc homeric câştigă de o bună bucată de vreme toate topurile, fie că sunt literare, jurnalistice, filosofice. Cred că şi dacă s-ar organiza un top al moaşelor comunale, pe primele trei locuri s-ar afla tot aceşti irozi de Găeşti, care nu sunt nici scriitori, nici filosofi, nici... Ei sunt de găsit mai ales în spaţiul literaturii de frontieră, autori de marginalii, de prefeţe sau postfeţe. S-au jucat "filosofic" cu stricăciunea fibrei spirituale a românilor şi aşa au câştigat sufragiile. Mulţi şi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile şi-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Şi acum dau lecţii, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purităţii şi justiţiei morale. Această lăcomie a incontinentei lor prezenţe perpetue şi agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor, "impostura de anvergură". Apoi, e de mirare că aceşti ocupanţi ai primelor locuri în mai toate topurile imaginate de agresivitatea propagandistică a falselor ierarhii vârâte cu de-a sila pe gâtul şi în mintea telespectatorilor şi cititorilor jurnalelor comerciale nu s-au întrebat până acum ei singuri cum e posibil ca un filosof, un cărturar, un creator autentic să poată sta mai tot timpul, nu în schimnicia bibliotecii sau a camerei de lucru, ci pe toate ecranele tv, pentru a-şi cuceri locul întâi în bătălia concurenţei cu reclama cacofonică "Berea e frate cu românul".

"N-am putut să trec de pe un trotuar pe altul"

- Cum vi se pare această încercare de debarasare de "dinozaurii" din cultură?
- Se vorbeşte despre "expiraţi", dar nu ni se spune care e opera "inspiraţilor". Apoi, eu nu cred că astfel se câştigă "spaţiu" pentru tânăra generaţie. Ţara are nevoie de tradiţie, continuitate şi de competiţie reală, nu de topuri care îl exclud pe Virgil Cândea.

Scriitorul reeditează romanul "Clipa" la 30 de ani de la apariţie

"<> a apărut în 1976. Era prima carte care descria lagărele comuniste, arestările şi Frica. Am trăit, ca toată lumea, sentimente, patimi, credinţe. Pe unele, realitatea le-a sfâşiat şi le-a aruncat la lada cu gunoi a istoriei. Iar eu - şi nu numai eu - am rămas gol şi singur şi mi-am dat seama - ca şi atâta lume - cum şi cât am greşit. Am fost însă un martor cinstit şi am scris. N-am putut apoi să trec dezinvolt de pe un trotuar pe altul. Cum mi-ar fi stat să devin, brusc, gălăgios anticomunist, mai ales că nici capitalismul nu a rezolvat nicio problemă fundamentală?". (Dinu Săraru)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: