Cupa Mondială din 1954: triumful Noii Germanii şi amintirile din epoca nazistă

Naţionala Germaniei în finala CM din 1954, când a învins Ungaria cu scorul de 3-2  FOTO AFP

Încă de la începutul Campionatului Mondial, echipa de fotbal a Germaniei se număra printre favorite. Scorul de 7-1 împotriva Braziliei, din meciul din 8 iulie 2014, a făcut acum senzaţie în întreaga lume. În cadrul finalei de duminică seară, Germania şi-a adjudecat primul titlu mondial după 24 de ani şi cel de-al patrulea din palmares, după 1-0 cu Argentina.

Astfel, germanii au adus din nou Cupa acasă, la 60 de ani după prima lor victorie. Atunci însă, situaţia era cu totul alta: jucătorii nemţi reprezentau o Germanie divizată care tocmai îşi revenea după înfrângerea suferită în război, iar celelalte state s-au temut că victoria din fotbal ar putea duce la renaşterea naţionalismului german.

Luna aceasta se împlinesc, aşadar, 60 de ani de la un triumf sportiv care a jucat un rol important în reabilitarea Germaniei după Al Doilea Război Mondial. Puţini au crezut atunci, în 1954, că echipa Germaniei de Vest are vreo şansă la trofeu, mai ales în faţa echipei ungare, la vremea respectivă una dintre cele mai bune din lume. Cu toate acestea, meciul din 4 iulie 1954, disputat la Berna, s-a terminat cu un scor de 3-2 în favoarea nemţilor. Era cea mai mare surpriză din lumea sportivă de după război, mai ales că echipa în cauză era germană, iar pentru prima dată după 1945, nemţii şi-au putut exprima liber, fără reţineri, mândria naţională pentru o reuşită care nu părea să aibă nicio legătură cu trecutul nazist repudiat.

Victoria de la Berna a trezit bucuria tuturor nemţilor, atât în RFG, cât şi în Germania comunistă (la nivelul populaţiei), chiar dacă autorităţile din Berlinul de Est n-au fost deloc mulţumite de succesul compatrioţilor din vest. Pentru regimul comunist al lui Walter Ulbricth, victoria Germaniei de Vest la Cupa Mondială a fost un dezastru. Liderii comunişti, de la Berlin şi din celelalte ţări ale lagărului socialist, sperau la o victorie maghiară pentru a demonstra aşa-zisa superioritate a sportului socialist şi, implicit, a regimurilor comuniste. Rezultatul meciului a arătat exact contrariul şi fix într-un moment în care liderii est-germani încercau să promoveze ideea că statul lor este cea mai bună opţiune pentru nemţi, spre deosebire de RFG, prezentată drept stat succesor al nazismului.

Nemulţumiri au existat şi în alte state europene, mai ales în Franţa şi Marea Britanie. La nici zece de ani de la finalul războiului pentru care germanii erau consideraţi responsabili, publicul din aceste ţări nu a fost deloc entuziasmat de rezultatul Cupei, înteţind astfel neliniştile privind rapiditatea refacerii economice a Germaniei.

Controverse după meci: amintiri din epoca nazistă

Două evenimente din afara stadionului au încins discuţiile privind renaşterea naţionalismului german prin fotbal; unul a avut loc imediat după finală, celălalt la câteva zile după aceea. Mai întâi, după meci, când jucătorii şi-au ridicat trofeul, o trupă trebuia să interpreteze imnul naţional al Germaniei; atunci, fanii din tribune au început să cânte primul vers (interzis!) al imnului – Deutschland, Deutschland, über alles – în locul versurilor oficiale (Einigkeit und Recht und Freiheit). Jurnaliştii străini au observat imediat acest lucru, iar dezbaterile din presă nu au întârziat să apară.

Câteva zile mai târziu, preşedintele asociaţiei de fotbal din Germania, Peco Bauwens, a ţinut un discurs la ceremonia oficială de celebrare a victoriei, organizată tocmai într-o berărie din Munchen! Bauwens (fost membru al NSDAP, încă din 1933) a declarat atunci că jucătorii fuseseră inspiraţi de spiritul zeilor nordici şi că victoria lor fusese posibilă datorită adeziunii lor la Der Führerprinzip. La ce s-a referit? Se pare că sensul cuvintelor sale ar fi fost de „obedienţă oarbă faţă de strategia antrenorului (care putea fi văzut ca un lider, deci Führer). A fost însă o gafă prea mare: discursul a fost transmis în direct de către Radioul Bavarez, care a tăiat acest fragment, iar înregistrarea originală a fost apoi „pierdută”. Însă reporterii străini aflaţi în sală auziseră deja ce era de auzit.

Entuziasmul extraordinar al suporterilor germani era complet rupt de atitudinea liderilor vest-germani şi a presei, care încercau cu disperare să stăpânească emoţiile cu iz naţional pentru a evita antagonizarea aliaţilor din NATO. Astfel, la o ceremonie organizată la Berlin în faţa a 95.000 de oameni, preşedintele Theodor Huss l-a „mustrat” pe Bauwens printr-o aluzie, spunând că fotbalul bun nu înseamnă şi o politică bună, apoi a îndemnat spectatorii să intoneze imnul, începând el însuşi cu versurile oficiale. În plus, presa vest-germană n-a reportat decât în treacăt victoria. Spre exemplu, ziarul Süddeutsche Zeitung a accentuat încercarea de a depolitiza victoria prin titlul de prima pagină „Mare victorie. Mare zi. Dar (a fost) doar un meci” şi un articol care le recomanda germanilor să-şi revină de pe urma celebrărilor.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Atacantul maghiar Ferenc Puskas (al doilea din stânga) îi felicită pe jucătorii germani pentru victoria din cadrul finalei Campionatului Mondial din 1954. Germania a bătut Ungaria la CM 1954 cu scorul de 3-2 FOTO AFP