Argumentele care contestă apartenenţa gotică a tezaurului de la Pietroasa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Lerian, pe care l-am citat în articolul anterior, susţinea că raportarea exlusivă la opiniile lui Alexandru Odobescu echivalează cu "o condamnare a priori la o sterilitate a tentativelor de elucidare a întregului complex de probleme apărute în timp". Acesta recomanda o cercetare pluridisciplinară în cazul tezaurului de la Pietroasa.

Cel mai vehement a fost arheologul francez Jules Labarte, care afirma în lucrarea sa Histoire des arts industriels că este imposibil ca aceste obiecte preţioase să fi fost realizate de către goţi, care aveau ca îndeletniciri principale agricultura, războiul şi jaful. Printre aceste caracteristici nu îşi putea face loc şi simţul artistic. În plus, Labarte era sceptic cu privire la existenţa unor ateliere de prelucrare a metalelor preţioase, „în colibele lor din pădure".

  • În legătură cu versiunea lui Alexandru Odobescu, specialiştii Muzeului Judeţean Buzău susţineau în anul 1985 că acesta s-a bazat mai mult pe analogiile cu alte piese descoperite în diverse zone ale lumii. Istoricul Mircea Babeş, în studiul „Odobescu şi tezaurul de la Pietroasa" afirmă că informaţiile acestuia „nu au fost noutăţi absolute şi nici nu şi-au păstrat decât în parte valabilitatea".
  • Tezaurul are o componenţă eterogenă, piesele fiind realizate la cerere, cumpărate sau obţinute prin jaf, provenienţa lor fiind Grecia sau Asia Mică. Piesele par să nu dateze toate din aceeaşi perioadă.
  • O parte din piese au fost confecţionate de meşteri autohtoni, creştini sau convertiţi, arta prelucrării aurului fiind transmisă din generaţie în generaţie. Goţii, care nu adoptaseră religia creştină, nu aveau cum să înglobeze în ornamente crucea Sfântului Andrei, un vechi simbol creştin. (Victor Teodorescu, Muzeul Judeţean Prahova). Teoria este susţinută de descoperirile arheologice din incinta castrului de la Pietroasele: creuzetele în care se topeau argintul şi cuprul atestă existenţa meşteşulugului prelucrarii metalelor preţioase în rândul băştinaşilor. De reţinut că cercetările legate de tezaur au avut la bază încă de la început stabilirea de corelaţii cu castrul roman, construit în timpul lui Constantin cel Mare. 
  • Lista de martori arheologici ce atestă continuitatea daco-romanilor după retragerea aureliană, care a fost doar una de factură militară: la Via Ardelenilor, aproape de locul unde a fost găsit tezaurul, s-au descoperit o serie de materiale arheologice datate din secolul IV. La câţiva kilometri se află şi cetatea daco-getică cu val de apărare de la Gruiul Dării. Pe valea Urgoaiei au fost identificate, de asemenea, o înlănţuire de aşezări civile autohtone (arheologul Gheorghe Diaconu, coordonator al al săpăturilor de la Pietroasele). Mircea Lerian adaugă încă un martor: grupul statuar de la Năeni, care ar reprezenta pe reginele Gaatha şi Dulcilla.
  • Printre piesele tezaurului se numără cele patru fibule zoomorfe (corbul domină simbolistica tezaurului), folosite la încheierea la umăr a veşmintelor. Fibulele sunt elemente de port ale costumului imperial roman. Se poate confirma ipoteza lui Mircea Lerian prin care piesele tezaurului au constituit daruri pentru două femei, dacă mai adaugăm şi colanele (2 simple şi unul cu balama). Însă, piesa care a suscitat cel mai mult interesul istoricilor este patera, vas specific tradiţiei greco-romane, folosit pentru libaţii. Nicolae Densuşianu, analizând o secţiune a paterei, l-a identificat pe zeul Apollo- încă o dovadă că tezaurul de la Pietroasa nu poate fi atribuit goţilor!
  • Inscripţia de pe colan, presupusă a fi runică, a reprezentat argumentul decisiv în atribuirea tezaurului migratorilor goţi, de neam germanic. Pe baza analogiilor cu runele scandinave, cele mai cunoscute variante ale descifrării inscripţiei au fost publicate de cercetători germani şi eneglezi:

              * u t a n   n o t h i   h a i l a  (1856, filologul Wilhelm Grimm)

          * G u t   a n n o m   h a i l a g  ( 1857, lingvistul Massmann)

         *   G u t a n i o   w i   h a i l a g ( 1866, profesorul Georg Stephens)

Au existat şi specialişti care au avut opinii diferite: în 1850, Ioseph Arneth, directorul muzeului imperial din Viena, considera că simbolurile inscripţiei de pe colan aparţin scrierii pelasge, una dintre cele mai vechi din lume.

Şi în acest caz, scriitorul buzoian Mircea Lerian vine cu o ipoteză originală: caracterele inscripţiei de pe colan aparţin scrierii oghamice celtice, stabilind şi o serie de similitudini între daci şi celţi- toponimice, lingvistice, spirituale- idee care a fost susţinută şi de alţi predecesori, ca Mircea Eliade sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Apelând la limba engleză, acesta traduce inscripţia în felul următor: „Un salut adresat unei foste exilate" ( utan= la ieşirea; haila= salutare), totul petru ca demonstraţia sa să fie completă (tezaurul ar fi fost un cadou făcut de supuşi reginei Gaatha, care revenise dintr-un lung exil).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite