Cine-a ,,organizat” accidentul lui Maurer:  sovieticii sau Ceauşescu?

Ion Gh Maurer, în vizită de lucru la Tg. Mureş. FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE

În 1972, premierul Maurer a suferit un grav accident, soldat cu 13 intervenţii chirurgicale. Un accident ,,organizat” a susţinut fostul premier, opinie împărtăşită şi de alţi foşti demnitari. Cine era mai intersat însă de scoaterea lui din politică: Nicolae Ceauşescu sau sovieticii?

Premierului nu-i păsase când foştii tovarăşi ai lui Dej şi ai săi fuseseră scoşi din scenă.  S-a pomenit şi el fără susţinători când a vrut să iasă la rampă. A tatonat terenul, fără izbândă, în discuţiile cu demnitari locali la vânători. A încercat apoi marea cu degetul, în 1973, susţinând, la Cluj, o cuvântare cu titlul de inspiraţie leninistă „Mai bine mai puţin dar mai bine”. Citându-l pe întemeietorul „noii lumi”, în centrul cosmopolitei provincii, Maurer căutase adepţi ai raţionalizării ritmurilor de dezvoltare impuse de Ceauşescu. N-a găsit niciunul, după propria-i mărturie (Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, Bucureşti, Compania, 2008). Astfel că în 1974 şi-a dat demisia ,,din motive de sănătate” fiind înlocuit cu Manea Mănescu, intelectualul preferat de Ceauşescu.

Cea mai generoasă pensionare din România
Ţinând seama de accidentul suferit de Maurer, în 1972, soldat cu 13 operaţii, faptul putea fi apreciat ca  o retragere oportună. Iar decizia lui Ceauşescu ca fostul premier să beneficieze în continuare de reşedinţele vechi, şofer, personal de pază şi menaj, toate terenurile de vânătoare din România şi de o pensie egală cu salariul ce-l avusese, a fost apreciat ca act de generozitate şi recunoştinţă faţă de serviciile acestuia. Asemenea generozitate n-a arătat Ceauşescu nimănui.  
Pasibil de interpretări contradictorii  este însă accidentul din 1972. După căderea regimului, cu pensia mult redusă şi ameninţat de noua echipă din fruntea României cu darea afară din impozanta vilă de pe Aviatorilor 104, Maurer l-a învinuit pe Ceauşescu de intenţii criminale. ,,Mi-a organizat  accidentul”, a susţinut el în 1993, ca să-i forţeze retragerea de pe scena politică.
Când fostul premier îşi lansa acuzaţiile, spaţiul public era excedat de istorii cu crimele Ceauşeştilor. Cu arhivele secretizate şi în absenţa altor surse directe, părea o explicaţie  plauzibilă, în pofida favorurilor admise fostului premier de Ceauşescu.
Înmulţindu-se mărturiile din cercul puterii, s-a aflat însă că Maurer şi Ceauşescu menţinuseră relaţiile apropiate. Nevestele lor continuau să se întâlnească iar mezinul Ceauşeştilor şi unicul fiu al lui Maurer petreceau cu-aceeaşi ,,gaşcă”. S-ar fi  putut întâmpla acestea, oare, sub incidenţa unei crime premeditate de Ceauşescu?

Un accident celebru şi ciudăţeniile sale      
Accidentul s-a produs între Covasna şi Sfântu Gheorghe. Maurer se afla în aceeaşi maşină cu cu Kiraly Carol, primul secretar al judeţenei Covasna, venind de la vânătoare. După mărturia unuia dintre organizatorii vănătorii (Lucian Dincă, Vânători cu Ceauşescu şi nomenclatura, Tipomur, Tg. Mureş, 1994), la somaţia antemegătorului, un Trabant care venea din direcţia opusă a oprit reglementar la marginea şoselei. Camionul din spatele lui n-a ascultat  somaţia, intrând în coliziune cu maşina de teren a demnitarilor după ce pulverizase Trabantul încât „nu i s-a mai găsit nici numărul.“  În memoriile sale, martorul Lucian Dincă susţine versiunea unui accident ,,natural“. Însă, în mod ciudat, ignoră orice detaliu şi despre autorul accidentului, şi despre pasagerii Trabantul distrus. Suspect de mică pare şi pedeapsa aplicată şoferului de camion: un an privare de libertate. Ca şi decizia lui Ceauşescu de anchetare  personală a cazului, sosind în trombă pentru aceasta la Sf. Gheorghe.
Iar ciudăţeniile continuă. Deşi îngrijiri mai bune ar fi avut în Spitalul Elias, Maurer n-a vrut să părăsească spitalul local. Şi mai ales nu în elicopter. Convins că avusese parte de un accident aranjat, şi-a luat toată viaţa apoi, precauţii suplimentare în deplasările cu maşina, după mărturia lui Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Bucureşti, Evenimentul românesc, 1997).  Informaţiile se opresc aici, nefiind în obiceiul secretarului general de-a discuta cu ceilalţi demnitari rapoartele serviciilor speciale.

Moartea vine în camionul vopsit  
Într-un alt context plasează amintitul accident istoricul Larry  Watts (Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Bucureşti, Editura RAO,  2011), corelându-l  cu ,,afacerea d Abzac“ şi operaţiunilor sovietice de subminare a diplomaţiei româneşti.
Un înalt ofiţer de informaţii francez a fost accidentat mortal, în toamna lui 1969, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, de către un camion cu însemnele armatei române. Armata nu şi-a asumat responsabilitatea. Iar faptele au fost muşamalizate ca tot ce ţinea de imixtiunea sovieticilor în raportul de forţe din România. Efectul scontat de cei care acţionaseră sub acoperirea Armatei Române viza deteriorarea bunelor relaţii româno-franceze.
Într-un astfel de registru, accidentul lui Maurer ţintea la scoaterea din scenă a celui care  fusese ,,mâna dreaptă a lui Dej“ în politica de desprindere de sovietici şi deschidere către celălalt front al ,,răboiului rece“, contând încă, în mediile diplomatice, ca pionul principal al relaţiile externe româneşti.

Brejnev a decis să ,,exercite influenţă“ la Bucureşti
Culisele unor evenimente, precum vizita delegaţiei române în Asia roşie din vara lui 1971, arată cu totul diferit faţă de tablourile vivante înfăţişate de presa vremii şi concluziile derivate din acestea. Consecinţelor amintitei călătorii, se spune, au fost impresiile excepţionale produse liderului român de festivismul chinezesc şi nord-coreean. Şi de aici începând, cultul personalităţii sale. Dar această prima vizită a unui lider comunist în China după schisma ruso-sovietică a afectat Kremlinul şi implicit conducerile ,,ţărilor frăţeşti“ din Tratatul de la Varşovia.
Dincolo de muştruluiala aplicată de  Kosîghin lui Ceauşescu şi Maurer pe aeroportul din Moscova,  după cum arată documentele de arhivă, s-au consumat şi alte fapte ascunse contemporanilor. Generalul Şerb se afla, bunăoară, în plină campanie  de furnizare a secretelor militare româneşti sovieticilor. În timpul vizitei, divizii ale Armatei Roşii fuseseră mobilizate la graniţa estică a României şi flota ,,marelui vecin“ făcea aplicaţii în dreptul litoralului românesc al Mării Negre. Iar KGB-ul transformase România în ţintă prioritartă a infiltrările derulate printr-o operaţiune cu numele de cod PROGESS, după cercetările istoricului Watts.
Potrivnici ai politicii româneşti faţă de China s-au declarat şi capii Bulgariei, Ungariei, Poloniei şi est-Germaniei în întâlnirea de la Crimeea din august 1971. Brejnev le-a declarat răspicat intenţiile sale: „Ceauşescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră (şi) constituie principalul obstacol în calea liniei noastre... Noi am avut răbdare în privinţa comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influenţă asupra evoluţiilor din interiorul ţării”.

Supăraţi până la capăt 
,,Fraţii” au făcut apoi front comun,  în campania de decredibilizare a României, Ungaria poziţionându-se în avangardă. Până la sfârşit s-au derulat operaţiuni pentru creşterea prestigiului guvernului Kadar şi discreditarea politicilor româneşti cuprinzând un spectru larg, începând cu acuzele că mimează independenţa faţă de Moscova de comun acord şi în favoarea sovieticilor.
În puzzel-ul acestor operaţiuni, accidentul lui Maurer ar putea dobândi conotaţiile  unei încercări de ,,influenţă” activă în configuraţia puterii de la Bucureşti. În favoarea acestei interpretări pledează şi absenţa lui Maurer dintre semnatarii ,,scrisorii celor şase”. Şi nu pentru că s-ar fi ,,pupat în bot” cu Ceauşescu, după motivaţia lui Brucan. În pofida prestigiului său în lagărul capitalist, trecutul lui Maurer nu cadra cu viziunea înnoirilor perestroikiste coordonate de Moscova, după cum se-arăta-n ,,cărţile“ lui 1989.