Statutul de prizonier de război l-a pus în situaţia de a fi actorul unei călătorii rarisime, în vremea marelui conflict mondial. Sursa noastră documentară este lucrarea memorialistică a lui Gorceix, intitulată Evade (Des haute de Meuse en Moldavie) - Payot, Paris, 1930. Prin intermediul acesteia am refăcut traseul călătoriei francezului, una cu totul aparte.

În primăvara anului 1915, Septime Gorceix se afla în apropiere de zona Verdun. El a fost luat prizonier de către germani, scos din zona frontului, unde un soldat german l-a întâmpinat cu replica – Războiul s-a sfârşit, domnule! Interesant este că germanul i-a spus aceste vorbe în limba franceză. Pe 26 aprilie, acelaşi an, el a fost transportat în Bavaria şi  internat în  tabăra de prizonieri de la Wurzburg-Galgenberg. Viaţa cotidiană într-un astfel de mediu era plictisitoare, iar soldaţii francezi, spre deosebire de prizonierii din estul Europei, aveau parte de un tratament mai bun. Ca o paranteză, majoritatea prizonierilor de război români, internaţi în lagărele germane, au descris în memoriile lor discriminarea şi condiţiile inumane, înfometarea şi umilinţele la care au fost supuşi.

Eroul nostru începe să-şi organizeze o primă evadare, bazându-se şi pe faptul că vorbeşte binişor limba germană. Şi-a procurat o busolă, un cuţit, îşi face rezerve de alimente, ciocolotă şi reuşeşte să facă rost şi de bani. Astfel echipat, împreună cu un camarad, el iniţiază cu succes o primă evadare. Merge câteva zile spre frontiera cu Austria, de aici plănuind să treacă în Elveţia. A fost prins de un soldat austriac căruia i s-a părut a fi suspect, iar explicaţiile sale, cum că este un institutor elveţian aflat în excursie, nu l-au convins pe suspiciosul soldat. La o verificare mai atentă, austriacul realizează că, de fapt, institutorul elveţian era fugar şi-l arestează. Prima tentativă de evadare, în care a parcurs aproape 400 de km de la Wurzburg la Warth, s-a soldat, aşadar, cu un eşec. Soldaţii austrieci care l-au capturat şi cărora le mărturiseşte că este un ofiţer francez evadat dintr-un lagăr german de prizonieri, rămân stupefiaţi. Un prizonier de război francez ceva rar, iar din câte ştiu ei, francezii n-au nimic cu austriecii. Povestea traversării spaţiului german trezeşte admiraţia austriecilor faţă de Gorceix. Este urcat într-un tren şi trimis, din nou, în lagărul de la Wurzburg. Pe drum el devine ţinta admiraţiei soldaţilor, fascinaţi de povestea evadării şi călătoriei sale. 

Sosit în lagărul din Wurzburg, este interogat de un general: cum te-ai orientat? de unde ai ştiut ce rută să urmezi? Ce te-a nemulţumit de-ai evadat? Răspunsurile sale sunt stupefiante: m-am orientat noaptea după stele, noi în Franţa studiem şi cunoaştem foarte bine geografia Bavariei, doream să mă întorc pe front să lupt. Uimit, generalul, i-a dat pedeapsă 21 de zile de izolare la carceră.

Prizonieratul lui Septime Gorceix continuă câteva luni bune, până în vara lui 1917, când are loc o nouă evadare, cu aceeaşi destinaţie – Austria. A fost prins, din nou, de austrieci şi dus la Insbruck, apoi la tabăra de prizonieri de la Deutsch-Gabel din zona Boemiei (Cehia). Aici, el este impresionat de starea jalnică a prizonierilor ruşi, care vin la barăcile englezilor şi francezilor, cerşindu-le acestora o bucată de pâine; poveşteşte chiar că, la un moment dat, a jucat şi rolul de mediator, reuşind cu tact, să aplaneze un conflict declanşat între englezi şi ruşi.    

În primăvara anului 1918, Septime Gorceix se decide să evadeze din nou, dar alege ruta mai lungă- Imperiul Austro-Ungar – România, unde se afla Misiunea Militară Franceză, alături de care se putea face util Franţei. Este norocos şi de această dată. Evadarea îi reuşeşte. După cum mărturiseşte, îşi lasa viaţa în mâna destinului, alegând să se urce în primul tren din gara Linz. Acesta este trenul de Viena. Aşadar, soarta l-a îndrumat pe ruta spre România. La Viena, deşi este periculos, îşi face timp să viziteze grădinile Schonbrunn-ului şi cumpără dintr-o librărie o hartă a României. Călătoria lui cu trenul este o nouă aventură palpitantă: trenuri diverse, compartimente de clasa a III-a, gări unde surprinde amestecul de uniforme, persoane şi  gesturi. Francezul trece neobservat în gările de unde cumpără bilete: Linz, Viena, Budapesta şi Timişoara. Experienţa evadărilor anterioare îl determină să călătorească doar noaptea, prefăcându-se că doarme, iar  pentru a înşela atenţia funcţionarilor şi soldaţilor, are în permanenţă un ziar în limba germană pe care îl citeşte cu interes etc. Frapant este un detaliu: peste tot el se raportează la ceasurile gărilor din imperiul austro-ungar, pe care le urmăreşte cu nerăbdare până când trenul pleacă. La Timişoara, patronul maghiar al unui hotel îşi dă seama că este un evadat din lagărul de prizonieri, crede că este rus şi se pregătea să anunţe autorităţile, abil Gorceix se pierde pe străzile oraşului şi se urcă în trenul care îl duce de la Timişoara la Orşova, de unde, doar câţiva zeci de km îi despărţeau de frontiera cu România.

Trece repede prin munţi, iar curând intră în contact cu românii. După cum mărturiseşte, cunoscând originile comune latine, era pregătit să-i abordeze pe oamenii locului folosind alături de limba sa maternă şi câteva cuvinte din limba italiană. Iniţial, vorbirea românilor este de neînţeles: graniţă, casa nemţilor sunt cuvinte rostite de localnici pe care nu le înţelege. În schimb, cuvintele sunt francez devin un adevărat paşaport care-i deschide toate uşile. Prin toate aşezările pe unde trece găseşte oameni care vorbesc limba franceză. La Baia de Aramă, rămâne uimit de faptul că interlocutoarea sa vorbeşte o franceză impecabilă, fără pic de accent. De la Strehaia, francezul nostru se urcă într-un tren spre Bucureşti.

Capitala României este un Bucureşti sub domnia lui Mackensen, cum intitulează el capitolul dedicat aventurii sale în  Bucureştiul dominat de germani. Şi aici, francezul este tratat bine de către români, aceeaşi români care, observă el,  sunt trataţi cu răutate şi brutalitate de către invadator. Din gara Bucureştiului se urcă într-un tren spre Râmnicu-Sărat. De aici, Septime Gorceix merge pe jos spre Moldova. Într-un sat, rămâne impresionat de un ţăran, care-i dă un castron de lapte cu mămăligă şi-i spune: Vă ofer aceasta, domnule francez, din toată inima! În zona Panciu, Septime Gorceix, trăieşte o nouă aventură, probabil cea  mai periculoasă – trecerea pe linia forntului de la germani la români. Riscul cel mare era să fie împuşcat de ambele tabere. Ajuns în tranşeele româneşti, este întâmpinat de un detaşament de soldaţi, unde un sublocotenent vorbeşte limba franceză. Francezul întreabă dacă la Iaşi misiunea franceză mai este condusă de generalul Berthelot. I se răspunde că au părăsit ţara, dar că acolo este legaţia franceză, condusă de Contele de Saint - Aulaire. În sfârşit, pe 7 iunie 1918, Septime Gorceix soseşte la Iaşi. Călătoria sa durase câteva luni, timp în care a parcurs aproape 2000 de km. Aventura sa se sfârşeşte aici. La Iaşi, se împrieteneşte cu Nicolae Iorga, mai stă aici o vreme, apoi se îmbarcă de la Constanţa pe un vas spre Marsilia, destinaţia finală a odiseei sale. 

După război, a activat ca profesor de geografie şi istorie, a fost  membru marcant al asociaţiilor profesorilor de istorie şi geografie şi un prolific publicist. Împreună cu Nicolae Iorga, a publicat în 1920, la Paris, în limba franceză, o Antologie a literaturii române de la origini şi până în secolul XX, iar în 1930 şi 1937 şi-a descris experienţele din Marele Război. Tot restul vieţii sale, Septime Gorceix a rămas un mare prieten al României.

În episodul viitor, vom vorbi despre alte călătorii în vreme de război, la fel de spectaculoase prin distanţe şi întâmplări.