„Cei trei regi”, de Cezar Petrescu, împreună cu ziarul „Adevărul”

„Cei trei regi”, de Cezar Petrescu, împreună cu ziarul „Adevărul”

Carol I, Ferdinand I şi Carol al II-lea

„Cei trei regi”, de Cezar Petrescu,  apare luni, 14 mai, împreună cu ziarul „Adevărul”. Preţul pachetului, ziar+carte este de 14,99 lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Publicată în 1935, cartea lui Cezar Petrescu este împărţită în trei mari capitole, fiind un omagiu adus celor trei regi ai României: Carol I – Făuritorul Regatului; Ferdinand I- Făuritorul României Mari; Măria Sa Carol al II-lea- Făuritorul României veşnice.

În „Cei trei regi”, autorul arată cum au ajuns pe tron făuritorii României, descriind cu emoţie urcările pe tron.

Momentul încoronării lui Carol I, de la 10 mai 1881, este unul în care o altă filă din cartea ţării se întoarce, sărbătoarea închinată primului rege ţinând vreme de trei zile.

„Domnitorul s-a supus la voinţa ţării şi la îndemnul regilor şi împăraţilor care îl socoteau vrednic de înălţare. În ziua de 10 mai 1881 a pus pe creştet coroana ostă­şească de oţel, făurită din ţeavă de tun. Întemeind Regatul României a întors altă filă din cartea ţării, care se contopea din ce în ce mai desăvârşit cu a dinastiei… Trei zile a ţinut sărbătoarea. S-au înfăţişat principii şi solii tuturor caselor domnitoare din Europa; au defilat steagurile sfârtecate ale războiului şi răniţii purtând pe piept crucile de bărbăţie şi credinţă în luptă. S-a liniştit încă o dată zavistia sfetnicilor şi încă o dată toţi au făcut strajă celui dintâi Rege al României. Satele cele mai de­părtate din văgăuni de munte au trimis fruntaşi în portul alb al ţinuturilor. Trei zile au răsunat închinările, a fost cântec, jocuri şi chef.”

Carol I priveşte „de sub coroana rece de oţel…peste oameni şi capete, dincolo de timp”. Prima parte a volumului se încheie moartea regelui, la 10 octombrie 1914, cu momentul înmormântării acestuia la Sinaia. Pentru că este anul izbucnirii primului război mondial, acesta  nu se stinge înainte de a da asigurări că ţara va fi bine.

„«Ţin în chip hotărât să se ştie că sunt pentru îndeplinirea întregirii noastre». Şi către alţii: «Să aveţi încredere, să aveţi încredere. România va ieşi cu bine şi cinste din această cumpănă»”.

După aproape jumătate de veac de domnie a lui Carol I, pe tron urcă Regele Ferdinand care ieşea, după cum scrie Petrescu, din umbra în care îl ţinuse „o Domnie strălucită şi lungă”.

„Regele Ferdinand a jurat pe legea de temelie a ţării că va domni ca bun român. Rege nou şi încă tânăr, cunoştea împrejurările grele ale poporului”

În urma discursului rostit în noiembrie 1915 în faţa recruţilor, tuturor le devine clar că „Regele Ferdinand va trage sabia.” „Sfetnicii cei mai nestatornici altădată coborau scările palatului cu ochii în lacrimi. Pricepuseră în sfârşit că ţara are un Rege mare. Se minunau şi simţeau mustrare de cuget că atâta vreme nu l-au cunoscut, când era numai un sfios Principe moştenitor, fără cuvânt.”

În 1916, în urma pierderilor suferite de armata română, autorul notează că foarte puţini mai credeau într-o înviere a armatei române, căci „multe suflete se clătinau”. Regele Ferdinand se număra printre cei puţini.

„Dar cel care o credea mai neclintit era Regele Ferdinand. El ştia că tot aşa înviau oştile lui Ştefan cel Mare, după ce le copleşea cu numărul armiile sultanilor. Pe când lumea sătulă şi uşuratică a Bucureştilor se pregătea să purceadă cu slugi şi căţei, de-a curmezişul lumii pentru a ajunge în ţări adăpostite, departe de fronturi, Regele Ferdinand îşi îngropa feciorul cel mic şi drag, Principele Mircea.”

Cel de-al treilea Rege, Carol al II-lea, avea să fie aşteptat de ţară, numele său fluturând pe toate buzele- „creştea în cântecele şi legendele şezătorilor, se săpa cu litere vii în inimi”.

„ Depărtarea nu ucide întotdeauna o dragoste şi o credinţă. Doboară numai sufletele slabe. Principele pribeag avea sufletul tare. Aştepta. Iar norodul avea o singură întrebare, pe măsură ce se îngrămădeau cumpenele asupra ţării: — Când vine? Când vine Măria Sa?”

Măria Sa ajungea pe aeroportul Băneasa în noaptea de 6 iunie 1930, iar la Palatul Cotroceni, două regimente de vânători închinau drapelele.

„Principele a trecut trupa în revistă, rostindu-le cu părintească dragoste: — Bine v-am găsit, băieţi! Îşi găsise într-adevăr băieţii. Şi, din toate piepturile voiniceşti şi credincioase au izbucnit nesfârşite urale. Aşa s-a petrecut întoarcerea în ţară”.

Carol al II-lea, notează Cezar Petrescu, este cel care „a luat asupra sa grijile  mărunte de părinte al satelor, de care griji atâţia făţarnici îndrăgiţi de popor de mult s-au lepădat”. Domnia acestui rege avea să fie caracterizată de măreţie şi tinereţe.

„Cei trei regi” se încheie în cel de-al patrulea an de domnie al lui Carol al II-lea, care, până la acel moment, scrie autorul, nu are nicio săptămână în care „nu s-a aflat în mijlocul poporului Său la aşezarea unei pietre de temelie ori la un sfat pentru o întocmire din gospodăria ţării” Pentru că e prea aproape de ei, mai adaugă Petrescu, măreţia regelui nu poate fi percepută în întregime, fiind  o domnie abia începută care promite multe.

„Înfăptuirile sunt multe, fără număr, pe cele mai deosebite tărâmuri. Scapă ochilor. Ţara de abia se ridică şi se întăreşte. Fiecare îşi vede numai de nevoile şi durerile sale. Măria Sa Regele Carol al II-lea trebuie să le vadă pe ale tuturor. Iar noi nu-i putem încă măsura rodnicia Domniei…. Cartea rămâne deschisă. Şi foile albe sunt încă multe, înzecit de multe la număr.”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: