Continuă jaful de la Sarmizegetusa: Comorile cetăţii, sustrase şi vândute bucată cu bucată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarmizegetuza

Patru persoane au fost trimise în judecată pentru comercializare de obiecte de tezaur, găsite după ce au făcut săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa, care este monument UNESCO. Aceştia au valorificat pe piaţa neagră bunurile de patrimoniu, estimate la milioane de euro.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, au dispus, prin rechizitoriu, la data de 24 septembrie 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor: Darius Liviu Baci, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat, fals în declaraţii şi spălare a banilor; Mircea Mihăilă pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat; Florin Sebastian Zvîncă, pentru fals în declaraţii şi spălare a banilor; Romică Hîndorean, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare a banilor şi operaţiuni de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural naţional.


Potrivit sursei citate, în perioada 1998 - 2009, după ce s-au constituit într-o asociaţie infracţională, inculpaţii au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia (monument UNESCO), în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional.


Concret, ei au comercializat ilegal un tezaur, în valoare de 3.794.550 euro, alcătuit din 3.600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander, (30 kg) din aur - sustras în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Şesu Căprăreţei - din care s-au recuperat până în prezent 28 monede Lysimach, depuse în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României; un tezaur, în valoare de 100.000 euro, alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur, sustras în perioada 2002-2003 din situl cetăţii dacice de la Căpâlna, judeţul Alba, recuperat şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia; un tezaur, în valoare de 869 de euro, alcătuit din 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă, sustras în vara anului 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare, recuperat, şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.


În cursul urmăririi penale efectuate până în prezent au fost recuperate următoarele loturi de artefacte aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, clasa Tezaur: un tezaur din colier cu pandantive şi cercei din aur în valoare de 100.000 de euro, 13 brăţări spiralice din aur, în valoare de 5.300.000 de euro, 700 monede din aur, de tip Koson, în valoare de 350.000 de euro, 202 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice.


"Pentru reciclarea sumei de 3.000.000 mărci germane, rezultată din valorificarea tezaurului sustras, inculpaţii au achiziţionat o spălătorie auto (ulterior modernizată şi împrumutată frecvent cu titlu de aport asociat), două parcuri auto cuprinzând 20 de autoturisme de lux, 33 de parcele de teren în intravilanul municipiului Deva, acţiuni bancare, vilă cu piscină, apartamente în municipiul Deva, au petrecut vacanţe în Europa de vest, Tunisia şi Japonia, etc.", explică Ministerul Public.


În cauză, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii, indisponibilizându-se prin sechestru bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor (autoturisme, apartamente, părţile sociale deţinute în societăţi comerciale, terenuri, sume de bani - în lei şi valută - ridicate la percheziţii, echipamente de detecţie etc.) în vederea recuperării prejudiciului creat, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite