Copii din flori în Familia Regală. Cum s-a ajuns la pretenţiile lui Paul „al României“ de astăzi VIDEO

Copii din flori în Familia Regală. Cum s-a ajuns la pretenţiile lui
Paul „al României“ de astăzi VIDEO

Zizi Lambrino, femeia atât de fatală încât a sucit capul unui prinţ, şi bastardul ei    Foto: Biblioteca Academiei Române

Copiii din flori în Familia Regală.Singurul bastard demn de acest nume din singura Familie Regală a României demnă de acest nume este cel al prinţului Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi al frumoasei Zizi Lambrino, care i-a sucit capul „prinţişorului“ când acesta avea doar 25 de ani. Descendentul acestora este actualul Paul Lambrino, care şi-a arogat calitatea „de România“. Restul odraslelor sunt legitime, însă cu drept de succesiune sau nu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea bastarzilor dinastiei de Hohenzollern, care a dus – peste, iată, aproape 100 de ani – la actualul circ cu protagonişti ca Paul „de România“ şi „prinţesa“ Lya, începe într-o noapte de sfârşit de vară / început de toamnă a anului 1918, ultimul al Marelui Război (dar eroii săi nu aveau cum să ştie atunci), are ca topos fondator în primul rând Odesa (portul construit de ruşi pe falezele pietroase ale Mării Negre, considerat inexpugnabil; aici s-a filmat şi celebra secvenţă a scărilor din „Crucişătorul Potemkin“, filmul lui Eisenstein) şi are o eroină de la care a plecat totul („cherchez la femme“, cum spuneau străbunii noştri franţuziţi): Ioana Zizi Lambrino. Dar cine a fost cu adevărat Ioana Zizi Lambrino?

Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino (n. 3 octombrie 1898, Roman - d. 27 martie 1953, Neuilly) a fost prima soţie a principelui Carol II al României. Descendentă a unei vechi familii aristocratice, Zizi era fiica generalului român Constantin Lambrino şi a Euphrosinei Alcaz.

În timpul Primului Război Mondial, Carol al II-lea, în uniformă de ofiţer rus, a părăsit la 27 august/9 septembrie 1918 unitatea militară (aflată la Târgu Neamţ), al cărei comandant era, şi, patru zile mai târziu, a plecat la Odessa împreună cu Zizi Lambrino.

Acest act a însemnat încălcarea Statutului Casei Regale, care prevedea căsătoria membrilor Casei Regale a României numai cu persoane din alte case regale. Regele Ferdinand a ezitat să aplice o pedeapsă fermă. A dispus însă la 9/22 septembrie ţinerea lui Carol timp de 75 de zile în stare de arest la mănăstirea Horaiţa (judeţul Neamţ.

Era să (nu) fie rege

Printr-o sentinţă controversată din 8 ianuarie 1919, tribunalul Ilfov a anulat căsătoria. Relaţia lor a continuat însă, iar la 8 august anul următor li s-a născut fiul Mircea Grigore Lambrino (nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei şi nerecunoscut de Carol). Principele Carol a fost trimis de tatăl său, regele Ferdinand într-o călătorie în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Zizi.

În 1921, după căsătoria lui Carol cu prinţesa Elena a Greciei, Zizi s-a stabilit, la insistenţa autorităţilor române, la Neuilly, în Franţa, într-o vilă cumpărată pentru ea. A fost creditată de Familia Regală română cu o rentă anuală de 110.000 franci. Câţiva ani mai târziu, după ce în septembrie 1940 Carol al II-lea a renunţat a doua oară la tron, Zizi Lambrino l-a acţionat în justiţie fără succes.

După cel de-al doilea război mondial, odată cu abolirea monarhiei în România, fără susţinerea financiară din partea casei regale, situaţia lui Zizi Lambrino s-a înrăutăţit. S-a stins din viaţă la 11 martie 1953 la Neuilly, cu o săptămană înainte de moartea lui Carol al II-lea.

Copii din flori în Familia Regală. Bastarzi au fost, bastarzi sunt încă

Asta în ce-o priveşte pe Zizi. Descendentul însă al bastardului Mircea Lambrino este actualul Paul Lambrino, autointitulat „de România“, care a ridicat pretenţii la moştenirea familiei regale de România. Să vedem ce s-a întâmplat şi cu acesta, bastardul propriu-zis.

Mircea-Grigore, fiul nerecunoscut al lui Carol cu Zizi Lambrino, în două ipostaze Foto: Biblioteca Academiei Române

Mircea Grigore Carol Lambrino, autointitulat Prinţul Carol de România (n. 8 august 1920, Bucureşti – d. 27 ianuarie 2006, Londra) a fost primul fiu al Regelui Carol al II-lea al României din relaţia sa cu Zizi Lambrino.

Carol Lambrino (foto) a avut 3 căsnicii. Prima a fost cu Helene Nagavitzine (1944-1950), din care-a rezultat un fiu: Paul Lambrino (actualul impostor). Cea de-a doua căsătorie a avut loc cu Jeanne Williams (1960-1977), cu un alt fiu, Ion Nicholas George Alexandru (n. 1961), iar cea de-a treia cu Antonia Colville (1984-2006), mariaj care s-a dovedit steril.

Împreună cu cea de-a treia soţie a sa (Antonia Colville) s-au stabilit în Parsons Green (Londra), unde au dus o viaţă liniştită.

Şi-a dedicat viaţa pentru a i se recunoaşte legitimitatea ca fiu al lui Carol al II-lea. În 2003 justiţia i-a permis să îşi poarte numele de Hohenzollern. Fratele său vitreg, Regele Mihai, aşteaptă rezultatul unui apel privitor la acest verdict. Fiul lui Carol Lambrino, Paul Lambrino, a ridicat pretenţii la moştenirea familiei regale de România.



 

Dar de-acum încolo? Casa Regală de Dâmboviţa, post-Nicolae

Dar ce se întâmplă cu Familia Regală după excluderea de la „tron“ a lui Nicolae, survenită în august anul trecut? Zic asta pentru că luptele de cocoşi, tatuajele indecente şi căsătoriile morganatice (recte poveştile scandaloase de alcov) au afectat serios în ultima vreme „blazonul“ Casei Regale de Dâmboviţa.

Decizia Casei Regale de a-l radia din linia de succesiune pe (până mai ieri) Principele Nicolae a venit la acea vreme ca o lovitură de trăznet şi a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. „În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi“, sună sec comunicatul transmis de Biroul de Presă al Majestăţii Sale.

„Omul care le-a ţinut piept lui Hitler şi Stalin“

Dincolo de întrebarea dacă România mai are într-adevăr o instituţie a Coroanei şi mai este într-adevăr „cârmuită“ de vreo Familie Regală sau totul este doar o mascaradă orchestrată atent de serviciile secrete – şi spun asta ca (încă) un monarhist fervent, de 25 de ani încoace – rămâne întrebarea ce se va întâmpla de acum înainte şi cum va arăta acel viitor al unei „cârmuiri sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi“, la care se referă în comunicatul cu pricina Majestatea Sa. Pentru a descâlci aceste complicate iţe, ne-am adresat unui specialist reputat, istoricul Dan Falcan, colaborator al revistei „Historia“.

„Putem comenta decizia Regelui, dar nu avem căderea de a o judeca“, consideră de la bun început istoricul Dan Falcan, „cel puţin din două motive:
–    1) nu avem informaţiile pe care le-a avut Regele când a luat această decizie;
–    2) Regele a dovedit în cei aproape 94 de ani de viaţă că îşi cumpăneşte temeinic hotărârile, n-avem noi cum să judecăm deciziile unui om care le-a ţinut piept lui Hitler şi Stalin, cei mai sângeroşi dictatori ai veacului al XX-lea“.

Margareta şi Elena, primele la succesiune

Să facem totuşi un scurt istoric: liderii monarhişti români au intenţionat, în 1997, să-i ceară Regelui Mihai desemnarea unui succesor la tron de sex bărbătesc din ramura germană a familiei, în conformitate cu ultima Constituţie regală. Ajungând la un consens, liderii monarhişti i-au cerut în cele din urmă Regelui să desemneze un succesor, nu o succesoare la tron, nominalizându-l pe Principele Nicolae. Sub influenţa Reginei Ana, Regele a refuzat cererea şi, la sfârşitul anului 1997, a desemnat-o pe prima sa născută, Principesa Margareta, succesoare în drepturi.

Aşadar, se pare că actuala moştenitoare a Casei Regale „a României“ este Principesa Margareta, iar după inevitabila „încheiere a domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei“, pomenită şi de Majestatea Sa în comunicat, „tronul“ îi va reveni Principesei Elena, sora acesteia şi mama fostului principe Nicolae. Aceasta ţinând cont şi că alte două surori, Sofia şi Irina, au fost excluse mai demult de la succesiune, „decăzute din drepturi“, din motive diverse.

Aventuri cu playboy şi lupte de cocoşi

E-adevărat că în ce-o priveşte pe Sofia excluderea a fost doar temporară, ea bucurându-se în prezent de acele drepturi de care mânia Majestăţii Sale o privase la un moment dat. Ce se întâmplase? Pe când avea 31 de ani (în 1988), cea de-a patra fată a Regelui, Sofia, s-a căsătorit cu un francez, Alain Biarneix, care îşi inventase un titlu nobiliar şi un supranume, Michel de Laufenburg. Regele Mihai nu a fost de acord cu căsătoria şi a decăzut-o din drepturi. Printre altele, principesa şi-a pierdut atunci dreptul de succesiune la tron şi titlul de Prinţesă de România. Între timp, însă, a divorţat. Abia în 2007, Regele Mihai a revenit asupra deciziei, Principesa Sofia fiind inclusă (la acea vreme) pe poziţia a opta a liniei de succesiune la tronul României.

În ce-o priveşte pe cea de-a treia fiică a Regelui Mihai, Irina Walker, aceasta a fost exclusă din ordinea succesiunii la tron, împreună cu toţi descendenţii săi, în octombrie 2014, după ce a fost condamnată de statul american la trei ani de închisoare cu suspendare deoarece organizase, împreună cu soţul ei, lupte ilegale de cocoşi la ferma lor din Oregon. Tot atunci, Regele Mihai i-a retras titlul de Principesă a României. Pare o prostie, dar nu e, în America chiar nu te joci cu legea: Principesa Irina a fost acuzată de procurorii americani că, alături de soţul ei, a organizat 10 derby-uri diferite de lupte de cocoşi în perioada aprilie 2012 – aprilie 2013. Toate acestea au dus la un prejudiciu pentru statul american de până la 2000 $ pe zi, pentru taxele pe produse alimentare, băuturi şi jocuri de noroc.

Înainte de Duda, a fost Brown. Gordon Brown

Cu tristeţe trebuie să spunem însă că nu au fost singurele scandaluri de proporţii în care a fost implicată Casa Regală a României, doar cele mai recente şi cele mai vizibile. Dar până la urmă poate aceasta este soarta în prezent a marilor familii nobiliare, private de rolul lor istoric, vezi exemple şi la case (regale) mai mari.

Şi Principesa Maria (51 de ani), fiica cea mai mică a Regelui, a stârnit ceva controverse în 2011, la aniversarea tatălui său, după ce jurnaliştii au observat un tatuaj pe piciorul său (evident nepotrivit, în a ei situaţie). În 1995, ea s-a căsătorit la New York cu Casimir Mystkowski, un polonez romano-catolic, în felul acesta pierzându-şi locul pe linia de succesiune la tronul britanic. Au divorţat însă în decembrie 2003.

La fel, trecutul principesei Margareta (66 de ani) ascunde un moment mai puţin cunoscut. Fiica cea mare a Regelui Mihai, succesoarea la conducerea Casei Regale a României, a avut în tinereţe o relaţie cu Gordon Brown, fost prim-ministru al Marii Britanii. S-a întâmplat în timp ce era studentă la Universitatea din Edinburgh.

„A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă“, declara Principesa Margareta.

Probabil aceeaşi grijă pe care i-a oferit-o mai târziu actoraşul Radu Duda!

Un (viitor) rege priapic şi un prinţ legionar

Revenind la actuala excludere a lui Nicholas Medforth-Mills (numele real al fostului „Principe“, în vârstă de 30 de ani), istoricul Dan Falcan reaminteşte că „NU este prima decizie de excludere a unui membru al familiei regale. Pe 4 ianuarie 1926 a fost exclus din familie şi de la succesiunea la tronul României prinţul Carol, viitorul Carol al II-lea, din cauza legăturii sale cu Elena Lupescu şi a renunţării sale voluntare la tron. Privind astăzi în perspectivă istorică domnia lui Carol al II-lea, am spune că decizia din 4 ianuarie 1926 a fost una corectă. Carol al II-lea s-a dovedit un rege rău pentru România, contribuind la deteriorarea climatului politic democratic al ţării, la introducerea terorismului de stat în viaţa politică, în subordonarea instituţiilor statului unei camarile regale în mijlocul căreia trona aceeaşi Elena Lupescu“.

Un alt caz, mai puţin cunoscut, este menţionat, la rândul său, de Dan Falcan: „În 1937 a fost exclus din familia regală prinţul Nicolae, fratele lui Carol al II-lea. Motivul aparent a fost legătura acestuia, urmată chiar de căsătoria din 1931, cu Ioana Doletti, o femeie divorţată, româncă şi nu de viţă nobilă, lucruri care contraveneau statutului Casei Regale. Motivul real al excluderii pare să fi fost prea marea apropiere a prinţului Nicolae de Mişcarea Legionară, pe care o ajutase inclusiv cu bani“.

„De România“, nu „Hohenzollern “

De ce totuşi actuala Casă Regală se numeşte „de România“, iar denominarea „Hohenzollern“ este nu numai greşită, dar şi răuvoitoare (vezi lăturile aruncate decenii la rând asupra Majestăţii Sale de imunda fiţuică „România Mare“)? Ne explică tot istoricul Dan Falcan: „Casa de România şi-a luat acest nume după ce în 1916, ca urmare a intrării României în primul război mondial împotriva Germaniei, dinastia noastră, regele Ferdinand, au fost radiaţi din cadrul familiei de Hohenzollern.

A fost o încercare grea pentru regele Ferdinand I, născut şi crescut în Germania, ofiţer al armatei germane, dar acesta a ales interesul patriei sale de adopţie în dauna ţării sale de origine. Similar s-au petrecut lucrurile şi cu casa regală a Angliei, fostă de Hanovra şi Saxa-Coburg, care în 1917 şi-a luat numele, mult mai englezesc, de Windsor“.

Mai mult, la 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar şi a temerii, conform unora, privind eventuale pretenţii ale Hohenzollernilor germani la şefia Casei Regale române, Regele Mihai a rupt legăturile istorice şi dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în „al (a) României“ şi a renunţat la titlurile conferite lui şi familiei sale de către Casa princiară

Margareta über alles

În ce priveşte controversa legată de abrogarea, în 2007, de Rege a legii salice, stipulată în Constituţia democratică din 1923, istoricul Dan Falcan consideră că

„legea salică, care era parte componentă a Constituţiei din 1923, este totuşi un anacronism, datând din Franţa secolului al VI-lea, din timpul lui Clovis. Pe vremea aceea era logic ca monarhii să fie doar bărbaţi, având în vedere războaiele permanente din epocă. Astăzi e în spiritul vremurilor ca şi femeile să aibă drept de moştenire, inclusiv la tron“.

De fapt, principiile legii salice au fost respectate în general în Estul creştin-ortodox (şi înapoiat, aş adăuga eu), altfel nu ar fi putut exista niciodată o Elizabeth I a Angliei! Plus că ipoteza dispariţiei definitive a tuturor războaielor este în cel mai bun caz utopică (din nefericire).

Aşadar, conform lui Dan Falcan, linia de succesiune actuală a Casei Regale este următoarea:
–    ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României (n. 1949)
–    ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1950)
–    Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei) (n. 1989)
–    ASR Principesa Sofia a României (a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1957)
–    Elisabeta Maria Biarneix de Laufenburg (fiica Sofiei şi a impostorului „de Laufenburg) (n. 1999)
–    ASR Principesa Maria a României (a cincea fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1964).

De aici sunt excluşi cei care au fost dezmoşteniţi până acum de Majestatea Sa: Nicholas Medforth-Mills (n. 1985), Irina Walker (n. 1953) şi cei doi copii ai acesteia din prima căsătorie, Michael Kreuger (n. 1985) şi Angelica Kreuger (n. 1986).

Monarhia, ca şi papalitatea

„Nu se pune problema altor rude colaterale din case străine deoarece acest lucru a fost interzis de Regele Mihai I prin statutul Casei Regale“, mai consideră istoricul Dan Falcan. Noul Statut, adoptat pe 30 decembrie 2007, prevede în mod explicit că dinaşti sunt doar descendenţii Şefului Casei Regale, Regele Mihai, excluzând în mod expres, spre deosebire de Constituţia din 1923, orice alţi dinaşti din alte case regale sau princiare străine drept potenţiali succesori în cazul extincţiei actualei Case Regale.

„Decizia de radiere a prinţului Nicolae nu trebuie dramatizată, regele s-a gândit la ceea ce poate fi mai bine pentru România în perspectiva timpului. Monarhia este o instituţie atemporală, ca şi papalitatea, şi hotărârile pe care le iau monarhii responsabili stau sub «specia eternităţii»“, concluzionează Dan Falcan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările