Confuzii primejdioase

Tema comunismului, în general sau pe capitole, este prezentă pe scena publică, mai ales în media, de peste un sfert de secol. Ceea ce nu înseamnă că mesajele sunt clare. Dimpotrivă. Continuă să fie cultivate confuzii primejdioase.

Cea mai curentă confuzie se referă la raportul dintre realizările, cu sau fără ghilimele, din perioada dictaturii proletariatului – de la blocuri şi uzine la electrificare şi combaterea unor maladii – şi preţul plătit pentru acestea. De regulă, aşa cum reiese şi din sondajele de opinie, comunismul pare să se salveze în conştiinţa noastră prin beton. Beneficiari ai spaţiilor betonate, ne simţim cumva obligaţi la recunoştinţă. O asemenea atitudine se amplifică mai ales prin comparaţiile, îndreptăţite sau nu, cu dezastrul care a însoţit etapele tranziţiei. Pe scurt: înainte a fost oricum mai bine.

O altă confuzie este ceva mai subtilă. Înainte şi mai cu seamă după moartea lui Sergiu Nicolaescu, vizualul cotidian postcomunist filmele regizorului înregimentat au fost redifuzate ca şi când nimic nu ar sta sub semnul întrebării. Or, de la paginile de eroică istorie naţională la bravura comuniştilor ilegalişti, ofertele estetice calcă sistematic în picioare criteriile etice. Minciuna, dezinformarea, propaganda deşănţată, manipularea, exploatarea fără jenă a sentimentele patriotice, totul a fost folosit în scopul vopsirii stridente a gardului ţarcului în care eram fericiţi cu forţa.

Ce am putea face pentru a nu perpetua confuziile şi, în cele din urmă, pentru a învăţa ceva din istoria recentă? Ei bine, referitor la palmaresul realizărilor comuniste, ar fi bine să se aducă mereu aminte de miile de deţinuţi politici, de distrugerea ţesăturii sociale, de cei executaţi sumar la margine de sat sau în pădure, de generaţiile de tineri eliminaţi din facultăţi pe motiv că nu aveau dosar conform. Dacă pentru a avea canalizare, apă curentă şi lift a fost necesară decimarea elitei, rescrierea istoriei şi îndoctrinarea violentă, atunci România se putea lipsi.

La fel, filmele de propagandă ale regimului comunist ar trebui marcate distinct, precizându-se că nu reflectă adevărul istoriografic. Iată o temă de dezbatere pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. Nu este vorba aici să introducem cenzura, nici să oficializăm un canon estetic unic. Ceea ce ar trebui să ne intereseze este altceva: limpezirea apelor, înţelegerea în profunzime a faptului că nu poţi coabita cu decorurile şi mesajele totalitarismului în plin proces de construcţie, deloc simplă şi nici uşoară, a democraţiei.