Cu cercetarea comunismului, în şanţ. La IICCMER

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acoperişul închisorii Râmnicu Sărat. Foto: Dragoş Zămosteanu
Acoperişul închisorii Râmnicu Sărat. Foto: Dragoş Zămosteanu

Luna decembrie pare una tradiţională pentru un episod de scandal instituţional recurent: conflictul dintre angajaţii Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi conducerea IICCMER. S-a întâmplat în decembrie 2012, se întâmplă din nou în 2021.

Iată o scrisoare publică, a aproape întregului efectiv de cercetare de la IICCMER, care ne spune, în multe cuvinte, o realitate foarte simplă: IICCMER e ceva care le-a fost util unora, o vreme, iar acum, dacă cercetarea comunismului nu mai e „de bine” electoral, ceva-ul ăsta poate fi lăsat să agonizeze în incompetenţă managerială şi combinaţii de doi lei ale unor combinagii de profesie.

S-o luăm... istoric.

În România există un snop de instituţii care gestionează, să spunem, memoria comunismului românesc. Unele, ca CNSAS, care au şi componentă de cercetare, sunt în principal păstrătoare de arhive, cu rol de verificare administrativă a relaţiei unor categorii de persoane cu Securitatea comunistă, altele, ca Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, integrate în sistemul de cercetare al Academiei Române, iar o treia categorie fiind muzee (în stare larvară, eventual, ca Muzeul Ororilor Comunismului, existent doar pe hârtie, în acest moment). La mijloc, nici cal, nici căruţă, IICCMER – care face şi cercetare (dar nu e institut de cercetare), colaborează şi cu Parchetul pentru anchetarea unor fapte penale neprescrise, face şi programe de educaţie. Doar că, în subordinea Secretariatului General al Guvernului fiind, cu preşedinte numit direct de prim-ministru, IICCMER funcţionează atâta vreme cât planetele politicii se aliniază cu cele ale competenţei – lucru tot mai rar.

***

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (cum s-a chemat între 2005 şi 2009, când a fost comasat cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc) a fost înfiinţat de Călin Popescu-Tăriceanu ca să-i tragă, în esenţă, o smetie preşedintelui Băsescu – şi la dorinţa/insistenţele istoricului Marius Oprea, devenit şi conducător al instituţiei, din 2005 până în 2010. Iar Marius Oprea a construit IICCMER în conformitate cu o viziune proprie a misiunii lui distincte – mai precis, investigarea în teren, cu precădere a gropilor nemarcate ale victimelor perioadei comuniste, şi transformarea descoperirilor în cazuri penale cercetate de Parchete.

Din februarie 2010, în fruntea IICCMER au venit Ioan Stanomir (preşedinte executiv) şi Vladimir Tismăneanu (preşedinte al Consiliului Ştiinţific). Pe ei nu-i interesa arheologia recentă şi nici investigarea penală a crimelor comunismului, deci obiectul de activitate efectivă a Institutului s-a schimbat. Aşa că timp de doi ani nu s-a mai săpat, s-a cercetat Piaţa Universităţii 1990 (şi revoluţia; asta, cu toate că, pe lângă toate institutele de istorie deja pomenite sau nu, mai exista pe atunci şi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989).

În mai 2012, preşedinte al Consiliului Ştiinţific a devenit Dinu Zamfirescu, iar preşedinte executiv – Andrei Muraru (actualul ambasador român în SUA). Şi iar s-a schimbat schimbarea, a revenit Marius Oprea în echipă, s-au reluat cercetările de teren. Schimbarea echipei Stanomir-Tismăneanu s-a lăsat cu scandal, iar în decembrie 2012 o parte dintre angajaţi au ieşit public să reclame comportamente dubioase din partea noii conduceri. Care par a fi copii xerox ale comportamentelor reclamate în decembrie 2021.

Şi atunci, ca şi acum, echipa de cercetători era şi este formată din istorici capabili, cu reuşite serioase la activ, cărora le pasă de propria muncă. Aparent, doar lor le pasă.

Pentru că e în logica politică să se scurteze mandatele la instituţii cu numiri politice, în martie 2014, preşedinte executiv a devenit Radu Preda, iar Consiliul Ştiinţific s-a, practic, evaporat. Nu mai ştie nimeni nimic de el. Măcar dl Preda, înainte să-i cedeze scaunul actualei preşedinte (din ianuarie 2020), Alexandra Toader, n-a deranjat pe nimeni cu linii proprii de cercetare, fiecare şi-a văzut de ale lui, fără scandal (de altfel, nu c-ar avea priorităţi personale de studiu e problema dnei Toader).

Nu există public nici componenţa Consiliului Ştiinţific, nici bugetul pe 2021, nici vreun plan de cercetare.

Ce se petrece acum? Ei bine, în afară de exerciţii de putere ale Alexandrei Toader (a cărei activitate ştiinţifică e modestă, comparativ cu propriii angajaţi), nimic. Scânteia nu se termină de digitalizat, de zici că e muncă de Sisif, cercetătorii n-au voie la arhive, fac cercetare pe bază de condică de prezenţă, plângeri penale nu s-au mai făcut, planul de cercetare e minunat, dar e secret de stat.

Să presupunem că subsemnata e un cetăţean curios să afle cum cercetează instituţiile statului, să zicem, comunismul. Şi mă duc pe site-ul IICCMER. Unde nu găsesc nici componenţa Consiliului Ştiinţific, nici bugetul pe 2021 (ultimul e din 2020, într-un format de necitit pentru cetăţeanul curios), nici vreun plan de cercetare. Fiind cetăţean normal, măcar nu ştiu că, de fapt, nu găsesc nici toţi angajaţii Institutului: cei angajaţi acum trei luni nu apar, nici contabilii sau juriştii – deşi, ce să vezi, ni se spune că IICCMER dă şi consultanţă juridică în anume cazuri.

De la spital militar la pieţe de primărie la agenţie naţională de ştiri la institut de investigare a crimelor comunismului, în şase ani, e un traseu greu de parcurs dacă eşti doar un om obişnuit.

Slavă Domnului, nu găsesc nimic nici despre dl Cosmin-Răducu Marinescu, un nume omniprezent în deciziile de la IICCMER, care înţeleg că şi-a dat demisia de la Achiziţii după căsătoria cu Alexandra Toader. Întrebarea mea fiind ce căuta el la Achiziţii din prima. Dl Cosmin-Răducu Marinescu, fost şef BAC la UM 02482 (Biroul Achiziţii şi Contractări de la Spitalul Militar Central „Carol Davila”) în 2014, pensionar militar apoi şi şef birou achiziţii la Direcţia Pieţelor din sectorul 4, al dlui primar PSD Băluţă, în 2017 (pe când avea 50 de ani şi o umilă pensie de 63.000 lei net/an), plecând de-acolo, aparent, în urma unei investigaţii a lui Cătălin Tolontan, angajat apoi la Agerpres, prin detaşare din privat, în 2019 şi contractat la IICCMER, ca PFA, în 2020.

Mă scuzaţi, există vreo posibilitate, pe planeta România, să nu mai plimbăm tineri pensionari militari din contract bine plătit la stat în contract bine plătit la stat, fără concurs? Aşa, ca aspiraţie pentru următorul secol, măcar. Or fi achiziţiile achiziţii, dar de la spital militar la pieţe de primărie la agenţie naţională de ştiri la institut de investigare a crimelor comunismului, în şase ani, e un traseu greu de parcurs dacă eşti doar nea Ghiţă, funcţionar public anonim cu PFA.

Că veni vorba: pentru că dl Marinescu era contractat pe prestări servicii (sunt absolut convinsă că s-a apelat la o procedură competitivă, pe SEAP, e perfect să externalizezi achiziţiile la stat...), n-avea de depus declaraţii de avere şi interese. Pentru că legea e opţională pentru unii, Alexandra Toader nu şi-a depus declaraţia de avere şi interese în 2021, deşi legal e obligatoriu. Conform declaraţiei din 2020, dna Toader, care n-a mai publicat nimic din 2017 încoace (pe când era consilieră a preşedintelui Iohannis, iar cariera ei în funcţii prindea aripi), are la activ o singură carte (teza de doctorat) şi-şi trece în CV participările la emisiuni la Radio Iaşi, are la IICCMER o indemnizaţie de trei ori cât cea a unui cercetător cu vechime similară, dar două cărţi de autor şi şase volume editate. Indemnizaţie şi locuinţă de serviciu.

***

De ce ne interesează că încă o instituţie e pusă pe butuci, iar oameni competenţi ajung să se dueleze în note cu şefii?

Simplu. Sunt 10 milioane de euro în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinaţi Memorialului de la Râmnicu Sărat. Fosta închisoare de la Râmnic e în administrarea IICCMER. Şi, în afară de o persoană care se asigură că locul e păzit, acolo nu s-a mai întâmplat nimic din 2018 încoace. A, ba da: în februarie 2020, a căzut o parte din acoperiş. Şi căzut a rămas.

Termenul din PNRR pentru semnarea contractului de restaurare la „Închisoarea Tăcerii”, memorialul de la Râmnicu Sărat, e trimestrul I din 2023. Adică maxim 15 luni. Ca să se ajungă în acel punct, IICCMER trebuie să actualizeze studiul de fezabilitate şi proiectul (costurile sunt cu totul altele după atâţia ani, din 2017 încoace), şi să obţină din nou avizele şi certificatele pentru lucrări. Totul, din banii proprii, fiindcă PNRR nu plăteşte pentru asta. Iar abia apoi trebuie organizată şi finalizată o licitaţie pentru contractul în cauză, unul care să asigure, conform PNRR, că în trimestrul I din 2024 obiectivul este accesibil publicului măcar parţial. Dacă aceste termene nu sunt respectate, se blochează tranşa de plată pe tot PNRR, inclusiv autostrăzi şi spitale.

Studiile de fezabilitate şi lucrările de proiectare făcute de IICCMER pentru Râmnicu Sărat între 2015 şi 2018 au costat peste 1,8 milioane de lei. Bugetul pe 2020 (căci altul mai nou nu ne oferă conducerea IICCMER) al întregului Institut a fost de 2,8 milioane de lei.

Crede cineva, cu sinceritate, că o conducere care nu e în stare să-şi pună Consiliul Ştiinţific pe site şi să organizeze munca a 13 (plus 4, mai nou) oameni poate să facă ce-are de făcut pentru Râmnic, într-un an? Sau poate se ocupă dl Marinescu, că e specialist în achiziţii, de orice fel vor fi fiind ele?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite