Caragiale în limba romani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„O noapte furtunoasă" se va juca, în premieră în limba romilor, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, luni, pe 12 septembrie

O adaptare în limba romani a piesei „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale va fi prezentată publicului pe scena sălii mari a Teatrului Naţional din Târgu Mureş şi va avea premiera luni, la ora 19.00.

Proiectul aparţine Asociaţiei Culturale „Amphitheatrrom" şi este realizat în cadrul unei acţiuni mai largi ce poartă numele „Parol, monşer, Caragiale în limba romani - Caravana cu teatru romanes ", ce-şi propune promovarea toleranţei etnice, prin intermediul artei Thaliei.

Sub titlul „Jekh răt lisăme", adaptare în limba romani după „O noapte furtunoasă", spectacolul constituie o premieră absolută, aşa cum se arată în comunicatul asociaţiei, fiind pentru întâia dată în lume, când o piesă a lui Caragiale este tradusă în această limbă şi primul spectacol de teatru realizat de oameni de teatru profesionişti care îşi asumă fără rezerve apartenenţa la etnia romă.

Este, de asemenea, primul spectacol de teatru din România în care se vorbeşte integral în limba romani. Traducerea şi adaptarea textului sunt semnate de Sorin-Aurel Sandu. Pentru cei care nu cunosc această limbă, reprezentaţia va fi tradusă în română.

Din distribuţe fac parte actorii Marcel Costea, Zita Moldovan, Sorin-Aurel Sandu, Pavel Bârsan, Mădălin Mandin şi Dragoş Dumitru, regia este semnată de Rudy Moca şi Sorin-Aurel Sandu, iar scenografia de Rudy Moca.

„Îmbinând elemente specifice etniei rome, pe fondul unei muzici lăutăreşti de calitate, spectacolul ne introduce în lumea de dincolo de lume şi de timp, veşnica mahala de la periferia Bucureştilor (care, în fapt, poate fi de oriunde, mahalaua reprezentând spaţiul prin excelenţă locuit de romi), univers viu în care viaţa curge prin vinele oamenilor cu o pasiune de nestăvilit.

Aici viaţa nu se păcăleşte şi nu te păcăleşte, niciun gest nu este nesemnificativ, totul are un sens, totul este trăit la intensitate maximă, aproape paroxistică. Aici poţi cunoaşte o fărâmă din sufletul celui atât de aproape de noi, dar încă atât de necunoscut, acest alter ego care este romul", se arată în comunicat.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite