Este un lucru care ar da consistenţă zbaterilor politice zilnice şi mai ales ar transmite populaţiei că, dincolo de spectacolul cotidian, viaţa politică românească are un sens. Peste numai 5 ani vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Evenimentul care a marcat punctul culminant al constituirii naţiunii şi statalităţii româneşti este, în continuare, cel mai important reper pentru majoritatea populaţiei. Compania de cercetare a opiniei publice INSCOP Research a realizat recent, în colaborare revista „Historia“, un studiu sociologic dedicat percepţiei publice cu privire la o serie de personalităţi şi momente ale istoriei naţionale. Sondajul, comandat de cotidianul „Adevărul“, a relevat faptul că pentru majoritatea românilor (43,1%), evenimentul care a avut consecinţele cele mai importante din istoria noastră a fost Marea Unire din 1918. Pe locul 2 în topul evenimentelor majore s-a clasat, surpriză, răsturarnarea regimului comunist din 1989 care a adunat opţiunile a 17,5% dintre respondenţi. Semn că detaşarea de tenebrele trecutului începe să devină una profundă în condiţiile în care doar 3,5% au considerat că instalarea regimului comunist a fost un eveniment important.

Marea Unire din 1918 a fost punctul terminus al unui mare proiect naţional început încă din perioada paşoptistă şi care a adus la aceeaşi masă elitele şi întreaga populaţie. Proiectul unionist a adunat toată energia politică, a însemnat sacrificii uriaşe ale populaţiei şi s-a încheiat în cel mai fericit mod cu putinţă pentru naţiunea română. După momentul 1918, au trebuit să treacă aproape 80 până când elitele politice, intelectuale, societatea să se poată aduna în jurul unui nou proiect naţional. A fost vorba tot despre un demers cu virtuţi unioniste, unirea cu Europa şi cu spaţiul de civilizaţie occidental. Aderarea României la NATO (2004) şi la Uniunea Europeană (2007) au fost obiective ale aceluiaşi proiect naţional asumat de întreaga clasă politică din România şi susţinut masiv de populaţie.

Astăzi însă, România se află într-o pană de idei integratoare. În 1918, după atingerea scopului final al unirii, a urmat lungul şi anevoiosul proces al gestionării noilor realităţi geografice, sociale, economice şi politice care a însemnat adesea multă dezbinare şi incapacitatea mobilizării acţiunii coezive în jurul unor obiective pragmatice. Acum, după aderarea la Uniunea Europeană, România se confruntă cu provocarea integrării, mult mai dificilă decât procesul birocratic al aderării. Ca şi atunci, şi astăzi, pare că nu mai găsim acele repere comune, nu multe, dar certe şi asumate ca obiective de interes naţional, superioare disputelor partizane. Urmarea este că dezbinarea domină întreg spectrul deciziilor cu relevanţă publică.

Vedem în jur diverse grupuri care încearcă să sugereze câteva obiective, mai sectoriale, care ar putea lua locul unui mare proiect naţional integrator. Unii vorbesc despre recuperarea proiectului unionist, simbolizat de sloganurile „Basarabia este România“, respectiv „Aici e România“ pe care le putem vedea pe toate drumurile din România şi Republica Moldova. Alţii au o viziune mai pragmatică şi sugerează că independenţa energetică împreună cu corolarul dezvoltării economice naţionale ar putea juca rolul de proiect naţional. De asemenea, sunt voci care spun că independenţa deplină a justiţiei şi gestionea corectă a dreptăţii în societate este bunul public pentru care merită să strângem rândurile din nou.

Indiferent care ar fi alegerea, cred că România are nevoie de un nou proiect sau măcar de câteva priorităţi strategice care să fie tratate consensual, urmărite sistematic şi asumate de toată lumea, deasupra clanurilor partizane, deasupra ciclurilor electorale, deasupra intereselor personale, de grup ori locale. Este un lucru care ar da consistenţă zbaterilor politice zilnice şi mai ales ar transmite populaţiei că, dincolo de spectacolul cotidian, viaţa politică românească are un sens şi este legitimă pentru că vizează ţinte generoase şi bunuri publice valoroase. Adică resurse vitale pentru a alimenta coeziunea socială şi chiar identitară a naţiunii într-o perioadă marcată de intensificarea agresiunilor la vedere sau ascunse care lovesc de la o vreme în temelia stabilităţii ţării. Iată o provocare pentru viitorul preşedinte care va trebui să convingă societatea că are viziunea, capacitatea de mobilizare şi energia pentru a pune în aplicare, zi de zi, planul de regenerare a României.