Ce facem cu Transnistria? Cedarea nu intră în discuţie

Acum câteva zile doi români din Republica Moldova au fost răpiţi noaptea din propriile case, trecuţi Nistru cu ajutorul unei bărci şi sechestraţi de aşa-zisa "poliţie transnistreană". Un raport al Institutului Ovidiu Şincai atrăgea încă din 2005 atenţia asupra pericolului pe care această regiune îl reprezintă pentru România, dar sugera şi modul în care ar trebui arbordată această problemă.

Fostul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, pare a-şi fi ieşit din mână fără consilierii de la Cotroceni. Acum vreo câteva zile a făcut o afirmaţie total iresponsabilă, cu privire la abandonarea regiunii transnistrene în favoarea Unirii cu România. Un astfel de demers nu poate fi luat în considerare deoarece Unirea se va face în graniţele fireşti şi recunoscute international, deşi va fi nevoie de o etapă intermediară pentru democratizarea regiunii.       

Traficul de arme, traficul cu droguri, traficul cu fiinţe umane, reprezintă doar câteva din fărădelegile comise nu doar de autorităţile din regiunea transnistreană, dar şi de către factori interesaţi din Republica Moldova, România şi Ucraina. Practic tot ceea ce este interzis pe plan international se face prin această mică regiune, existând un interes crescut în interiorul mafiei din cele trei state ca regiunea încă să existe în forma actuală.  Aici se simte şi mână unor entităţi “pierdute” din interiorul serviciilor de infomaţii. 

Prezenţa militară din regiune este nesemnificativă şi fără a reprezinta un potential pericol pentru statul român. Problemele de acolo vin însă de la îndoctrinarea populaţiei supusă unui continu proces de dezinformare şi manipulare prin controlul total al mijloacelor de informare de dincolo de Nistru.

Referendum naţional privind statutul regiunii transnistrene

Când Republica Moldova se va uni cu România, nu va reveni fiecărei comune din Republica Moldova dreptul de a-şi decide propria soartă, decizia urmând a fi una de consens national ce implică o majoritate legală. În aceste condiţii separarea Republicii Moldova de regiunea transnistreană nu se poate face decât printr-un act liber consimţit al românilor de pe cele două maluri ale Nistrului. Cu toate acestea, sunt şanse mai mare spre Reunire decât spre despărţirea Chişinăului de Tiraspol, ori după Reunire şansele ca un referendum naţională să ducă la această decizie este ca şi inexistent.

Problemele din regiune nu vor putea fi niciodată soluţionate fără implicarea României. Până de curând, în condiţiile în care relaţiile dintre SUA şi Rusia păreau a fi cordiale, ţara noastră nu şi-a permis a remite pretenţii în acest sens.  Consolidarea încrederii în politica ţării noastre în interiorul NATO şi EU a reprezentat o etapă absolut necesară. Situaţia internatională însă s-a schimbat după ce Rusia a anexat Crimeea, iar SUA a decis să adopte o politică de forţă. Practic în acest moment este în interesul SUA ca situaţia de la graniţa României să se clarifice, iar acest focar de instabilitate să fie eliminate. România a dus o politică externă ce a manifestat permanent constanţă şi predictibilitate, fapt apreciat de aliantul nostru principal, SUA. Aşteptatea momentului oportun s-a dovedit a fi cea mai bună soluţie în atingerea proiectului naţional, timpul lucrând permanent în favoarea noastră.

Prin regiunea transnistreană se controlează Republica Moldova

Regiunea nu este recunoscută international  de către nici un stat  ONU, nici măcar de Rusia. Asta pentru că vecinul din est foloseşte mica regiune pentru a deţine controlul la Chişinău şi a ridica problema desprinderii ori de câte ori se observă o apropiere de România.  Dacă mâine s-ar recunoaşte regiunea, atunci Republica Moldova s-ar duce imediat după România şi în cel mai scurt timp, prin extinderea graniţelor statului român, s-ar pierde chiar controlul rusesc asupra Tiraspolului.

Ţara noastră ar trebui să se implice energic pentru clarificarea statutului regiunii şi să impună cu ajutorul partenerilor NATO o misiune de menţinere a păcii sub mandat ONU, astfel încât să se pornească procesul de democratizare, de altfel imposibil fără o supraveghere internaţioanală. OSCE-ul nu poate răspunde corect problemelor acestei regiuni deoarece vorbim de o organizaţie aservită intereselor Federaţiei Ruse.

Cetăţenii regiunii au dreptul de a-şi decide singuri soarta, dar în consens cu toţi cetăţenii Republicii Moldova. Acest lucru nu se poate face însă decât dacă vorbim de o societate democratică, în care există mijloace libere de informare. După anii de ocupaţie sovietică şi neo-sovietică, regiunea este puternic marcată de propaganda anti-românească şi anti-occidentală  de la Kremlin. Decidenţii politici care fac afirmaţia că "moldovenii nu vor" denotă pur şi simplu prostie în abordarea unei astfel de probleme.

Calea europeană e reală doar prin Unirea cu România

Republica Moldova nu va putea intra singură în Uniunea Europeană, nici dacă România îşi foloseşte toate pârghiile pentru a se putea face acest lucru. Rămâne varianta Reunirii, care va veni cel mai probabil ca urmare a unei viitoare crize financiare şi economice din al doilea stat românesc, ce deja se prefigurează după ce sistemul bancar a pierdut în doar câteva luni peste 15% din PIB.  Vorbim de un sistem bancar controlat de Moscova cu ajutorul agenţilor pe care îi are la Chişinău. Chiar în această duminică câteva mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au ieşit pe străzile din Chişinău şi au protestat împotriva clasei politice, cerând Unirea cu România.

Rusia a încercat impunerea mai multor soluţii pentru reglementarea regiunii, cea mai dorită fiind Federalizarea. Ori această variantă este cea mai nocivă dintre toate deoarece cu ajutorul electoratului îndoctrinat de la Tiraspol s-ar deţine un control total asupra Chişinăului şi demararea procesului de transnistrizare a întregului stat Republica Moldova.

De aici a pornit şi răceala dintre regimul Putin şi regimul Voronin şi care cel mai probabil că a favorizat căderea acestuia din urmă în 2009. Lui Voronin i s-a întins planul de Federalizare, dar fostul preşedinte comunist de la Chişinău, într-un moment de luciditate, s-a răzgândit chiar în noaptea premergătoare semnării. Emisarul Moscovei s-a întors în Rusia fără nici un rezultat, motiv pentru care Putin a renunţat la vasalitatea lui Voronin şi a susţinut apariţia unui nou partid de stânga, total aservit Moscovei prin intermediul lui Igor Dodon.

Care este soluţia românească pentru conflictul transnistrean

Institutul Ovidiu Şincai, prin raportul pus la dispoziţie factorilor de la Bucureşti, arata încă din 2005 care ar trebui să fie modalitatea în care România să se raporteze la această situaţie:

“ Un plan românesc pentru soluţionarea conflictului transnistrean ar urma să cuprindă următoarele etape:

A) decuplarea provizorie a Transnistriei de restul Moldovei şi punerea ei sub un protectorat internaţional (pentru minimum 5-7 ani) de tipul şi cu funcţiile celui din Kosovo. Forţele de menţinere a păcii ar trebui să fie asigurate de către Uniunea Europeană, Rusia, Ucraina şi alte state care doresc să-şi asume un rol;

B) decuplarea Transnistriei se va face simultan cu trecerea restului Moldovei din cadrul politicii de vecinătate în cadrul politicii de extindere a UE (cu un termen de integrare maxim de 3-5-ani). O poziţionare a frontierelor estice ale Uniunii Europene pe Nistru ar fi stabilă pentru o foarte lungă perioadă, perspectivele integrării europene a Ucrainei fiind îndepărtate.

C) integrarea efectivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană se poate face aplicând acelaşi mecanism utilizat în cadrul Ciprului†. Partea de la Vest de Nistru va fi integrată în Uniunea Europeană, restul se va afla sub un protectorat internaţional al ONU;

D) protectoratul internaţional asupra Transnistriei ar trebui să însemne democratizarea, demilitarizarea şi decriminalizarea regiunii transnistrene, fiind astfel în acord cu legislaţia internă recent adoptată de către Parlamentul de la Chişinău;

E) organizarea după demilitarizare, democratizare şi decriminalizare a unui proces de negocieri care să stabilească statutul definitiv al Transnistriei. “