Calificativele „nesatisfăcător“ ale lui Andrei Marga pentru ICR-urile din străinătate, oferite după bunul plac?

Calificativele „nesatisfăcător“ ale lui Andrei Marga pentru ICR-urile din străinătate, oferite după bunul plac?

Andrei Marga

În această dimineaţă conducerea ICR din Bucureşti le trimitea jurnaliştilor un comunicat de presă plin de texte de lege prin care se arăta că preşedintele acestei instituţii are puterea de a schimba pe oricine după cum pofteste.

Ceea ce nu ni s-a comunicat sunt criteriile după care cele două seditii ICR au fost găsite că nu au desfăşurat o activitate satisfăcătoare.

Ce se comunică la şi de la Bucureşti

Conform legii, anual au loc evaluari ale activitatii institutelor culturale romanesti din strainatate. Aceste evaluari se fac in raport cu prevederile Legii nr.356/2003 si ale Hotararii de Guvern nr. 492/2004, ce prevad explicit obiectivele si obligatiile acestor institute. In baza examinarii rapoartelor prezentate de institute, Comisia de evaluare, compusa din reprezentanti ai Institutului Cultural Roman si ai Ministerului Afacerilor Externe (Procesul Verbal nr.3050 din 14.03.2013), a acordat calificativul „nesatisfacator” institutelor culturale romanesti din Istanbul si Madrid. In consecinta, directorii si directorii adjuncti sunt inlocuiti, conform prevederilor legale  (Legea nr.356/2003, art. 3, ce stipuleaza obiectivele de lege pe baza carora a fost facuta evaluarea; art. 18, punctul 3, privind numirea si revocarea directorilor si a directorilor adjuncti ai Institutelor Culturale Romane din strainatate; art. 20, punctul 1, privind drepturile si obligatiile personalului cu statut diplomatic, precum si Regulamentul de organizare si functionare a Ministerului Afacerilor Extene).

Institutul Cultural Roman a propus desemnarea ca director al Institutului Cultural Roman Madrid a cunoscutei hispaniste Irina Calin si ca director al Institutului Cultural Roman din Istanbul a prestigiosul turcolog Tasin Gemil.

Noii directori se angajeaza la un efort amplu de afirmare a culturii romane si de interactiune cu institutele culturale majore din tara gazda.

Propunerile urmeaza procedurile legale de desemnare si instalare in functie.

Pana in acest moment au fost desemnati si instalati in posturi de Directori prestigiosi intelectuali ai Romaniei de astazi: Doina Uricariu (Director ICR New York), Alexandru Dobrescu (Director ICR Paris), Valeriu Matei (Director ICR Chisinau), Daniel Nicolescu (Director ICR Lisabona), Gabriela Matei (Director ICR Budapesta). Procesul de innoire a personalului continua in conformitate cu prevederile legale in vigoare.   

 
Un exemplu: situaţia de la ICR Istanbul


După ce conducerea ICR de la Bucureşti ne-a arătat că are toate pârghiile să schimbe pe oricine doreşte, nu ne-a prezentat şi criteriile după care au fost făcute aceste noi numiri, dar şi revocările fostelor conduceri.

În contextul în care Istanbulul este zilele acestea un butoi de pulbere, domnul Andrei Marga nu s-a mai obosit să mai răspundă contestaţiilor făcute de subalternii domniei sale şi a trecut la numiri. Metodele domniei sale de abuz de putere par deprinse din alte epoci.

Mai mult chiar, deşi ar fi normal ca cei revocati din funcţie să fie anunţaţi personal, aceştia află direct din presă. Iată cum s-au anunţat şi prezentat lucrurile în unul dintre institutele unde conducerea a fost mazilită.

"ICR Istanbul a aflat din presa de marti, 04.06.2013, despre solicitarea presedintelui ICR, Andrei Marga de a elibera din functie conducerea sa. Motivul major invocat este calificativul „nesatisfăcător” acordat de comisia de evaluare mixtă ICR-MAE. Precizăm că am fost informati de acest calificativ în data de 17 aprilie 2013, calificativ contestat imediat prin solicitarea de a fi detaliate criteriile la care nu a corespuns activitatea ICR Istanbul si reevaluarea activitătii ICR Istanbul. Nu a fost primit nici un răspuns la această contestatie.

ICR Istanbul este condus din martie 2011 de către doamna Silvana Rachieru, istoric, doctor în istorie al Universitătii din Bucuresti cu o teză dedicată relatiilor româno-otomane între 1878-1908 si lector universitar la aceeasi universitate. Silvana Rachieru are o experientă de sapte ani la ICR Istanbul, începând din 2006 fiind coordonatoare de proiecte, director adjunct si director interimar, pentru ca în martie 2011 să fie numită în functia de director. În toată această perioadă activitatea ICR Istanbul s-a extins,în ultimii doi ani numărul evenimentelor dublându-se si numărul partenerilor locali fiind în permanentă crestere.

 Recunoasterea activitătii si a impactului ICR Istanbul în Turcia este demonstrată cel mai bine de rolul pe care ICR Istanbul îl are în crearea în 2012 a retelei EUNIC Turcia-reteaua institutelor culturale europene, obiectiv important atât în vechea strategie a ICR cât si in Programele ICR 2012-2013, si prin alegerea în functia de prim-vicepresedinte a directorului ICR Istanbul. În acestă lunădirectorul ICR Istanbul urmează să preia presedintia clusterului EUNIC Turcia, pozitie care este exclusiv personală, fiind o recunoastere a eforturilor si a aportului adus în promovarea culturii române si europene în Turcia de către doamna Silvana Rachieru.

În 2012, perioada la care se face referire în declaratia de presă ca fiind evaluată negativ de către conducerea ICR Bucuresti, ICR Istanbul a prevăzut un plan anual de proiecte care lua în considerare un buget iniţial de 430 000 RON (aprobat de conducerea ICR), ulterior suspendat în iulie 2013 după o execuţie bugetară de aproximativ 50%. Din luna august 2012, în urma reducerii bugetare, au fost anulate majoritatea evenimentelor cu finanţare. Cu toate aceste impedimente, ICR Istanbul a reuşit să organizeze în perioada septembrie-decembrie 2012 o serie de evenimente fără finanţare, la finalul anului totalizând 43 de evenimente (din care 13 fără finanţare), la care se adaugă şi organizarea si participarea la întâlnirile EUNIC, însumând un total de 13 185 persoane participante la evenimentele institutului. ICR Istanbul este si principalul organizator de evenimente dedicate diasporei din Istanbul, având o foarte bună colaborare cu asociatia diasporei.

La finalul anului 2012, evenimentele ICR Istanbul se împărţeau procentual, din punctul de vedere al domeniilor de interes,  în:  artă contemporană 20%; academic 16%; film 14%; literatură şi limbă română 12%; muzică contemporană 8%; muzică clasică 4%; organizare EUNIC 18%.

Evenimentele organizate de ICR Istanbul au fost organizate într-o majoritate covârsitoare cuparteneri locali importanti pe scena culturală locală, reprezentând institutii culturale majore (Fundatia pentru Cultură si Artă Istanbul, Agentia Literară Kalem, Centrele culturale turce Yunus Emre, Centrul de cercetare si artă contemporană SALT, Fundatia Anadolu Kultur, Asociatia Eurasia Art Collective, Directia Generală a Teatrelor Ankara, Asociatia de Cinema Ankara, Asociatia cultural europeană, Centrul pentru istorie diplomatică otomană, Camera arhitectilor din Istanbul etc.), marile universităti din Turcia (Universitatea Bosforului, Universitatea Sabanci, Universitatea Mimar Sinan, Universitatea Aydin, METU, Universitatea Tehnică Yildiz, Universitatea Galatasaray, Universitatea Bilgi etc.) sau autoritătile locale turcesti. Dintre autorităti este important de amintit colaborarea cu Primăria Beyoglu, zona în care se află ICR Istanbul, cu care detinem un contact permanent atât în organizarea de evenimente culturale cât si în realizarea de contacte româno-turce, ca si primăria Sisli. Activitatea ICR Istanbul s-a desfăşurat în general în zona Beyoglu, centrul modern al Istanbulului, în care se află majoritatea institututelor culturale străine si a institutiilor culturale turcesti. ICR Istanbul a primit si oferte de parteneriat în afara Istanbulului si activitatea a fost extinsă si în zone noi. Astfel, au fost sprijinite evenimente derulate înAnkara, Trabzon, Sinop, Antalya, Diyarbakir, Mardin, Sanliurfa, Antakya, Gaziantep, Adana, Ordu, Samsun si Erzurum.

În ultimele cinci zile ICR Istanbul a fost expus miscărilor de stradă desfăsurate în Istanbul, institutul fiind localizat în principala zonă de protest, Piata Taksim. Gazele lacrimogene prezente permanent în aer, tunurile cu apă, ciocnirile protestatarilor cu politia desfăsurate si în fata institutului au afectat grav activitatea institutului si au creat o permanentă stare de anxietate si tensiune asupra angajatilor ICR Istanbul, cu atât mai mult cu cât unii locuiesc chiar în clădirea institutului.Până la această oră nu am fost contactati de nimeni din conducerea ICR Bucuresti care să se intereseze de situatia propriilor angajati, a sediului institutului si a invitatilor români prezenti în aceste zile la evenimentele aflate în program – transmite ICR Istanbul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: