Ce paţachină şi Istoria asta!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 24 august 1862, Monitorul, Jurnal Oficial al Principatelor Unite, publică pe prima pagină următorul Document:

Programul, Serbării de la 30 August, aniversara zi onomastică a Măriei Sale Prea-Înălţatului Nostru Domn, Alecsandru Ioan I.
I. În revărsatul zorilor, o salvă de 101 tunuri, după dealul Mihai-Vodă, va saluta sosirea acestei zile.
II. Dimineaţa la 8 ore, oştire de toate armele se va aşeza pe dealul Mitropoliei; muzica va cînta la Palat, în piaţa de la 24 Ianuarie (lîngă podul Gîrlei) şi în curtea Mitropoliei.
III. La 9 ½ ore dimineaţa, DD-nii Starosti ai deosebitelor corporaţii, cu drapelele lor, vor merge la Mitropolie spre a asista la Te-Deum.
IV. La 10 ore, în Biserica Sf. Mitropolii se va cînta un Te-Deum oficial de Prea-Sfinţia Sa Părintele Mitropolit.
V. Cîntarea Te-Deumului va fi salutată cu 101 tunuri.
VI. Municipalitatea Capitalei va da ospeţe în pieţele Sf. Vineri, Amza şi 24 Ianuarie.
VII. La apusul soarelui se va da o salvă de 21 tunuri.
VIII. Seara tot oraşul va fi iluminat şi bande de muzică şi lăutari vor cînta în osebite pieţe publice.
IX. În toate oraşele şi satele, se va cînta Te-Deum în Biserici, pentru a invoca bine-cuvîntarea Cerească asupra Înălţimei Sale Prinţului Domnitor.
X. În residenţa fiecăruia district şi a fiecărei Sub-Prefecturi, la 10 ore cîntarea Te-Deumului se va saluta cu trei salve de puşcă.
XI. DD-nii Prefecţi de districte, la 12 ore vor primi felicitările tuturor funcţionarilor Militari şi Civili, Municipalităţii şi Orăşenilor.
XII. În toate oraşele se va împărţi pîine şi carne la feţele scăpătate, de către Municipalităţi, şi seara se vor ilumina toate edificile publice din oraş.

(iscălit) Ministru din Întru N. Creţulescu.
Palatul Domnesc fiind în reparaţie, primirea la Curte nu va avea loc“.


Carevasăzică, ziua aniversară a lui Alexandru Ioan Cuza, până nu demult simplu colonel va fi salutată, în zorii care-i reprezintă sosirea, cu „o salvă de 101 tunuri“. Asfinţirea zilei va fi cântată de o salvă de 21 tunuri. Asta da sărbătorire! Peste patru ani, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza e forţat să abdice de un Complot pus la cale de întreaga clasă politică.

Monitorul din 12 februarie 1866 publică Proclamaţia dată de noul ministru de Interne, Dimitrie Ghica.
Potrivit acesteia, Locotenenţa şi noul Guvern au fost „aclamate îndată de către orăşenii capitalei“ care, totuşi, trebuie să păstreze ordinea „în mijlocul celei mai entuziaste veselii“. Nu lipsesc telegramele din ţară şi din străinătate prin care Poporul îşi exprimă bucuria pentru căderea Tiranului.

În timp ce Domnul era captiv, în faţa ferestrei de la casa unde fusese închis, un grup de cetăţeni, reprezentînd Poporul Român, îi strigă lui Cuza înjurături şi insulte.
Ce paţachină şi Istoria asta!

*
Ce-o mai fi zicând Wilhelm al II-lea?!

27 iulie 1900. Bremerhaven. 2000 de militari nemţi se îmbarcă pe navele Batavia, Dresda, Halle, pentru a participa la expediţia occidentală – Anglia, Franţa, Rusia, Italia, Germania, Austro-Ungaria, SUA şi Japonia – împotriva Răscoalei boxerilor, una din multele revolte chinezeşti împotriva cumplitei umiliri din partea străinilor. Pretextul expediţiei: uciderea diplomatului german, Klemens, baron de Ketteler.

Cu prilejul îmbarcării, Împăratul Wilhelm al II-lea ţine o cuvântare soldaţilor nemţi în care le spune aceste vorbe rămase celebre: „Iertare nu va fi acordată, prizonieri nu vor fi luaţi. Mînuiţi-vă armele astfel încît nici peste o mie de ani un chinez să nu îndrăznească să se uite chiorîş la un german“.

N-au trecut de atunci decât 113 ani. China e ceea ce este. O mare Putere pe cale să devină superPutere a Lumii. Sărmanul Kaiser, cel care în imbecilitatea lui exemplară l-a destituit pe Bismark şi a vîrît Germania în dezastrul Primului Război Mondial prin angajarea pe două fronturi!

Va fi detronat după înfrângerea umilitoare a ţării sale. Ce-ar spune el acum văzând că un chinez şi-ar mai permite să se uite chiorâş la un german, un german însă nu şi-ar permite să se uite astfel la un chinez!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite