Cum au devenit duşmani de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş
0Personalitati marcante ale Evului Mediu românesc, Vlad Tepes, domnul Tarii Românesti (1448, 1456-1462, 1476), si Stefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), au fost, totodata, principalii exponenti ai luptei antiotomane din a doua jumatate a secolului al XV-lea.
Timp de circa sase ani, între 1457 si 1462, domniile lor în cele doua tari românesti au fost simultane, ceea ce a determinat stabilirea unor relatii bilaterale care au cunoscut însa o evolutie deosebit de sinuoasa si de controversata. Relatiile moldo-muntene din perioada 1457-1462 sunt, în general, putin cunoscute. Precaritatea informatiilor de care dispunem, referitoare la ele, pe de-o parte, precum si faptul ca istoriografia româneasca moderna si contemporana, fie din diverse motive - nationale sau politice -, fie pentru a menaja anumite sensibilitati s-a aplecat putin asupra lor, punctând doar aspectele pozitive si trecând cu vederea sau încercând sa justifice partile mai întunecate ale acestora, pe de alta parte, au concurat decisiv asupra nivelului de cunoastere a lor.
Un debut promitător
Debutul relatiilor moldo-muntene, în primăvara anului 1457, se producea sub auspicii deosebit de promitătoare, care părea a anunta o viitoare colaborare fructuoasă între Vlad Tepes si Stefan cel Mare. Temeiul lor îl constituia conform mai multor cronici contemporane, scrise la curtea lui Stefan cel Mare la sfârsitul secolului al XV-lea sau în primii ani ai celui următor - Cronica moldo-germană, Letopisetul de la Putna Nr. I si Letopisetul de la Putna Nr. II - sprijinul militar oferit de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare în actiunea sa de îndepărtare a lui Petru Aron si de ocupare a tronului Moldovei. Stirile referitoare la sprijinul militar acordat de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare, în primăvara anului 1457, au fost preluate apoi si de cronicarii moldoveni tardivi, din secolele XVII-XVIII, Grigore Ureche, Nicolae Costin sau Axinte Uricariul, precum si de cronicarul muntean Radu Popescu.
Concursul dat de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron si ocuparea tronului Moldovei părea a aseza raporturile dintre cele două state românesti pe baze solide. Foarte probabil însă, sprijinul militar acordat lui Stefan i-a creat lui Vlad Tepes un ascendent politic asupra omologului său de la Suceava, conturându-se astfel posibilitatea constituirii unui veritabil protectorat muntean asupra Moldovei si a domnului său pe care Stefan nu a fost dispus să îl accepte.
În scurt timp, optiunile diferite de politică externă ale celor doi domni, nu numai că îi vor îndepărta unul de celălalt, ci îi vor aseza în tabere diferite, aflate în opozitie, fapt ce deschidea, totodată, si ostilitatea dintre ei. Din acest punct de vedere, orientările lor politice externe diferite avute de cei doi domni între anii 1459-1461 s-au dovedit a fi decisive pentru evolutia raporturilor bilaterale.
La 4 aprilie 1459, la Overchelăuti, Stefan cel Mare presta omagiu regelui polon Cazimir IV (1447-1492), punând astfel Moldova sub suzeranitatea Poloniei, într-un moment în care regatul jagellon se afla în tratative avansate cu Poarta Otomană în vederea încheierii unui tratat. Actul său de politică externă a însemnat un prim pas spre încadrarea Moldovei în sistemul de aliante polono-otoman. Optiunea de politică externă a lui Stefan a însemnat, totodată, abandonarea bunelor relatii cu fostul său sustinător si protector, care în aceeasi perioadă făcea primii pasi în directia încheierii unei aliante cu regele Ungariei, Mathias Corvin (1458-1490). Noua orientare politică a lui Stefan avea să aibă consecinte dintre cele mai grave pentru raporturile sale cu fostii săi aliati. "Restabilirea legăturii cu Polonia - conchide S. Papacostea - însemna implicit îndepărtarea de Ungaria si Tara Românească, proces care avea să se desfăsoare în anii următori până la ultima consecintă. Primul indiciu al antagonismului datează încă din anul următor întelegerii cu Polonia".
Se încarcă comentariile...
