Conspiraţia idei ologilor

Am să încerc acum, la început de an, să vă propun o distopie. Să zicem, cititorule, că eşti tânăr, cam la terminarea liceului. Poate că eşti şi îndrăgostit. Nimic mai firesc. Forţa tinereţii vine din multitudinea de căi pe care individul poate să le aleagă şi pe care să păşească. Acum ai să arăţi ce poţi. Nimic nu îţi stă în faţă.

Poeţii ar spune că eşti liber ca păsările cerului. Da, numai că lucrurile stau niţel diferit. Nu trăieşti într-o lume chiar liberă. Noaptea, ai văzut maşinile acelea negre săltându-ţi vecinii. Părinţii vorbesc întotdeauna cu teamă. La şcoală, înveţi că albul e negru. Tot ce cumperi e pe cartelă. Deci viaţa nu e cam cum îţi imaginai. E cineva deasupra ta care a decis cum ai să trăieşti, ce ai să faci şi cum ai să mori. Iar tu, cu entuziasmul inconştient al vârstei, vrei să faci lumea mai bună şi mai frumoasă. Înfiinţezi o mică organizaţie de luptă (da' ce luptă, că arme n-ai!) şi o botezi cum ai citit într-o carte, Tânăra gardă. Alt nume n-ai găsit.

Şi, brusc, sistemul te găbjeşte, te înhaţă. Ai să ispăşeşti cincisprezece ani la pârnaie cutezanţa de a gândi altfel. Viaţa ta e o ruină, înainte de a începe, dragostea ta, anulată. Gata cu tine. Ştii puţine lucruri despre închisoare şi condamnaţi, dar zvonurile de pe maidan ţi-au spus că marfa proaspătă, ca tine, carnea tânără urmează a fi violată. Din fericire, regimul tău e mai aspru. Ai nimerit la politici, unde e mâncare mai puţină, somn mai puţin şi muncă mai grea. Numai că aici nimeni nu te înghesuie cu capul în gratiile patului. Oamenii ăştia (umbrele astea, mai bine spus) nu reacţionează după tipic. Te încurajează, te ajută, te apără. Afli că eşti coleg cu duşmanii naţiunii (sau ai republicii), vipere încălzite la sân, exploatatori ai poporului, trădători şi criminali înrăiţi. Cu ei ai să-ţi petreci patru ani din viaţă şi o să împărţiţi totul: varza stricată, patul îngust, tineta, lopata. Asta va face zi de zi. Şi, pentru că aşa e la închisoare, fiecare îşi spune povestea. Omul şi istoria lui personală. Afli că mulţi, cei mai mulţi, zac aici pentru că au fost membri ai unor partide cu nume ciudate. De la un moment dat, ei încetează să mai fie numere sau nume şi devin persoane (aproape) vii. Ai ce să înveţi de la fiecare. Dacă te-ai fi născut cu douăzeci de ani mai târziu şi ai fi putut citi 451 Fahrenheit, ai fi ştiut că fiecare supravieţuitor e o carte care se spune pe sine. Asta va fi fost tinereţea ta, cititorule.

Au trecut anii. Ai ieşit de la răcoare, ai încercat să-ţi refaci viaţa, să redeprinzi o meserie, deşi păcatul originar te-a urmărit ca un câine, apoi ai îmbătrânit, cum îmbătrânesc oamenii. Într-o zi, lumea s-a schimbat. Şi, în schimbarea asta la faţă a României, tu, cel arătat cu degetul, ai crezut că şi viaţa ta se normalizează. Ei bine, nu. Eşti şi mai vinovat. Cum spun ideologii de şcoală nouă, „Deţinut politic a fost şi Stalin, a fost şi Hitler. NU înseamnă că eşti scutit de greşeli şi critică sau că ai un cec în alb să te porţi că o canalie oportunist-arghirofilă sau ca un dezaxat-iresponsabil…“ sau „Nu orice formă de anticomunism este legitimă“.

Dar de ce asta, ce ai mai făcut? Păi, canalie încălzită la sân, ai îndrăznit să-i lauzi pe colegii de celulă? Nu le-ai cerut carneţelul de partid? Nu-i înfierezi cu mânie proletară? Te duci la comemorările lor? Nu e bine, domnu' cititor, scuze, domnu' Bjoza!