Ce medie a avut la BAC Emil Cioran. A fost scoasă la licitaţie o copie după diploma acestuia de la examenul de maturitate DOCUMENTE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Eseistul şi scriitorul român Emil Cioran, autorul celebrelor lucrări „Tratat de descompunere” şi „Pe culmile disperării” a luat BAC-ul cu media 7,80 la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu în 1928. Că examenele erau mai dure la vremea respectivă stă dovadă faptul că rezultatul care poate părea modest i-a permis lui Cioran să se claseze pe locul al II-lea la Facultatea de Filosofie din Bucureşti.

Elevul Emil Cioran, devenit la maturitate al doilea mare stilist al limbii franceze după Paul Ambroise Valery, luase la proba scrisă a Limbii franceze nota 6, iar la proba orală, nota 9. 

Dificultăţile pe care le-a avut Cioran de a scrie în franceză aveau să fie recunoscute chiar de el în 1956: „Fără tutun şi cafea, n-aş fi scris nimic poate (oricum, nu în franceză)”.

Scriitorul a publicat în Franţa peste 10 volume, după plecare din ţară totul fiind scris şi publicat în limba franceză, volumele apărute în Franţa fiind publicate în România abia după 1990.

Nici limba latină nu l-a atras atât de mult pe elevul Emil Cioran, acesta obţinând nota 6 exprimându-se în limba lui Cicero.

cioran diploma bac 1

Interesat de metafizică încă din primii ani, Emil Cioran studia disciplina Religia în liceu pentru a o critica ulterior în scrierile sale. În timpul liceului, Cioran a avut media 8,66 la Religie. 

Deşi se declara ateu, Emil Cioran era mai degrabă un agnostic. El nu respingea proiecţia ontologică, însă îi displăceau dogmele.

„Trebuie să te gândeşti la Dumnezeu iar nu la religie, la extaz iar nu la mistică. Diferenţa dintre teoreticianul credinţei şi credincios este la fel de mare ca aceea dintre psihiatru şi nebun”, scria Cioran în „Demiurgul cel  rău”.

Cioran respingea şi termenul de „filosof” cu referire la propria persoană. „Mânuirea ideilor cere mai puţin talent decât mânuirea cuvintelor. Prin exerciţiu, poţi deveni filozof, dar nu scriitor”, scria Cioran în Caiete III.

Iată rezultatele lui Emil Cioran la disciplinele de la Bacalaureat, în 1928, conform copiei legalizate a diplomei de bacalaureat.

cioran diploma de bac 2

Probe scrise:

  • Română – 10
  • Franceză  - 6
  • Latina – 6

Probele orale:

  • Română – 10 
  • Istorie – 8 
  • Geografie – 8 
  • Instrucţie civică – 8
  • Franceză – 9
  • Ştiinţe naturale – 6
  • Ştiinţe fizico-chimice – 7

Cioran a avut la BAC Media generală: 7,80, cee ace i-a permis să se califice al 2-lea din cei 96 de candidaţi admişi la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

O copie legalizată de pe diploma de Bacalaureat a lui Emil Cioran a fost scoasă la licitaţie de către Historic.ro la un preţ de pornire de 1.500 de euro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite