Cedarea Basarabiei - o rană deschisă (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 28 iunie 1940, orele 6 dimineaţa, Marele Stat Major român a emis Ordinul nr. 6006, adresat Grupului de Armate Est. Punctul 1 preciza, sec: „Guvernul a hotărât evacuarea Basarabiei şi ducerea rezistenţei pe Prut”. Dar nu exista niciun plan de evacuare, de vreme ce autorităţile nu luaseră niciodată în considerare o asemenea variantă!

Nu-i greu de înţeles impactul pe care l-a produs acest ordin. După luni de zile de declaraţii războinice, după elaborarea unor planuri de apărare, se decidea (în ultima clipă!) evacuarea, fără să existe nici măcar o schiţă în acest sens. În consecinţă, toate măsurile ordonate de Marele Stat Major s-au dovedit în contrast aproape total cu realitatea din teritoriu, retragerea îmbrăcând haina unei fugi dezordonate.

Pe teren trupele române s-au confruntat cu o situaţie dramatică, două elemente contribuind la haosul ce a urmat: lipsa totală de pregătire a operaţiei de evacuare şi comportamentul trupelor sovietice. Acestea au traversat frontiera în noaptea de 27/28 iunie, fără să aştepte răspunsul autorităţilor române, iar în cursul zilei următoare au fost ocupate oraşele Cernăuţi, Hotin, Bălţi, Chişinău, Cetatea Albă. Folosind cu predilecţie unităţi cu mare mobilitate (motorizate şi cavalerie), unităţi de desant aerian şi de diversiune infiltrate în spatele unităţilor române, trupele sovietice au atins Prutul şi Dunărea în ziua de 30 iunie, cu mult înainte de termenul convenit.

Atitudinea Armatei Roşii a fost provocatoare la adresa trupelor române. De regulă, după ce erau depăşite, detaşamentele române erau oprite, sub pretextul rechiziţiilor făcute în teritoriile cedate. Armele erau depuse de o parte a drumului, în timp ce personalul era poziţionat de cealaltă parte, separat trupa de ofiţeri. Uneori grupe de localnici, sub protecţia trupelor sovietice, jefuiau bunurile unităţii. Apoi marşul se relua, fără armament şi materiale. Nu de puţine ori întâlneau alt punct de control şi procedura se relua. Ofiţerii îndeosebi au fost insultaţi, epoleţii rupţi, bunurile confiscate. Documentele vorbesc de doi ofiţeri care s-au sinucis, neputând suporta umilinţa.

În rândul unităţilor sovietice se aflau numeroşi propagandişti, care exercitau permanente agresiuni psihologice asupra militarilor români. Aceştia îndemnau soldaţii să dezerteze şi eventual să se revolte împotriva ofiţerilor, fiind vizaţi îndeosebi militarii originari din Basarabia, în cazul acestora folosindu-se ameninţări cu represalii în cazul în care nu-şi părăseau unităţile. Efectul s-a văzut în evaluarea pierderilor, care sunt enorme pentru o armată care nu a tras un foc de armă: la 4 iulie, se consemnau (morţi, răniţi şi dispăruţi): 233 ofiţeri, 226 subofiţeri şi 48 629 trupă!

Nu de puţine ori, aceşti agitatori au fost ajutaţi de localnici, fie că vorbim de acţiuni spontane, fie de măsuri pregătite din timp: înlăturarea din localităţi a însemnelor româneşti şi înlocuirea cu cele sovietice, dezarmarea sau chiar molestarea unor militari, răspândirea de manifeste şi materiale cu conţinut comunist.

Într-un raport datat 7 iulie 1940, locotenent-colonelul Titus Şerb, comisar regulator de circulaţie la podul Albiţa, a lăsat posterităţii o imagine sugestivă a fugii: „În general am remarcat o stare de demoralizare, de oboseală şi nepăsare în rândul ofiţerilor. Ţinuta ofiţerilor, cât şi a trupei (rupţi, desculţi, murdari) dădea impresia unei armate înfrânte şi în curs de retragere, urmărită de inamic. Ofiţerii erau mai preocupaţi de siguranţa bagajelor personale  decât de cea a materialului. Pretutindeni vedeai căruţe cu bagajele ofiţerilor, care devansau coloanele şi încurcau astfel circulaţia”. Şi concluziona, spunând: „Corpul ofiţeresc nu a fost la înălţime nici din punct de vedere moral, nici din acela al pregătirii de război”.

Implicarea minorităţii evreieşti din Basarabia în manifestări ostile trupelor române se regăseşte în numeroase documente şi declaraţii ale martorilor oculari. Nu trebuie să absolutizăm: au existat numeroşi evrei care s-au retras cu trupele române. Pe de altă parte, implicarea evreilor în organizarea comitetelor revoluţionare şi în acţiuni spontane este o certitudine, iar sublinierea de către presa vremii a acestei ostilităţi au creat o vie emoţie în cadrul opiniei publice româneşti şi, din păcate, chiar mai mult decât atât, militari români fiind implicaţi, în sudul Bucovinei şi în Moldova, în agresiuni cu caracter antisemit, soldate cu victime. Cele mai grave  cazuri s-au înregistrat la Dorohoi şi Galaţi, existând mărturii care atestă inclusiv aruncarea acestora din trenuri aflate în mers. Consecinţele acestei stări de spirit vor fi dramtice în anii războiului.

Mâine, căteva concluzii despre impactul cedării Basarabiei  în societatea românească contemporană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite