Bâlciuri de vară (I)

În încheierea poveştii lui Gheorma, am postat, peste manuscris, şi portretul unui tip, pe care îl reiau azi în varianta originală, semnată de Auguste Raffet. Este vorba despre un arnăut tânăr, care-i face avansuri unei fete.

 Acţiunea se petrece pe undeva, pe la Giurgiu, în prima jumătate a secolului al 19-lea. După vestimentaţie este  mercenar, mai exact arnăut, iar aici trebuie spus că arnăuţii erau risipiţi peste tot, iar costumul specific era îmbunătăţit cu piese locale, ca în cazul Arnăutului din Cairo, pictat de Jean-Léon Gérôme, pe care-l găsiţi pe Wikipedia.

Tânărul curtezan din Giurgiu poate avea orice naţionalitate, poate fi inclusiv un autohton care a intrat în slujbă - pe la un boier sau pe la agie. Are un aer exotic - de acord! - şi o atitudine feminină, dar e înarmat până-n dinţi, ca un soldat. Costumul nu este tocmai autentic, în sensul că poartă pantaloni personalizaţi, fără brizbrizurile specifice costumului arnăuţesc. Sunt nişte nădragi scurţi, brodaţi discret, scurţi până la genunchi, dintr-un material subţire, poate mătase, căci este vară, după cum o atestă picioarele goale ale fetei. Mai mult, din aceeaşi serie, mai fac parte alte desene şi acuarele, care îl indică pe pictor la Giurgiu, în timpul unui bâlci de Sfinţii Petru şi Pavel (poate, Drăgaica/Sânzienele). Deci e vară, iar soldatul poartă nişte bermude de mătase, prelungite cu pulpare, tot aşa, simple, din acelaşi material. Şi sper că i-aţi văzut papuceii! Acest bărbat este în timpul lui liber, cu nişte papuci din piele maro-deschis, foarte fini şi, chiar dacă nu se vede prea bine, sunt decoraţi discret, pe margine, fie cu un tiv de mătase, fie cu alt tip de piele sau pânză. De altfel, şi fesul este brodat, cu fir argintiu.

Dar din toată vestimentaţia, haina face toţi banii! La primă vedere, pare o captură, ceea ce-l plasează fie printr-o bătălie prin Occident, fie pe mare, pe o corabie de piraţi. Aş miza pe o ciocnire recentă, cu vreun tip dintr-un regiment de dragoni transilvăneni, care păzeau graniţele cu Valahia. Aceştia purtau vestoane albastre, mai simple. Dar cam toate hainele militare din jurul lui 1830 aveau găitane, fireturi, ciucuri, manşete de altă culoare etc. Or, cea de faţă este mai mult modernă (pare o geacă din anii 70, cu o insignă Jimi Hendrix, în piept:)), e făcută special, la un croitor de lux (ca Leun, de exemplu), înfrumuseţată cu un blazon şi pusă în evidenţă de cele două şaluri, unul de mătase roşie, purtat din motive estetice, şi altul ceva mai gros, ca să ţină armele: două pistoale şi-o sabie cu teacă. În afară de astea, mai are o sabie la şold şi probabil câteva pumnale mici, pe la mâneci.

 Cât despre fată, nici ea nu este mai prejos, e îmbrăcată de sărbătoare, iar cununa de flori nu este ocazional purtată ci face parte din costum. Mai multe astfel de fete, încununate, apar în desenele prin care Raffet a ilustrat acel bâlci din Giurgiu. Fata poartă şi un coş de flori, fiind posibil să fi venit la bâlci cu intenţia de a le vinde.  Sau erau sânziene. Are cămaşă, fotă şi brâu dar e desculţă, detaliu pe care îl regăsim frecvent în imaginile din secolele  17-19.

Scena, foarte expresivă, îl pune în centrul atenţiei pe soldat, la care fetele privesc ca şi cum nu l-ar fi întâlnit prima oară. Poate că îşi dăduseră întâlnire.

Bâlciurile constituiau adeseori locuri de întâlniri amoroase, iar aici s-ar putea să fie una. Sărbătoare populară, târgul şi mai ales bâlciul (unde distracţiile sunt puse pe primul loc) adunau, pe lângă negustori,  circari, actori ambulanţi. Acolo aveau loc ospeţe, dansuri, întreceri sportive, spectacole de muzică şi teatru.

Acolo se întâmplau toate chestiile pe care nu avem noi voie să le mai facem!

În fine, bâlciul era dezmăţ la superlativ. Iar când se încheia, toată lumea părea distrusă, iremediabil făcută praf. Din acest motiv, dezlegarea din mrejele zburătorului avea loc întotdeauna când spărgea târgul. Mai mulţi folclorişti consemnează faptul că descântătoarele din Bucureşti aşteptau să se termine distracţia din Obor şi abia după aceea făceau ritualurile de purificare pentru vreo amărâtă de fată, care întâlnise în bâlci vreun străin. Unele  duhuri rele nu pot fi înfrânte decât prin dizolvarea universului şi odată cu el.

 Dar să ne întoarcem la personajele lui Raffet. Toate sunt reale, văzute de pictor, care a zugrăvit şi dezmăţul din bâlci. Era vară, aproape de Sânziene, timp de care ne apropiem cu paşi mari. Tocmai de aceea, las restul pentru săptămâna viitoare.