La ce mă gîndesc? Mai ales la problema naţiunii. În Scurta istorie..., Neagu Djuvara spune de mai multe ori că termenul 'naţiune' în secolul al XV-lea, cînd cu Unium Trium Nationum, nu însemna acelaşi lucru ca astăzi: nu era ceva legat de etnie ci mai ales de statutul social. În acelaşi timp, se plînge că în această uniune românii nu au fost cooptaţi. Povestind despre Mihai Viteazul îl întristează faptul că acesta nu putuse să trăiască mai mult pentru ca unirea să dăinuie. Dar nici Mihai Viteazul nu fusese un pionier al naţiunilor!

Nu vreau să pun într-un „ring” doi mari istorici, pe Lucian Boia şi pe Neagu Djuvara. Cred totuşi că primul este mai apropiat de viziunea pe care ar trebui să urmărim: o istorie pe care să fim mîndri pentru că s-a întîmplat strămoşilor noştri, care însă nu erau frişca pămîntului, sau erau aşa doar pentru că noi suntem urmaşii lor şi suntem mîndri de ei. Mihai Viteazu a devenit erou datorită lui Bălcescu aşa cum Matei Corvin a devenit „cel drept” datorită fabulelor populare - în realitate, era şi un despot. 

A venit timpul să ne raportăm la oameni cu tot caracterul lor complex, adică omenesc. De departe şi în manuale, bătălia de la Rovine a fost una demnă de Eminescu - în realitate, cu tot cu Scrisoarea III, Ţara Românească a rămas vasalul sultanului şi în continuare.

Nu zic că literatura sau miturile nu au rolul lor - zic să fim conştienţi de faptul că literatura este literatură şi să nu ne împăiem capul cu mituri preschimbate în realitate. Dacă aruncăm creierul, rămîn doar fumurile unei credinţe beligerante, ceea ce nu face bine nicicui.