Cine a transformat-o pe Ecaterina Teodoriu într-un erou?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele Ecaterinei Teodoroiu nu provoacă astăzi nici cea mai mică tresărire tinerei generaţii. Pentru părinţii noştri, şcoliţi înainte de 1989, „eroina de la Jiu” e strâns legată de perioada comunistă, când s-a tot bătut monedă pe calitatea ei de luptătoare – de unde un acut sentiment de respingere a personajului.

Iar pentru bunici, atâţia câţi mai sunt în viaţă, Ecaterina e o scânteie, o frântură de istorie legată de armată, regalitate şi război. După noi şi vârstele noastre, tot atâtea modalităţi de receptare a unui personaj care a devenit legendă. Se cuvine, deci, să (ne) întrebăm: când s-a născut şi cum a evoluat mitul Ecaterina Teodoroiu? Cum a influenţat familia regală a României acest proces de mitizare? De ce a păstrat regimul comunist o eroină creată în perioada interbelică? Ce a eliminat, ce a reciclat regimul din istoria personajului? Şi, foarte important, cum ne mai raportăm astăzi la ea?

A răspuns la aceste întrebări istoricul Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti; publicăm mai jos fragmente consistente din punctele de vedere ale Domniei sale.

Ecaterina Teodoroiu este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei noastre contemporane. Atrag însă atenţia că povestea ei nu începe cu trecerea în nefiinţă, cum îşi imaginează mulţi, ci este strâns legată de disperarea unei fete de 23 de ani. Născută în 1894, într-o familie românească obişnuită, cu mulţi copiii, Ecaterina trăieşte drama de a-şi pierde în primele luni ale războiului doi dintre fraţi pe front. Acest imbold o împinge să solicite iniţial intrarea în serviciul de ambulanţă, iar apoi încorporarea ca ostaş în Armata Română.

Click aici pentru a citi restul articolului pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite