Câtă vreme cele două state sunt membre de drept în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, nu pot fi denunţate cu urmări concrete crimele pe care le-au făcut şi în parte le continuă. Sigur, la nivel european mai cu seamă, de trei decenii încoace s-au consumat tot felul de tentative de condamnare a comunismului ca ideologie şi a ororilor sale cât se poate de concrete. În zadar. Rezoluţiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei sau cele ale Parlamentului European au rămas doar pe hârtie.

În lipsa unei instanţe internaţionale, milioanele de victime ale celui mai sângeros regim pseudo-politic nu au, de fapt, niciun avocat. Dictatura proletariatului se bucură de o scandaloasă impunitate, de unde şi tupeul ei sfidător de a încerca mereu şi mereu de a se camufla, de a părea ceea ce nu este, de a se prezenta drept soluţie a viitorului. Haosului mental şi emoţional din capetele multora, indiferent de locul lor de pe planetă, îi corespunde o strategie tenace, sfidătoare, care se bucură, iată, de succes.

Comuniştilor li se concede din start că gândesc cu adevărat la binele umanităţii, că nu pot fi făcuţi, nici retoric măcar, răspunzători pentru asasinatele justificate de ideologia lor, că, la o adică, sunt nişte visători, apostoli ai progresului despre care nimeni nu ne-a lămurit cât de necesar este. 

La polul opus, un om cu viziuni conservatoare, religios, ataşat unor valori, este împroşcat spontan cu acuzele de bigotism, rasism şi altele asemenea. În geometria corectitudinii politice, extrema este doar în partea dreaptă.

Toate sunt posibile pe fundalul istoric în care se vede că în ciuda celor peste o sută de milioane de victime nemijlocite şi a celor alte sute indirecte, cine le-a comis rămâne nepedepsit. Pur şi simplu. Cu un asemenea „spate“ este aşadar uşor şi lucrativ să demonizezi identitatea naţională, să blamezi ataşamentul religios, să plângi interesat pe umerii minorităţilor, dar să tragi în piept majoritatea, să deturnezi esenţa exerciţiului democratic şi să îi declari fanatici pe cei de altă părere. De ce? Pentru că poţi, cum au putut şi alţii.