Pe la 1800, şi încă o bună bucată de vreme după 1900, aproape toţi muncitorii lumii trăiau în ghetouri în jurul fabricilor, pentru că nu existau sisteme de transport care să-i aducă şi apoi să-i ducă de la casele lor. Aşa că erau obligaţi să trăiască în vecinătate ca să ajungă pe jos, şi chiar lipiţi de fabrică, fiindcă erau oricum epuizaţi. Condiţiile din ghetouri sunt uşor de imaginat, adică fără nimic în afară acoperişului: fără apă, canalizare, încălzire şi orice altă utilitate comunală.

La o călătorie în Europa, Milton Hershey a mâncat o fărâmă de ciocolată cu lapte la o recepţie princiară. O invenţie europeană recentă, o delicatesă rezervată doar capetelor încoronate, fiindcă se făcea cu lapte condensat, prin nişte procedee care durau săptămâni întregi pentru câteva bucăţele. Şi de atunci asta a devenit obsesia lui. Să reuşească să facă ciocolată cu lapte pentru toată lumea, să devină ceva de uz curent.

Milton Hershey avea o fabrică de caramele în New York. A vândut-o şi şi-a făcut un scop în viaţa să găsească o formulă prin care să facă ciocolată cu lapte proaspăt, ca să poată trece la producţia de masă. A vândut tot, a plecat din New York şi a început să străbată America pe jos ca să găsească locul în care să-şi construiască noua sa fabrica. S-a oprit la locurile virgine din Pennsylvania, departe de orice oraş, cu dealuri pe care păşteau mii şi mii de vite ale fermierilor din câteva sate pierdute printre dealuri şi păduri.

Şi a început să construiască. Mai întâi casele pentru muncitori. Un mic orăşel, cu şcoală, cu biserică, cu cabinete medicale, străzi luminate şi chiar cu un părculeţ în mijloc. Au venit arhitecţii cu planurile. I-au arătat ceva nemaivăzut, nişte blocuri cam cum aveam noi în Bucureşti pe vremea comuniştilor, nu cocioabe. Milton Hershey le-a dat înapoi, le-a spus că sunt impersonale, cenuşii, şi că oamenii nu se vor simţi bine în ele. Să le facă mici, cochete, fiecare altfel, să nu fie un peisaj monoton. Dar, domnule Hershey, pentru asta va trebui să mai cumpărăm pământ şi ne va întârzia cu o jumătate de an, pe puţin, ca să nu mai spun şi că va trebui să scoateţi de două ori mai mulţi bani din buzunar. Dar Milton Hershey era un om încăpăţânat şi nu prea asculta de cei din jurul lui. A băgat mâna şi mai adânc în buzunar, şi arhitecţii au construit orăşelul aşa cum le-a cerut el. Apoi s-au apucat de construcţia fabricii, iar Milton Hershey de inventarea reţetei ciocolatei cu lapte.

A ghicit-o în extremis, după foarte mult timp şi când banii aproape se terminaseră. Au început să producă, ciocolată a ajuns în toată America. Fabrica mergea din ce în ce mai bine, s-a extins, la fel şi orăşelul, la fel şi satele şi fermele din jur, care trăiau acum aproape exclusiv din laptele pe care îl vindeau la fabrică. Ca să-şi asigure viitoarele generaţii de muncitori, Hershey a făcut şi o şcoală pentru copiii orfani, care au început să ajungă acolo de mult mai de departe decât din satele din jur. Învăţau, aveau asistenţă medicală, deprindeau diverse meserii. Muncitorii stăteau cu familiile în orăşelul lui Milton Hershey, spre diferenţă de cei din ghetoruile altor fabrici, cu dormitoare comune doar pentru bărbaţi, şi rareori câteva şi pentru femei. Şi îşi vedeau de treabă.

Dar într-o zi Milton Hershey a fost anunţat că muncitorii săi au intrat în grevă şi toată fabrica s-a oprit. Salariile erau puţin mai mari decât media vremurilor, dar cereau să primească şi o parte din câştigurile companiei, care ajunseseră între timp considerabile, fără să fie vreun secret. Hershey nu a vrut să discute cu greviştii, s-a izolat în casă şi nu a mai ieştit de acolo. Greva a ţinut mult, şi cei din satele şi din fermele din jur nu au mai avut unde să-şi vândă laptele. Aproape două milioane de litri s-au stricat atunci şi a trebuit să fie aruncat.

Greva s-a terminat când au venit sătenii şi fermierii din jur cu bâte şi topoare (sau echivalentele lor americane) să-i atace pe muncitorii grevişti, pentru că i-au ruinat şi ajungeau muritori de foame. Milton Hershey nu s-a mai întors în fabrică, toată conducerea executivă a fost preluată de altcineva.

Milton şi Kitty Hershey nu au avut copii, aşa că s-au ocupat de copiii altora. Au înfiinţat o fundaţie caritabilă şi şi-au transferat aproape toată averea către această fundaţie. Inclusiv acţiunile companiei, care în timp va ajunge să valoreze zeci de miliarde de dolari. Au făcut clinici medicale pentru comunitate, spitale, şcoli, muzee, teatre şi ce s-au mai priceput ei. După care Milton a murit, în 1945, în unul dintre spitalele lui.