„Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie”: La 1918, au fost în fruntea ţării oameni politici care au înţeles să pună în faţă proiecte de ţară

„Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie”: La 1918, au fost în fruntea ţării oameni politici care au înţeles să pună în faţă proiecte de ţară

18 autori au contribuit la volumul „Un centenar şi mai multe teme pentru acasă”, coordonat de Adrian Cioroianu                                                                                           FOTO: Facebook.com/ Claudia Fitcoschi

„Un centenar şi mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie” este titlul celui mai recent volum coordonat de Adrian Cioroianu, apărut la editura Polirom. Lansat la Gaudeamus, istoricii care au contribuit la carte, au vorbit despre subiectul pe care l-au abordat din perspectiva împlinirii unui secol de la Marea Unire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când au început românii să aibă tot mai puţin copii şi de ce (anterior celebrului decret din 1966), cum arată drumul la egalitatea dintre bărbat şi femeie în România, cum s-a structurat istoria romilor în ţară în această sută de ani, ce înseamnă să fii profesor universitar şi cum a funcţionat învăţământul românesc în ultimul secol, sau cum le-am povestit copiilor istoris ţării- toate acestea se regăsesc printre temele tratate de mai mulţi istorici în volumul „Un centenar şi mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie”, coordonat de Adrian Cioroianu. 

Nu este uitată nici situaţia arhivelor din  România şi nici cea a armatei române în această perioadă. Mai mult, istoria alianţelor şi a parteneriatelor strategice este, de asemenea, tratată în volumul apărut la Polirom.  

Concluziile cărţii nu sunt toate neapărat fericite, însă autorii nu ţin să vândă doar „latura roză”, după cum a explicat Cioroianu care a adăugat că ea conţine „mai curând temele pe care am ştiut că le avem acasă, dar nu le-am făcut”. 

Arhivele României- Alina Pavelescu.

În taxiul pe care l-au luat pentru a ajunge la târgul de carte Gaudeamus, scriitoarea Alina Pavelescu şi soţul ei au dat peste foarte multe hârtii. Taximetristul i-a spus: „Vă rog să mă scuzaţi, aici e arhiva  de stat. N-am găsit un coş de gunoi”. Din nefericire, a spus Pavelescu, asta  e perspectiva, iar „unele învăţăminte pe care ar trebui să le tragem din istorie, rămân netrase sau netrase până la capăt”. Un articol de 10-15 pagini abordează tema arhivelor statului, considerată „obscură şi plictisitoare”.

Problema romilor- Claudia Anamaria Iov

De regulă, în România, situaţia romilor este abordată din perspectivă sociologică sau din cea a sărăciei. Capitolul propus de Iov schimbă direcţia şi vizează două domenii care, din perspectiva sa, ar trebui să stea la baza analizei situaţiei acestei minorităţi: incluziunea socială şi proiectul politic identitar rom. 

„Incluziunea socială favorizează...proiectul de creare a unor genuri de identitate romă la nivel european”,a spus Iov.

Apariţia partidului comunist şi reacţia guvernului de la Bucureşti- Gheorghe Onişoru:

Durerea cea mai mare a istoricului Gheorghe Onişoru care vine odată cu încercarea de a face un bilanţ la 100 de ani de la Marea Unire este că „istoria nu mai este ceea ce era în planul de învăţământ al elevilor, iar asta, spun cu regret, se vede şi la facultate, chiar şi în dezbaterile zilnice”. Studiul său vizează rolul pe care l-a avut partidul comunist în ţară în primii ani de după Marea Unire, „pentru că Marea Unire nu a avut doar prieteni, a avut şi duşmani”. 

Spre deosebire de 1948 sau 1990, consideră istoricul, la 1918, România avea „o generaţie de învingători”. 

„Au fost în fruntea ţării, oameni politici, în frunte cu regele Ferdinand, în frunte cu Regina Maria, cu Ionel Brătianu şi alţii, care au înţeles să pună în faţă proiecte de ţară. Din păcate a existat şi această mişcare comunistă pe care, la început, după căderea comunismului, am privit-o pe toţi cu ură. După, am început s-o studiem, să vedem de ce a fost posibil aşa ceva. Sigur că nu putem să rupem evenimentele din România de ceea ce s-a întâmplat în 1917 în Rusia, când a avut loc ultima mare revoluţie burgheză din istorie, dar şi prima revoluţie comunistă care a reuşit pe deplin. Ori, anumite idealuri despre care s-a vorbit frumos la început- proprietate, libertate, egalitate- au prins peste tot, inclusiv în România. Din păcate pentru comuniştii români, aceştia nu aveau tradiţie pentru că România era un stat agrar. 82%din populaţia României lucra la ţară. Din cei 18% de la oraş, puţini lucrau în industrie, puţini erau muncitori, şi atunci chiar şi mişcarea socialistă nu a prins foarte mult în România decât la nivelul intelectualităţii. 

Prin urmare, felul în care autorităţile au reacţionat în 1924, scoţând partidul comunist în afara legii poate fi interpretat mai degrabă ca o reacţie de teamă la marele nostru vecin de la răsărit, Uniunea Sovietică”.

Alianţe şi parteneriate strategice- Şerban Filip Cioculescu

Şerban Filip Cioculescu şi Adrian Cioroianu se cunoşteau pe vremea în care cel din urmă era ministrul pentru Afaceri Externe al României. Când prima carte a lui Cioculescu ieşea din tipar, Cioroianu îi propunea o lansare la minister, moment din care au păstrat legătura. 

Cioculescu a ales să contribuie la acest volum-bilanţ cu o temă care să vizeze alianţele şi parteneriatele strategice pentru că acestea reprezintă un factor major în evoluţia unei ţări. Odată aleşi (cu atenţie) partenerii şi posibilii susţinători, împreună cu aceştia, „teoretic, poţi să îndeplineşti obiectivele interesului naţional”. 

„Ori noi, practic, până şi la Primul Război Mondial, dincolo de occidentalizare, de modernizare, de industrializare, ne-am dorit foarte mult să obţinem nişte teritorii care aparţineau, din nefericire, unor imperii. Problema era că nu puteam obţine tot de la toţi, pentru că cu unii trebuia să ne şi aliem. Şansa istorică a făcut totuşi să obţinem teritorii şi de la foştii aliaţi şi de la foştii adversari, chiar dacă finalmente, nu i-am putut zdrobi noi pe câmpul de luptă, dar am beneficiat de aceste circumstanţe fericite. Antanta ne-a recunoscut sacrificiile pe câmpul de luptă”.

După, problema se punea cum apărăm ceea ce am obţinut. Cioculescu a punctat că în primul deceniu după Tratatul de la Versailles, situaţia era relativ stabilă: Liga Naţiunilor funcţiona, România era protejată de sistemul Versailles. Totuşi, a continuat acesta, nenorocirea s-a produs odată cu ridicarea puterilor revizioniste-  Germania, Italia, Ungaria şi Bulgaria, care era pentru noi o putere revizionistă. Dacă Franţa nu mai era capabilă să ne ajute, ce era de făcut? Sistemele regionale nu ne-au putut oferi totuşi un sprijin, aşa cum ar fi putut s-o facă, de exemplu, o alianţă franco-britanică în cazul în care s-ar fi concretizat „prin ceva solid”. 

„Am fost şi victime ale istorie...am ajuns să facem parte şi din blocul comunist. Asta, din punctul meu de vedere, este o îndepărtare de Europa occidentală. Ce am vrut să arăt este că şi mersul către NATO nu a fost ceva aşa, automat, nu a fost o lege istorică care să ne ducă direct către Occident. A fost o luptă între elitele post-decembriste, între a rămâne apropiaţi de Rusia, a căuta un soi de neutralitate- care nu ne-ar fi adus nimic bun după părerea mea, rămâneam într-un spaţiu cenuşiu- respecitv aderea la NATO şi UE. Noi până la urmă, ne-am îndeplinit acest obiectiv care ancorează România pe orbita statelor occidentale dezvoltate. E destinul nostru până la urmă, ni l-am făcut cu mâna noastră”. 

Despre semnalele anti-UE

Întrebat cum vede apariţia şi creşterea sentimentelor anti-Uniunea Europeană, Cioculescu a explicat că acestea vin ca încercări de răsturnare a evoluţiei româneşti în Occident. Deşi nu avem încă un partid politic puternic anti-european, apariţia unor astfel de semnale este periculoasă pentru că, pe termen lung, vor găsi mai mulţi adepţi. 

„Nu numai Marian Muntean, sunt şi alţii care vorbesc de Ro Exit din păcate. E o tendinţă periculoasă... De asta, măcar noi, intelectualitatea, trebuie să contracarăm această tendinţă pentru că efectiv eu nu văd altă cale pentru noi decât cea europeană şi cea euro-atlantică. Ar fi o forţare faţă de ceea ce s-a obţinut”.

Centenarul pentru basarabeni- Sergiu Musteaţă 

Sergiu Musteaţă, istoric din Republica Moldova a scris despre cum este văzut Centenarul de către locuitorii din Basarabia, în special în privinţa a ceea ce înseamnă aniversarea anului 1918 peste Prut. 

„Ca să înţelegeţi realităţile basarabene mai bine, preşedintele Dodon a declarat anul 2018 anul lui Ştefan cel Mare, nici în clin nici în mânecă cu Centenarul, dar ca să sustragă atenţia de la importanţa şi valoarea acestui an centenar pentru neamul românesc în general”. 

Percepţia locuitorilor din Republica Moldova este mai delicată ca oricând, consideră Musteaţă, iar felul în care se discută despre cum trebuie tratate anumite evenimente istorice „trebuie să ne încurajeze să spunem lucrurilor pe nume ca să înţelegem maibine realităţile. Să încercăm să nu comitem aceleaşi erori, să dezvoltăm acel parcurs al unor societăţi tolerante... a unei societăţi cu adevărat deschise, dacă ne-o dorim- altfel riscăm în continuare să avem acel hotar de-a lungul Prutului care în continuare ne dezbină”.

Un impediment care stă în calea unei comunicări eficiente, crede Sergiu Musteaţă este lipsa unei deschideri mai mari şi mai sincere din partea politicienilor de la Bucureşti şi de la Chişinău, „deoarece, din '90 încoace, da, s-a făcut câte ceva, dar s-ar fi putut face mult mai mult şi mai durabil în ceea ce înseamnă apropierarea teritoriilor dintre Prut şi Nistru cu România”. 

Funcţionarea învăţământului superior românesc

Matei Gheboianu prezintă în articolul său cum s-a modificat învăţământul superior românesc în ultima sută de ani, o transformare totală a acestuia având loc prin implicaţiile politice încă din interbelic şi, mai ales odată cu comunismul. 

„Poate că învăţământul românesc se află astăzi în acest punct şi din cauza măsurilor luate de regimul comunism şi transformărilor realizate atât în anii '50, dar mai ales în anii '70-'80 , iar după, 1990. A scăzut destul de mult încrederea în învăţământul românesc..", a explicat Gheboianu.   

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: