Cealaltă voce a Mariei Tănase: „privighetoare“ la Serviciul Secret de Informaţii

Cealaltă voce a Mariei Tănase:
„privighetoare“ la Serviciul Secret de Informaţii

Maria Tănase

Alături de meritele Mariei Tănase (1913 - 1963), care au ridicat-o la rangul de simbol cultural al ţării, fiind descrisă ca neaoşa, cosmopolita şi „pasărea măiastră“ a cântecului românesc, în trecutul său tumultuos, rolul cântăreţei ar fi fost şi acela de spioană aprigă, cochetând cu serviciile secrete de informaţii din Franţa, Marea Britanie şi SUA

Ştiri pe aceeaşi temă

Se povesteşte mult despre legăturile Mariei Tănase cu anumite personaje politice importante ale lumii, în timpul ultimului război mondial. Dar, pe cât de puţine sunt certitudinile referitoare la colaborarea ei cu serviciile de spionaj ale aliaţilor împotriva Germaniei lui Hitler, pe atât de multe sunt miturile şi presupunerile. Istoricii o descriu drept un abil agent de legătură şi influenţă, dar datele, alb pe negru, sunt infime. Un lucru e cert: faima celebrei cântăreţe a adus-o de multe ori în anturajul unor agenţi secreţi, ridicând semne de întrebare asupra colaborării ei cu serviciile secrete. A fost chiar arestată sub acuzaţia de spionaj la finalul celui De-Al Doilea Război Mondial. Dar probele nu au fost suficiente, iar Maria Tănase, care era idolul maselor, a fost eliberată. A trăit, însă, până la sfârşitul vieţii, filată de Securitate.


O seară obişnuită cu cântec la restaurantul Coşna, în Piaţa Buzeşti din Capitală, la sfârşitul anilor ’30: Maria Tănase, abia lansată, anima atmosfera cu cântece româneşti din folclor, cucerind iremediabil audienţa. Printre clienţi, apare şi un jurnalist francez. Maurice Nègre era corespondent al Agenţiei Havas, care servise anterior la Varşovia. Era un bărbat înalt şi distins. Maria Tănase era, şi ea, o femeie frumoasă, cuceritoare, căreia îi jucau ochii în cap şi sprâncenele pe frunte când cânta. A fost dragoste la prima vedere. O vreme, cei doi au format unul dintre cuplurile în vogă din Bucureşti.

Momentul întâlnirii celor doi şi povestea jurnalistului francez în România e relatată de Stelian Tănase în episodul 1 al seriei de documentare „Spioni şi conspiraţii“, „Maria Tănase, agent secret“. Istoricul insistă mai ales pe activităţile extrajurnalistice ale lui Maurice Nègre, care au atras atenţia lui Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret de Informaţii (SSI) din acea vreme. Era lesne de înţeles suspiciunea lui Moruzov. Jurnalistul francez de care Maria Tănase se îndrăgostise era agentul Biroului 2, serviciul de spionaj francez. În acei ani, Nègre era chiar rezidentul pentru România al serviciilor speciale franceze.

Şi scriitorul Mihai Pelin, cercetator al arhivelor Securităţii, menţiona, în lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică“ de relaţia foarte apropiată a Mariei Tănase cu Maurice Nègre: „În mai 1939, corespondentul a fost surprins de poliţie în timp ce fotografia obiective militare din zona de graniţă Turtucaia. Maria Tănase, care se bucura de influenţă în epocă, a intervenit imediat la poliţie şi la Direcţia Presei ca să se aplaneze scandalul“, scria Mihai Pelin.

Maria şi-a vândut bijuteriile ca să-l salveze pe spionul francez

Maria Tănase alături de Maurice Nègre(în stânga)

Cât România era aliata Franţei, activităţile de spionaj ale lui Nègre au fost tolerate de autorităţi. Lucrurile s-au schimbat radical în septembrie 1940, când regele Carol al II-lea abdică şi părăseşte ţara. România şi-a schimbat alianţele, context care a schimbat definitiv nu doar situaţia jurnalistului, dar şi idila celor doi îndrăgostiţi. Maurice Nègre a fost arestat la Silistra sub acuzaţia de spionaj, condamnat la 10 ani de închisoare, apoi închis la Aiud. Stelian Tănase povesteşte că Maria Tănase, din dragoste pentru Nègre, a apelat la toate cunoştinţele ei, şi-a vândut din bijuterii, poate-poate, va corupe vreun funcţionar care să-i elibereze iubitul. Un an mai târziu, spionul francez a fost eliberat şi scos din ţară la presiunea guvernului de la Vichy. Maurice Nègre, care, mai târziu, va ajunge primul director al Agenţiei France Presse, se desparte definitiv de România şi de cântăreaţa de la Coşna, pe care nu o va mai vedea niciodată.

Prima dată când numele Mariei Tănase apare într-un dosar la Siguranţă – denumirea sub care a funcţionat Serviciul Secret de Informaţii din România până în 13 noiembrie 1940 – e din perioada când cântăreaţa încă nu devenise celebră, datorită legăturii pe care o avea cu Titu Cristureanu. Cine era acest Cristureanu? Explică Stelian Tănase: „Cristureanu era cel mai bun prieten al lui Emil Bodnăraş, locotenent al armatei române care defectase la 1 februarie 1932, trecând Nistrul la Hotin în URSS. Pe acest motiv, Siguranţa a făcut cercetări, fiindcă cei doi fuseseră colegi de liceu la Rădăuţi. Cristureanu era suspectat de comunism. Un raport al Siguranţei, care îl fila, arată că Maria Tănase şi Cristureanu se întâlneau“.

Interzisă de legionari pentru prieteniile cu evrei
În jurul Mariei Tănase au apărut şi alte personaje supravegheate de Siguranţă pentru activităţi comuniste. Iubitul ei din tinereţe, regizorul şi jurnalistul evreu Sandu Eliad, cel care a descoperit-o cântând pe vremea când tânăra lucra într-o cârciumă, era secretarul asociaţiei „Amicii URSS“ (fostă asociaţie culturală din perioada interbelică, care unea intelectuali de stânga sau antifascişti şi care milita pentru îmbunătăţirea relaţiilor ţării cu Uniunea Sovietică a lui Stalin). Sediul asociaţiei era la Cişmigiu, chiar în casa unde a locuit regizorul împreună cu Maria Tănase. Alţi apropiaţi ai cântăreţei vizaţi de Securitate au fost etnomuzicologul Harry Brauner – cel care a avut un rol decisiv în cariera Mariei Tănase –, şi soţia acestuia, Lena Constante. Cuplul era apropiat de Lucreţiu Păstrăşcanu, fost ministru al Justiţiei (în perioada 1944-1948), fiind amândoi închişi, în ’54, în celebrul lotul Pătrăşcanu.

Maria Tănase a fost supranumită de Nicolae Iorga „pasărea măiastră“ a cântecului românesc

În perioada regimului legionar, autorităţile se răzbună pe Maria Tănase. E interzisă pentru aşa-zisul motiv că ar fi fost surprinsă, într-un pictorial, jucând şah goală. În realitate, era doar un cârlig pentru legionari, care o taxează pentru prieteniile sale cu diverşi evrei. Îi distrug plăcile discurilor cu primele înregistrări radiofonice, îi interzic apariţiile publice, îi suspendă concertele şi o condamnă, pentru câteva luni, la arest la domiciliu. O vreme, artista îşi părăseşte apartamentul din Bucureşti şi se refugiază într-o cămăruţă din mahalaua Cărămidarilor. Nu iese nici măcar să-şi cumpere o pâine.

Protejata lui Cristescu, şeful SSI
Legăturile Mariei Tănase cu diverşi agenţi continuă şi după ruptura ei de Maurice Nègre, şi după episoadele nefericite cu autorităţile aflate la putere în anii ’40. După câteva luni de absenţă, Maria Tănase revine pe scenă, după ce Eugen Cristescu, proaspăt numit la şefia Serviciului Secret de Informaţii, intervine pentru celebra cântăreaţă, cu care – se speculează – ar fi avut o relaţie amoroasă.

Nu peste mult timp, în 1941, Maria Tănase pleacă în Turcia, pentru a doua oară, la o distanţă de numai un an – când cântase în faţa preşedintelui Iamet Inonu –, într-un turneu cu orchestra condusă de Grigore Dinicu. Potrivit lui Stelian Tănase, la Istanbul, într-un local din Taksim care aparţinea lui  Gică Iordănescu – şi el agent al SSI –, Maria e văzută în preajma lui Alfred de Chastelain, ofiţer în serviciile secrete britanice. Cei doi se cunoşteau dinainte de război. Chastelain fusese profesor la Universitatea din Bucureşti şi ajunsese directorul companiei petroliere „Unirea“. Părăsise România în 1941, pentru că, odată cu intrarea în război a României alături de Germania nazistă, relaţiile dintre regimul Antonescu şi Marea Britanie s-au rupt.

O paranteză despre Alfred de Chastelain: în decembrie 1943, acesta revine în România alături de agenţii Ivor Porter şi Silviu Meţianu, în celebra operaţiune „Autonomus“. Comandoul format din cei trei agenţi secreţi avea misiunea de a purta discuţii cu reprezentanţii partidelor politice despre importanţa şi necesitatea încheierii unui armistiţiu cu Aliaţii. Operaţiunea e un eşec. Cei trei sunt arestaţi şi luaţi în vizorul Serviciilor Secrete de Informaţii. Chastelain şi Porter vor părăsi ulterior România pe 24 august 1944, revenind în Istanbul, iar Silviu Meţianu va deveni angajatul misiunii britanice de la Bucureşti.

Curtată să rămână definitiv în Turcia de un spion britanic
În turneul din Turcia, Maria Tănase e curtată de Chastelain să rămână definitiv acolo. După ce-i înnebuneşte pe turci cu muzica ei, primeşte distincţia de cetăţean de onoare al oraşului Ankara. I se oferă chiar un post de cercetătoare la Institutul Etnografic din Istanbul şi o vilă pe insula Prinkipo. Maria Tănase nici să n-audă. Dă bir cu fugiţii înapoi în ţară. Aici, numai necazuri. Maria Tănase e arestată sub acuzaţia că ar fi conlucrat cu reţeaua de spionaj britanică, condusă de inginerul Rică Georgescu, fost coleg la „Unirea“ cu Alfred de Chastelain şi recrutat de acesta. Probele împotriva ei sunt inconsistente, aşa că Maria Tănase se întoarce din beciul Securităţii pe scenele sălilor de spectacole. Ce-i drept, mult mai atent urmărită de Securitate.

O perioadă, Maria Tănase a continuat să fie în cercul spionilor. Mihai Pelin scrie în cartea sa despre spionajul românesc că, indirect, Maria a ajuns în anturajul generalului E.R. Geer, care era, în acea vreme, şeful secţiei Armatei de uscat în Misiunea Militară Britanică din România. În ’52 autorităţile au descoperit câteva telegrame trimise între cei doi, dar incidentul nu a avut consecinţe.

Dej o întâmpina cu braţele deschise: „Maria noastră!“

Oricât s-ar fi străduit să-i pună beţe în roate, autorităţile comuniste nu-i puteau contesta farmecul, valoarea şi popularitatea Mariei Tănase. Era când protejată, când hulită. Pe de-o parte, artista a fost recompensată cu premiul de stat (în 1955) şi cu titlul de artist emerit (în 1957) de regimul comunist, dar tot ea a fost acuzată de autorităţi – şi ridiculizată de alţi cântăreţi ai vremii – că intra pe scenă după mai multe pahare de alcool. Dar fără dovezi sau luări ferme de poziţie. Într-un matineu de la Caransebeş, un oficial de partid îi reproşează impresarului că i-ar fi adus-o beată, în timp ce Michailescu se jura că alcoolul îi făcea rău artistei. „În timp ce se legăna pe microfon în scenă şi doineşte, apare un întârziat care se recomandă ca prim secretar de partid. Zice: «Nemernicule! Cum de mi-ai adus-o beată? E beată moartă!» Ce să-i mai spun că păşirea ei din culise până la microfon e un regal de artă?“, povesteşte Gaby Michailescu în cartea „Maria cea fără de moarte“.

Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul conducător al ţării după schimbarea regimului după ’45, oricât îl iritau extravaganţele Mariei, era un mare consumator de folclor şi un protector al cântăreţei. Într-o întrevedere faţă în faţă cu cântăreaţa, Dej o primeşte călduros cu braţele deschise: „Maria noastră!“, povestea Gaby Michailescu, fostul ei impresar, în autorul volumului biografic „Maria cea fără de moarte“. Ca, mai apoi, acelaşi regim al lui Dej să-i refuze o viză pentru un concert la Praga sau chiar cântări prin ţară.

„Vedeta oamenilor mărunţi“
În eseul „Lume, lume, soro lume“, apărut în volumul „Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică“, Herta Müller vorbeşte despre cinismului instituţiei de cenzură din perioada comunistă, care voia să o interzică pe Maria Tănase. „Toată cenzura era absurdă, dar s-o interzici pe Maria Tănase declarându-te, totodată, «dictatura proletariatului», asta era de-a dreptul cinic. (…) Maria Tănase era vedeta oamenilor mărunţi. Se spune că, la un iarmaroc, cândva prin anii ’50, când i se interzisese să apară în public, era aşteptată de mii de oameni. Când s-a anunţat că Maria Tănase nu mai vine, oamenii pur şi simplu nu s-au întors acasă, ci au rămas acolo. Aşa că Securitatea a fost nevoită s-o aducă pe cântăreaţă de-acasă pe scenă, în limuzina de serviciu a instituţiei“, povesteşte laureata Nobel pentru Literatură.

Până la urmă, despre asta e vorba. Asemenea istoriei ţesute în jurul colaborării Mariei Tănase cu serviciile secrete, ambiguă şi cu încă multe semne de întrebare, la fel s-a construit şi viaţa cântăreţei: în jurul cântecelor, cu multe mituri urbane şi zvonuri, fără însă ca aceste lucruri să-i facă legenda mai puţin impunătoare.

A susţinut 14 concerte în 14 localuri într-o noapte de Revelion

Maria Tănase a cântat de mică şi, dacă ar fi putut, ar fi cântat şi în vis. Încă din copilărie, tatăl ei, Ion, o trezea târziu, noaptea, când obişnuia să petreacă în grădina lor din Livada cu Duzi, şi o ruga să-i cânte. „Ad-o pe-aia mică“, îi zicea soţiei. „Aia mică“ îşi deschidea cu greu ochii, se aşeza pe genunchii tatălui şi începea să-i cânte. „Mama nu-l ducea la culcare până nu mă sculam să-i cânt. Aveam şase, şapte ani şi cântam ce învăţam de la ţărani. Auzeam într-o zi un cântec, a doua zi cântecul se repeta şi eu îl ţineam minte“, îi povestea Maria Tănase impresarului ei, Gaby Michailescu, autorul volumului „Maria cea fără de moarte“. Frumuseţea, mai spunea Maria, era însă că ea nu avea glas. Sora ei, Aurica, „avea o voce splendidă, de-o puritate rară“, şi chiar şi fratele ei, Franz, cânta frumos. Dar Ion Coandă Tănase cerea de fiecare dată: „Ad-o pe-aia mică“. Când o ducea înapoi la culcare, îi strecura sub pernă o bancnotă de 20 de lei, dar care, a doua zi, se făcea nevăzută.

Al treilea copil al cuplului Ion Coandă Tănase, oltean de pe Amaradia, de la Mierea Birnicii, şi al Anei Muntean, făgărăşancă, de la Cârţa, Maria s-a născut în 1913, în Calea Piscului din Bucureşti, dar a crescut într-o casă din Livada cu Duzi, în mahalaua Cărămidarilor. Printre primele ei amintiri din copilărie e o întâmplare dintr-o zi de primăvară, la un teatru de păpuşi. „Îmi amintesc că, să tot fi avut cinci ani, mă duceam cu servitorii din mahala la un teatru de păpuşi care avea baraca pe cheiul Dâmboviţei. Fiind mică, ţăranii mă duceau în braţe. Ţin minte că păpuşile erau îmbrăcate naţional. În aceeaşi măsură, ca şi respiraţia pământului, mă impresiona felul cum oamenii de la ţară explicau, pe loc şi cu glas ridicat, ceea ce vedeau acolo. Fiecare scenă o comparau cu o întâmplare din satul lor. Odată s-a iscat o bătaie, pentru că unul din ei făcea prea mare haz de o scenă care surprinsese cu şoalda (n.r. – cu înşelăciuni, şiretlicuri) amoroasă pe femeia celuilalt…“, povestea Maria.

A Învăţat să cânte şi bocete în copilărie
A copilărit înconjurată de cântece. Asculta doinele băieţilor şi fetelor care-i munceau grădina tatălui – care era cultivator de legume şi flori – apoi le îngâna şi ea prin casă. Primul cântec de care îşi aducea aminte, şi care i-a rămas drag toată viaţa, era al unui ardelean şchiop din Turda, fugit de acasă. Avea două versuri: „Frunză verde, frunză galbenă/ Tu mă saltă, tu mă leagănă“. Cânta Maria şi bocetele unchiului său Fane, suferind după ce-i murise soţia, lucru straniu printre vecini, căci cine mai pomenise bărbat care jelea după femeie? „Geaba mă mai duc acasă, / Că n-am nevastă frumoasă“, cânta unchiul, cânta şi nepoata.

Tatăl şi mama Mariei Tănase

Cariera ei de cântăreaţă a început cu adevărat când l-a cunoscut pe Harry Brauner, etnomuzicolog, în casa iubitului ei din tinereţe, regizorul Sandu Eliad. Sandu o auzise pe Maria cântând într-o cârciumă din mahala şi se îndrogostise nebuneşte de ea. De-acolo, din mahala, o aduce în mijlocul Bucureştiului, în lumea cărţilor, a lumii boeme şi rafinate din acele vremuri.

Când Maria îi cântă lui Brauner din melodiile copilăriei ei, natural, cum îi vine, fără să se dea în spectacol, Brauner e cucerit. Cu sprijinul său, viitoarea mare cântăreaţă ajunge la Constantin Brăiloiu, directorul Arhivelor de Folclor, care o îndeamnă să-şi culeagă cântecele din satele româneşti. Aşa învaţă „Cine iubeşte şi lasă“, cules în 1929, la Braşov. Tot aşa, ajunge, mai întâi, să înregistreze primul disc, „Nuntă ţigănească“, un adevărat succes în vânzări – cu care salvează o casă de discuri de la închidere – şi apoi la Columbia, casă care o va trimite să imprime noi discuri tocmai la Viena.

În război pe afiş cu directorul „Cărăbuşului“
Prima ei apariţie importantă în public s-a lăsat cu scandal. La 21 de ani, înainte să înregistreze primul disc şi cu mult timp să fie supranumită „pasărea măiastră“ de către Nicolae Iorga, Maria Tănase îşi încearcă talentul la Teatrul de Revistă „Cărăbuş“, condus de Constantin Tănase. După două spectacole, în care îi este schimbat numele pe afiş în Elise Lamé şi Mary Atanasiu, şi e obligată să apară pe scenă într-un cache-sexe din pene de struţ, Maria Tănase îşi face bagajele şi pleacă. „Fato, nu merg doi Tănase“, i-a explicat directorul „Cărăbuşului“ din tocul uşii. „Coane Costică, om vedea!“, i-ar fi ripostat Maria, după cum povestea impresarului ei, Gaby Michailescu. Doi ani mai târziu, Maria Tănase revenea, în culmea gloriei, câştigând la primul ei concert dintr-un restaurant 2.000 de lei pe seară.

I-a plăcut teribil de mult să cânte la crâşmă. O făcea la Continental, la Scăricica, la Wilson, Neptun, Parcul Aro, pe toate, la rând, le onora. A cântat uneori şi fără microfon în spectacole la sate. Într-un turneu, a colindat 30 de sate şi a spălat, cot la cot cu spălătoresele, cămăşile orchestrei. Altă dată, de Revelion, povesteşte Gaby Michailescu, ca să le facă cinste bucureştenilor, a mers cu maşina prin troiene şi a cântat în 14 localuri. Şi-a încheiat dimineaţa de Anul Nou unde-i plăcea cel mai mult, la Capşa. „După o noapte fosforescentă, găseşte clientela cam deteriorată, în cămăşi şi fără cravată. Refuză să cânte, obligând ţinuta de rigoare: «Toată lumea la punct, haină şi cravată!»“, îşi amintea impresarul ei noaptea de Anul Nou cu celebra cântăreaţă.

„Da’ ce, cu Mărăşeşti tuşeşti?“
Maria fuma enorm, ţigară după ţigară. Detesta ţigările americane. Era dezinvoltă, avea tupeu, dar fără să fie vicleană şi tot ce gândea dădea pe faţă fără ocolişuri, după cum reiese din părerile impresarului ei, unul dintre puţinii ei apropiaţi. „S-a născut cu limba dezlegată“, spunea Gaby Michailescu. Povesteşte un episod cu tâlc dintr-un turneu din Cluj, în comunism, când un secretar de partid nu i-a aprobat impresarului scena pentru spectacol. Maria a venit val-vârtej împreună cu Fărâmiţă Lambru, să rezolve situaţia. Nervoasă, când să scoată pachetul de ţigări – nimic. I se oferă, de la oficialul de partid un Pall Mall. Maria ripostează: „Da’ ce, cu Mărăşeşti tuşeşti?“. Întâlnirea se încheie cu bine: Maria ia un „Naţional“ de la Fărămiţă şi sala Teatrului Naţional pentru spectacol.

Pentru Maria, banii erau şi nu erau problemă. N-avea stimă de ei. Era risipitoare. Astăzi putea să aibă oricât şi, a doua zi, să n-aibă de ţigări. Dovada? A câştigat cât a vrut, a avut două piane, două maşini, haine de astrahan, haină de hermină, avea rochii de scenă franţuzeşti, o mare pasiune pentru ulcioare şi multe costume populare. Dar a sfârşit cu ce avea pe ea şi în ladă, lăsând însă în urmă o istorie bogată în poveşti.

Cu orchestra, într-un turneu la Cernavodă. În dreapta ei - soţul Clery Sachelarie, în stânga - impresarul Gaby Michailescu

Darnică şi risipitoare
Aşa obişnuia ea, să dea tot după ea. Gaby Michailescu povesteşte că, într-o seară, la Capşa, a zărit o balerină – pe care o ghicise cam înfometată –, a chemat-o la ea acasă şi i-a zis: „Alege-ţi trei rochii. Sunt ale tale!“. Erau gesturi obişnuite de-ale ei. După un turneu în Bulgaria, a lăsat toţi banii care i se cuveneau delegaţiei bulgăroaicei care o însoţise. Că aşa a vrut ea. În turneul din Iugoslavia, la ultimul concert la Sala Congreselor de la Belgrad, a dăruit costumul ei naţional Iovancăi Broz Tito, soţia conducătorului. Obişnuia să meargă des la Capşa şi să plătească consumaţiile altora şi să lase bacşişuri mari. Florile primite de la diverşi diplomaţi care-i umpleau cabina,  le dădea Mariţei florăreasa, care le vindea a doua zi în piaţă. Mariţa făcuse chiar o mică avere din banii câştigaţi. În plus, profita de faptul că era populară, cu greu refuzată, pentru a obţine locuinţe pentru nevoiaşi, medicamente bolnavilor şi burse pentru studenţi. Pentru că-i păsa.

Respinsă la concursul Miss România pentru că avea „piciorul cam gros“

Faima şi frumuseţea cântăreţei i-a adus la uşă mulţi admiratori. Asta după ce, la 15 ani, a avut parte de prima deziluzie: participă la concursul Miss România, dar e respinsă pe motiv că avea corpul neformat şi „piciorul cam gros“, după cum a analizat-o preşedintele comisiei.

A fost iubită, dar a avut şi multe nefericiri în dragoste. La 16 ani, se îndrăgosteşte de un medic de la Spitalul Central şi rămâne însărcinată. Medicul o convinge să facă avort, iar în urma acestei intervenţii, Maria n-a mai putut să aibă copii – târziu, într-un turneu, a înfiat o fată de la ţară, pe Minodora Nemeş, ca să-şi aline suferinţa. 

S-a iubit, mai bine de zece ani  în perioada interbelică cu Sandu Eliad, cel care a prezentat-o lumii bune a Bucureştiului, scriitorilor, jurnaliştilor, muzicienilor. A fost curtată de artişti, de oameni de afaceri milionari, de agenţi secreţi, de politicieni. E celebră povestea dragostei sale cu Constantin Brâncuşi, despre care a povestit Petre Pandrea în biografia lui Brâncuşi, „Brâncuşi - Amintiri şi exegeze“. „Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţi. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la o expoziţie din 1938, pe care o serveau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache“, scria avocatul sculptorului. Relaţia lor însă n-a durat prea mult. Brâncuşi i-ar fi sugerat Mariei să nu-şi mai irosească talentul cântând în cârciumi şi să meargă la Operă.

Un alt pretendent a fost ambasadorul României la Berlin, Radu Crutzescu, îi trimitea din Germania doctor s-o vadă cum arată, după cum scria Gaby Michailescu. A fost curtată şi la un pas de căsătorie cu Ben Smith, un magnat al aluminiului, care avea interese de afaceri în România. Smith i-a trimis la Genova biletul de vapor împreună cu un cec consistent. Maria s-a dus până în portul italian, dar s-a întors. „Dorul de ţară a făcut-o să se întoarcă de fiecare dată. La fel la New York, în 1939. Asta a făcut-o să renunţe la cinci contracte pe care le avea în America. Şi tot la fel în 1944, când semnasem pentru ea un contract cu Mitti Goldin pentru A.B.C.-ul parisian. Frontierele deschise, lumea care încotro. Ca, mai târziu – suprema ironie –, comunistul ministru de Interne, Drăghici, să nu-i acorde paşaport până la Praga“, explică Gaby Michailescu în „Maria cea fără de moarte“.

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată“

În 1940, în timp ce încerca să-l salveze pe Maurice Nègre, jurnalistul spion francez cu care a avut o idilă, făcând apel la toate cunoştinţele sale, Maria a ajuns să-l cunoască pe Clery Sachelarie, boier scăpătat şi patron la localul „Wilson“. Sachelarie e cel care ar fi intervenit în favoarea fostului iubit al Mariei Tănase, ca apoi să-i ia el locul

Căsătorită până la moarte cu „un lefter“
Michailescu nu prea-l avea la inimă pe noul partener al Mariei Tănase: „E drept că se născuse bogat, prin moştenire. Dar când a pus ochii pe ea scăpătase, era complet lefter. Abil, fost magistrat, a ştiut că prezenţa Mariei lângă el îi asigură o stare civilă: a devenit din moşier, bărbatul Mariei Tănase“.  Şi-a dus viaţa pe lângă ea fără să facă nimic, mai spunea Michailescu, irosindu-şi averea la curse. Şi totuşi, el a rămas bărbatul Mariei până la moarte, în ciuda faptului că ea nu i-a fost tocmai fidelă.

Cântecul românesc e cea mai mare satisfacţie pe care am trăit-o în lume. E sensul dăruirii mele colectivităţii.

Maria Tănase

Şi totuşi, în ultima scrisoare, din 22 iunie 1963, de pe patul de spital, Maria Tănase îi scria cu tandreţe:  „Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. (…) Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară şi galbene în  toamnă, pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…“ 

Două săptămâni a cântat în suferinţă
Maria Tănase a murit la 49 de ani. I s-a făcut rău, pe scenă, în a patra zi a unui turneu prin Târgu-Jiu. La spital, a aflat că are cancer la plămâni, dar a refuzat spitalizarea. În schimb, a continuat să cânte încă două săptămâni. A murit pe 22 iunie 1963, lăsând în urma ei un testament.

„Dupa moarte, corpul nescăldat, numai şters cu alcool să fie la dispoziţia medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una din cele două cămăşi albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se butonează în spate. Pe cap, să-mi puna pichetul de colţar alb, iar, în picioare, ciorapi albi scurţi. (...) Dacă se va putea şi nu va fi greu aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să se facă o fântână“, îşi spunea Maria Tănase ultimele doleanţe. Dar fântâna Mariei Tănase nu s-a făcut nici până astăzi.

Citeşte şi alte articole similare în ziarul „Weekend Adevărul“. Fă-ţi un abonament pentru ediţia tipărită! (Click aici)

 

citeste totul despre: