CRONICA TV - Ti-am dat un inel

Televiziunea nu mai intimideaza. Ne-am obisnuit cu ea de parca nu ar fi decat o rasnita electrica pentru cafea. Am lasat de mult in urma epoca in care "simpli cetateni", daca le puneai un microfon sub

Televiziunea nu mai intimideaza. Ne-am obisnuit cu ea de parca nu ar fi decat o rasnita electrica pentru cafea. Am lasat de mult in urma epoca in care "simpli cetateni", daca le puneai un microfon sub nas si ii trageai catre camera, se uitau speriati ca la trecerea unui tren accelarat zarit pentru prima oara. De la proaspatul politician increzator in flerul lui in materie de ce da bine la televizor si pana la batrana care nu-si mai duce mana la gura a mirare, ci sporovaieste pe ulita satului cu reporterii, de zici ca ar fi la o sezatoare, lumea apartine tot mai mult noii galaxii. Undele dezinhibatoare bat, insa, mult mai departe. Ele induc si modele, ticuri comportamentale, atitudini, "poze ca la televiziune" care, de multe ori, nu au nici o sansa sa le infrumuseteze sau sa le dreaga existenta, dar oamenii au prins gustul spectacolului, s-au dedulcit la exibarea vietii personale. Vinderea experientei individuale pe nimic este una dintre marile inventii-afacere ale micului ecran. Unul dintre rolurile puse la dispozitie cu generozitate de canalele TV este cel al tanarului chipurile romantic, care isi cere iubita in casatorie intr-un studio sau pe un stadion. Tot acolo. De unde pana unde romantism, cand te afli in fata unei multimi ce sta la panda, gata sa-ti masoare gesturile, mai greu de inteles. Au fost insa atatea emisiuni cu nunti in direct, cu lacrimi si emotii ce se cuvin, indeobste, impartasite cu cei apropiati, nu cu tot neamul catodic, cu dulcegarii al caror penibil nu a mai fost pus la socoteala, incat molipsirea nu a avut de asteptat. Am vazut, la reluarea de acum cateva zile a emisiunii Din dragoste, un baiat de isprava, dupa toate aparentele, ingenuncheat la picioarele unei gingase moldovence careia i-a inmanat un inel, gest insotit de intrebarea "Vrei sa fii nevasta mea"? M-a durut inima pentru el. Fata, rezonabila, a socotit ca mai sunt multe de lamurit intre ei, inainte de a poza in Romeo si Julieta, pe fundalul sonor al aplauzelor de serviciu. Voi pastra multa vreme in memorie acel stop-cadru al tanarului in genunchi, cu mana intinsa si inelul respins. Ma intreb daca el va uita usor, daca nu cumva amintirea refuzului, care nu are cum sa nu faca ocolul micii sale comunitati, nu se va tine de el ca un stigmat? Riscul umilintei este mare, atunci cand intri in hora televiziunii. Pe de alta parte, daca show-ul a fost reusit, ce altceva mai conteaza? Povestea cu rusinea tine de vremea lui Mos Ion Roata.