„Cartea Revoluţiei“ ajunge la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diseară şi mâine, Grigore Cartianu îşi prezintă noua carte la SibiuBookFest, unde va acorda autografe şi va participa şi la dezbateri. Evenimentele vor avea loc la standul Adevărul Holding, azi, începând cu ora 19.00, şi mâine, de la ora 11.30.

Autorul volumului „Cartea Revoluţiei" va fi prezent la stand în această seară, când lansarea noului volum va fi precedată de o dezbatere intitulată „Crimele Revoluţiei, crimele care au îndoliat Sibiul". După prezentarea volumelor „Crimele Revoluţiei" şi „Cartea Revoluţiei", autorul va sta la dispoziţia cititorilor pentru autografe. Mâine, la ora 11.00, acelaşi spaţiu va găzdui dezbaterea „Sfârşitul Ceauşeştilor, sfârşitul lui Nicu Ceauşescu", după care vor urma lansarea volumelor „Sfârşitul Ceauşeştilor" şi „Cartea Revoluţiei", precum şi o sesiune de autografe. La standul Adevărul ­Holding, toţi cei interesaţi pot găsi, până luni inclusiv, toate volumele din cunoscutele colecţii ale editurii, la preţuri speciale.

Weekendul cărţilor

Începută ieri, a doua ediţie a SibiuBookFest, târgul de carte din vechiul Hermannstadt, s-a asociat cu Festivalul Internaţional de Teatru din oraş şi-şi aşteaptă vizitatorii până luni seară. Cele mai importante 50 de edituri din România sunt prezente cu cărţi noi şi vechi, la preţuri promoţionale, în spaţiul expoziţional de 1.300 de metri pătraţi din Piaţa Mică. Până duminică inclusiv, SibiuBookFest va fi deschis între orele 10.00 şi 22.00, iar luni programul este de la 10.00 la 18.00. Accesul vizitatorilor în pavilion este gratuit.

Printre personalităţile care vin la Sibiu în weekend ­să-şi lanseze cărţi noi se numără Ioana Pârvulescu. Astăzi, la ora 15.30, scriitoarea îşi va prezenta, împreună cu Gabriel Liiceanu,  volumul „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale", publicat la Editura Humanitas. Manifestarea va avea loc la o jumătate de oră după ce, la standul aceleiaşi edituri, se va lansa volumul „Câteva sfârşituri de lume", de Adrian Georgescu, la care vor vorbi autorul şi scriitorul Radu Paraschivescu. La ora 16.00, Ioana Pârvulescu va prezenta „Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran", cartea lui Gabriel Liiceanu, care va participa şi la acest eveniment.

Reduceri atrăgătoare

Cosmin Marcu, organizatorul SibiuBookfest, spune că se aşteaptă la peste 15.000 de vizitatori. În pavilionul amenajat în Piaţa Mică, aceştia vor găsi peste 30.000 de titluri la preţuri speciale. Potrivit organizatorului, reducerile ajung şi până la 70%.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite