Benjamin Bidder, jurnalist „Der Spiegel“: „Marele atu al lui Putin este sentimentul larg răspândit că este înconjurat de o lume ostilă tuturor celor ruseşti“ INTERVIU

FOTO: Yevgeny Kondakov

Corespondent al „Der Spiegel“ la Moscova între 2009 şi 2016 şi autor al volumului „Generaţia Putin. Să înţelegem noua Rusie“ (Editura Humanitas, 2019), Benjamin Bidder încearcă să explice, în linii mari, atitudinea poporului rus faţă de politica lui Putin – de la represiunea presei independente până la revizionismul istoric.

„Weekend Adevărul“: Pe de o parte, societatea rusă a făcut paşi mari către Occident şi, mai mult sau mai puţin, arată ca o ţară europeană. Pe de altă parte, europenii încă păstrează imaginea comunistă a Rusiei – de multe ori, pare a fi o ţară total străină şi închisă. Ne puteţi realiza, în tuşe mari, un portret al societăţii ruse de astăzi? Ne puteţi spune cât de mult a ţinut pasul cu modernizarea secolului XXI?

Benjamin Bidder: Trebuie să înţelegem că, în ultimele decenii, oamenii din Rusia au trăit, s-au dezvoltat între doi poli, între „două focuri“. Pe de o parte, există o libertate relativă (în comparaţie cu vremurile sovietice), care permite contactul cu ţări străine, permite o oarecare dezvoltare liberă. Pe de altă parte, există influenţa unui regim autoritar aflat într-o creştere permanentă, care, între timp, a început o îndoctrinare ideologică şi în şcoli. Între timp, a apărut o societate incredibil de complexă, incitantă şi eterogenă. Rusia nu este o societate omogenă, unitară. Sunt opozanţii hotărâţi, o societate civilă curajoasă, dar şi naţionalişti, fani ai lui Putin, precum şi oameni apolitici. Problema este că de la întoarcerea lui Vladimir Putin la preşedinţie, în 2012, Kremlinul a anulat libertăţile an de an şi a crescut presiunea asupra oricui nu este de acord, chiar şi uşor. Forţele care pledează pentru deconectarea societăţii de ţările străine au câştigat avantajul. Cu toate acestea, noi, în Europa, nu ar trebui în niciun caz să facem greşeala de a restricţiona contactele cu societatea civilă rusă din partea noastră. Trebuie să luptăm pentru inimile şi minţile ruşilor.

Presa, sub bocancul statului

Unele voci susţin că ruşii nu sunt manipulaţi, în condiţiile în care noua tehnologie, internetul le sunt la îndemână, aşadar, au acces la informaţie universală. Aşadar, ei aleg să creadă ceea ce le este livrat de către canalele controlate de stat. Cum comentaţi?

Aceasta este cea mai mare provocare cu care avem de-a face şi pentru care nu avem, de fapt, un răspuns până acum. De fapt, în trecut, majoritatea ruşilor au avut acces la rapoarte critice publicate pe internet, la o mass-media rusească extrem de critică, dar şi la BBC sau Deutsche Welle. Cu toate acestea, mulţi preferă să creadă mass-media de stat rusă când au îndoieli. Odată, un prieten rus mi-a spus „Sunt confortabil cu asta, îmi place să cred asta“. Alţii au spus „Având în vedere că toate părţile mint, ca patriot rus, sunt de partea ţării mele“. În confruntările imediate, ca în prezent, acest fenomen este deosebit de pronunţat. În calitate de jurnalist, cred că acesta este motivul pentru care este deosebit de important să fii 100% exact în raportarea despre Rusia. Mulţi tineri ruşi cu care am vorbit se plâng de materialele tendenţioase pe care le-au văzut pe CNN sau în altă parte. Nu trebuie să uităm, mai ales în acest conflict: cel mai mare atu al lui Putin este sentimentul larg răspândit în Rusia că el este înconjurat de o lume care este ostilă tuturor celor ruseşti. Trebuie să luptăm cu acest mit în societatea rusă, chiar dacă numai din interes propriu.

Care este situaţia actuală a presei din Rusia? Cât de puternică este vocea presei independente? Totuşi, acolo există „Novaia Gazeta“ care are o echipă laureată a Premiului Nobel.

Am văzut o cantitate uimitoare de mass-media critică în Rusia, în ciuda tuturor lucrurilor din ultimii ani. Pentru mult timp, Kremlinul a fost satisfăcut doar de simplul control al principalelor staţii de televiziune. Din 2012, totuşi, această relativă libertate a presei a fost din ce în ce mai restrânsă. Mai întâi, platforme online precum Gazeta.ru şi Lenta.ru au fost aliniate noilor cerinţe; au urmat apoi ziarele „Kommersant“, „Vedomosti“ şi „RBK“. Acum, Echo Moscow, un post de radio extrem de critic, care a fost, totuşi, de mult timp controlat de proprietari de stat, este, de asemenea, în curs de desfiinţare. Există un val de represiune la adresa mass-media care spune adevărul despre războiul din Ucraina. Trebuie spus că până în prezent, popularitatea şi impactul unor publicaţii editoriale combative precum „Novaia Gazeta“ sau Echo Moscow au fost limitate. Acum, toate semnele indică faptul că şi cel mai mic nume de presă independentă este zdrobit.

„Cu fasciştii nu se negociază“

Cât de populare sunt ideile imperialiste ale lui Vladimir Putin în rândul tinerilor? Sunt dispuşi să meargă chiar şi la război pentru ele?

Impresia mea este că în rândul populaţiei întotdeauna a existat o apropiere de Ucraina şi ucraineni, sunt multe relaţii personale directe. Cu toate acestea, există un resentiment istoric care a tot crescut împotriva Ucrainei şi locuitorilor ei. Ucrainenii au fost priviţi întotdeauna de mulţi ruşi ca fiind nesiguri, haotici, nedemni de a fi luaţi în serios în totalitate. În ultimii ani, au tot circulat poveşti despre presupuse activităţi fasciste în Ucraina. Istoric vorbind, toţi ruşii ştiu că nu se poate negocia cu fasciştii şi nici nu trebuie ascultaţi – împotriva fasciştilor doar se luptă. Mă tem că mesaje ca acestea ajung la un număr de ruşi iritant de mare.

Susţin ruşii revizionismul istoric? Ne puteţi oferi un exemplu în acest sens?

Şi în acest caz putem observa cât de polivalentă este societatea rusă. Părerea mea este că revizionismul istoric şi restabilirea unui imperiu în interiorul graniţelor Uniunii Sovietice nu au fost niciodată extrem de importante pentru marea majoritate a populaţiei. Ei au alte preocupări. Dar, bineînţeles, există forţe şi în această direcţie. Cunosc oameni care, încă de la începutul anilor 1990, au luptat în conflicte care au simţit că implică interesele imperiale ale Rusiei: în Bosnia, în Georgia, în Cecenia. Din păcate, aceste forţe au fost împinse de la periferie în centrul atenţiei publice de către Putin, în ultimul deceniu. Figuri care au fost iniţial marginalizate au primit noi onoruri – şi, odată cu ele, părerile lor periculoase.

„Nu există nimeni care să se opună Kremlinului“

Cum privesc ruşii clasa politică de la ei? De exemplu, cât de multe ştiu despre statutul oligarhilor?

Oligarhii au încetat să mai joace un rol deosebit de important în conştiinţa colectivă rusă. Acest lucru are de-a face cu faptul că nu mai joacă un rol politic. În ceea ce priveşte corupţia şi faptul că mulţi confidenţi de-ai lui Putin au strâns miliarde, mulţi ruşi au o viziune fatalistă. Ei spun: „Toţi liderii politici sunt corupţi – Putin cel puţin reprezintă o politică patriotică în asta, ceea ce cred că este bine“.

Câtă putere are, de fapt, poporul? Poate un protest masiv împotriva războiului să schimbe situaţia, să îl determine pe Vladimir Putin să îşi retragă armata din Ucraina şi să îşi reconsidere poziţia politică?

Ipotetic, îmi pot imagina că ar avea un impact dacă mâine, de exemplu, două milioane de oameni ar manifesta pe străzile Moscovei împotriva războiului. Totuşi, nu îmi pot imagina că se va întâmpla asta. Războiul Kremlinului împotriva opoziţiei şi a societăţii civile este mai vechi decât atacul asupra Ucrainei. S-a desfăşurat mai intens din 2012. Opoziţia Rusiei este practic fără reprezentare politică. Nu există nimeni în parlament care să se opună Kremlinului. Vocea critică a mass-media ajunge la din ce în ce mai puţini oameni. În acelaşi timp, Kremlinul intensifică represiunea împotriva celor care manifestă. Din punct de vedere politic, practic, nu mai există nicio pârghie pentru a-l corecta pe Putin sau pentru a pune presiune asupra lui. Societatea civilă nu are acum structuri şi mijloace pentru a se organiza pe o scară largă.