Coelho, de la satanism la electroşocuri

Fernando Morais povesteşte fără perdea despre experienţele homosexuale şi oculte, dar şi despre internările la psihiatrie  ale lui Paulo Coelho. Volumul „Magul. Extraordinara viaţă a lui Paulo Coelho“, semnat de Fernando Morais, a apărut săptămâna aceasta în librării, fiind prima biografie oficială a scriitorului brazilian.

„Adevărul": Drumul spre „lumină" al lui Paulo Coelho, în vârstă acum de 63 de ani, a fost obturat de toate experienţele: femei, droguri, homosexualitate, psihiatrie, satanism. După toate acestea, aţi fost sceptic faţă de experienţele mistice ale scriitorului?

Fernando Morais: ­Într-un interviu acordat unui ziar european, imediat după ce a fost publicată biografia, Paulo Coelho a declarat că faptul că sunt ateu şi marxist m-a împiedicat să descopăr puncte obscure ale religiozităţii sale. Poate că aceasta este una dintre puţinele divergenţe pe care le-am avut asupra cărţii. Sunt, în continuare, convins că pentru cititor a fost mai bine că biografia a fost scrisă de un agnostic decât de un credincios. Fiindcă nu cred în nimic, am pus întrebări pe care un credincios nu le-ar pune. Iar această parte este una esenţială pentru realizarea unei lucrări de genul biografiei lui Paulo.

„În carne vie"

Paulo Coelho a fost acuzat că amestecă diverse doctrine şi idei religioase tocmai pentru a obţine  reţete comerciale de succes. Cum priviţi acest sincretism religios practicat de scriitor?

Trei momente distincte au marcat relaţia lui Paulo cu credinţa şi cu religiozitatea. Educat într-un colegiu catolic cu tradiţie din Rio de Janeiro, când încă era copil, Paulo a fost terorizat de rigoarea învăţăturii religioase care îi era administrată de iezuiţi. A făcut o întoarcere de 180 de grade şi s-a apropiat de sectele şi cultele satanice, ajungând chiar să execute animale domestice pentru a scăpa de „îngerul morţii". Reconvertirea sa definitivă s-a întâmplat în 1982, când era deja adult, în timpul unei vizite la lagărul de concentrare nazist din Dachau, în Germania. Acolo s-a apropiat de RAM - Regnus Agnus Mundi, ordinul catolic fondat în 1492, în care se află şi azi. 
 
Scriitorul a vândut 130.000.000 de exemplare în 160 de ţări până la finele lui 2010. Cum vă explicaţi succesul planetar al lui Coelho?

Când am hotărât să scriu biografia lui Paulo Coelho îi citisem doar primele două cărţi publicate în Brazilia, „Jurnalul unui mag" şi „Alchimistul". Mi-au plăcut amândouă, însă nu am devenit un cititor asiduu al cărţilor sale (pe care aveam să le citesc în totalitate pentru a scrie biografia). Mi-am înţeles reacţia faţă de lucrările sale abia când am citit un interviu al scriitorului italian Umberto Eco, care a afirmat că „Paulo Coelho scrie pentru sufletul oamenilor, nu pentru mintea lor". În ceea ce priveşte explicaţia pentru succesul planetar al cărţilor sale, recurg chiar la un răspuns al lui Paulo: „Este un miracol al lui Dumnezeu". Iar referitor la titlul cărţii, opţiunea mea iniţială a fost „În carne vie", dar am ajuns să optez pentru „Magul" fiindcă este un titlu care dezvăluie latura spirituală a personajului. 

De ce credeţi că scriitorului nu i-a fost clară identitatea sexuală, în tinereţe, şi cum priviţi experienţele sale homosexuale?

Paulo Coelho a fost mereu un radical, în sensul etimologic al cuvântului - cel care merge până la rădăcina lucrurilor. În tinereţe, suspectând că ar putea fi homosexual, a decis că singura modalitate de a-şi căuta adevărata identitate sexuală era de a înfrunta această chestiune în practică. A avut una, două, trei relaţii cu bărbaţi, toate extrem de traumatizante, şi a ajuns la concluzia că acela nu era mediul său, nu era tribul său.

„Nu a suferit de nebunie"

Subiectul dvs. a fost internat la psihiatrie şi a urmat de trei ori tratamente cu electroşocuri. L-aţi suspectat vreo clipă pe ­Coelho de nebunie?

Atât cât munca mea de cercetare a putut să descopere, Paulo nu a suferit niciodată de nebunie. Ca mulţi alţi adolescenţi din anii '60, era un tânăr rebel, rezistent la educaţia dură şi conservatoare pe care i-o dădeau părinţii săi. Însă nu există nicio analiză sau dovadă că era un schizofrenic care să fi avut nevoie de tratamentul cu aşa-numita electroconvulsoterapie - îngrozitoarele electroşocuri la care a fost supus în trei rânduri. Tratamentul brutal l-a făcut să devină şi mai puţin obedient şi, mai târziu, a ajuns să-l inspire să scrie unul dintre bestsellerurile sale, „Veronika se hotărăşte să moară", care a fost apoi ecranizat. În „Veronika", autorul redă drama propriei sale experienţe, chiar dacă înlocuieşte personajul principal cu o fată şi mută decorul din Rio de Janeiro în Slovenia. Însă, în esenţă, este o poveste autobiografică. 

A visat Coelho să devină „un mag"?

Privind în ansamblu viaţa lui Paulo Coelho, se vede că a fost un bun reporter, un dramaturg promiţător, un director eficient în industria fonografică şi un strălucitor şi consacrat  textier de muzică rock-n-roll în parteneriat cu regretatul Raul Seixas. Totuşi, nimic din toate acestea nu-l mulţumeau, fiindcă el avea un singur vis obsesiv, încă din copilărie: acela de a deveni scriitor. Nu doar încă un scriitor, ci un scriitor citit şi admirat de toată lumea - cea ce a reuşit când era deja adult.

Un volum „psihanaliză"

Care sunt femeile care ­l-au modificat şi de unde venea nevoia lui Coelho de a le schimba tot timpul până a întâlnit-o pe Christina, ultima sa soţie?

În ciuda tuturor vicisitudinilor pe care le-a trăit în adolescenţă, printre care se află şi experienţele homosexuale, Paulo a fost mereu ceea ce francezii numesc „homme a femmes", un afemeiat. Însă, se pare că doar două femei ­i-au marcat viaţa şi au contribuit la formarea personalităţii sale: iugoslava Vera Richter, cu zece ani mai mare decât el, cu care a trăit în anii '60, şi actuala sa soţie, artista plastică de origine braziliană Christina Oiticica, cu care este căsătorit de treizeci de ani.

În multe fragmente, nu vă menajaţi subiectul. Cât de greu a fost să vă obiectivaţi şi care au fost riscurile? Care a fost lucrul cel mai neaşteptat  care v-a şocat în biografia lui Paulo Coelho?

Viaţa lui Paulo este o succesiune de surprize şi de drame de familie, religioase şi sexuale. În multe momente am avut conflicte interioare etice. De multe ori mă întrebam: ce drept am eu să dezvălui drame aşa de intime, de personale, ale unei persoane care mi-a deschis nu numai uşa casei, ci şi a sufletului său? Conflictele mele au dispărut când i le-am împărtăşit Marinei, soţia mea, care m-a atenţionat: „Ai grijă să nu supui cititorul unei cenzuri pe care Paulo Coelho nu ţi-a cerut-o niciodată".

În urma biografiei dvs, cu ce adevăruri pe care dorea să le uite a fost obligat Coelho să se confrunte?

Paulo nu mi-a cerut niciodată să tai nimic şi nici să omit vreun episod. Poate că acceptul său ca eu să-i scriu biografia a fost o modalitate pe care a găsit-o să facă un lucru pe care nu-l mai experimentase înainte: o psihanaliză.

Premiu pentru nonficţiune

Biograful Fernando Morais (foto) are 65 de ani. Este jurnalist din 1961 şi a lucrat în redacţiile „Jornal da Tarde", „Veja", „Folha de S. Paulo" şi TV Cultura. Brazilianul a fost distins de trei ori cu Premiul „Esso" şi de patru ori cu Premiul „Abril" pentru Jurnalism. Morais a urmat şi o carieră politică, fiind deputat şi secretar al culturii şi al educaţiei în statul São Paulo. Cărţile sale au fost traduse în 19 ţări. Printre cele mai importante titluri ale lui Morais se numără volume ca „Transamazônica" (Brasiliense, împreună cu Ricardo Gontijo şi Alfredo Rizutti), „A Ilha" (Alfa-Omega), „Chatô, o rei do Brasil" (Companhia das Letras) sau „Montenegro", publicată la celebra editură Planeta. În 2001, „Corações sujos" a primit Premiul „Jabuti" pentru Cartea de Nonficţiune a Anului.

„MAGUL", În librării

Biografia lui Coelho a fost tradusă în româneşte de Robertina Sfetcu, care ne-a facilitat şi traducerea din portugheză a interviului. Volumul editat de ­Humanitas costă 59 de lei.

1 milion de exemplare din 13 titluri semnate de Paulo Coelho au fost vândute în zece ani, la Editura Humanitas, în România.