Bombardamentul de la 4 aprilie 1944 sau cum au devenit selectivi „bocitorii de serviciu”

„Bocitorii de serviciu” sunt acei umanişti care nu pierd nicio ocazie să deplângă, dealtfel pe bună dreptate, moartea unor civili nevinovaţi în timpul unor situaţii dramatice sau conflagraţii mondiale. Problema apare atunci când aceştia se dovedesc extrem de selectivi, pe criterii numai de ei ştiute.

La 4 aprilie 1944, câteva sute de bombardiere americane, plecate din Italia şi care aveau drept ţintă Ploieştiul, au bombardat Capitala, vizând triajul Gării de Nord. Din păcate, numeroşi refugiaţi din nordul Moldovei, ocupată de Armata Roşie, se găseau acolo. Zona Griviţa a fost complet devastată. Mihail Sebastian scria în jurnal, la 8 aprilie: „Ieri după-amiază am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă - nici una - n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”

Mă întreb, pentru cei care nu pierd ocazia să-şi smulgă hainele de pe ei, de ce nu vă amintiţi niciodată de această tragedie?

Bilanţul oficial? Morţi 2942, răniţi 2126. Aproape 3000 de morţi într-o singură zi, toţi, civili nevinovaţi. Mă întreb, pentru cei care nu pierd ocazia să-şi smulgă hainele de pe ei, de ce nu vă amintiţi niciodată de această tragedie? Care sunt criteriile pentru care 3000 de civili morţi în căteva minute nu reprezintă decât o „pagubă colaterală”? De ce susţineţi că nu trebuie să uităm împrejurările acestor morţi tragice, dar pe aceştia nu-i amintim niciodată?

Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Într-un gest care demonstrează că avem comportamentul de slugă în codul genetic, autorităţile au avut teribila inspiraţie să ridice un monument dedicat....aviatorilor americani, şi care tronează bine-mersi în Cişmigiu. Vă închipuiţi, păstrând proporţiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani şi la Dresda britanicilor? Cum e posibil aşa ceva? Dacă vrem să ne dovedim loialitatea faţă de un aliat, aşa cum sunt Statele Unite acum, nu de asemenea gesturi dezgustătoare avem nevoie! În bunul stil românesc, al formelor fără fond, putem crede că un gest slugarnic ţine loc de principii în care să credem cu adevărat?

Acel monument trebuie să dispară. Nu ne putem bate joc de memoria a aproape 3000 de oameni. Şi pentru că „bocitorii de serviciu” cu siguranţă vor avea azi amnezie, cu puterile mele modeste mă înclin şi păstrez un moment de reculegere în amintirea lor.