Apostolul Andrei care a propovăduit comunismul în România. Ce-a făcut Ianuarievici Vîşinski în februarie '45

Apostolul Andrei care a propovăduit comunismul în România. Ce-a făcut Ianuarievici Vîşinski în februarie '45

Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 FOTO: Arhivele Naţionale, Fond ISISP

În URSS, şi-a anchetat şi condamnat la moarte foştii tovarăşi şi foştii duşmani. A fost corifeul justiţiei sovietice care a făcut victime în toată Europa de Est. A reeditat Biblia! În Letonia şi în România, a transpus în realitate capriciile teritoriale ale URSS. Andrei Ianuarievici Vîşinski e adevăratul apostol al lui Stalin, genul de misionar diplomat care bate cu pumnul în masă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Personaj principal: Andrei Ianuarievici Vîşinski, pumnul lui Stalin în România, fost menşevic, actual bolşevic, fost procuror sovietic, actual adjunct al ministrului de Externe al URSS. Personaj arid, executant habotnic al ordinelor lui Stalin, de o abilitate diplomatică pe care doar puterea sa i-o poate da.

Personaje secundare: Mihai I, suveranul României, şi mama regelui. Petru Groza, politicianul-marionetă, premierul din penumbră, Viaceslav Molotov, în rolul lui Mefisto, Burton Berry, ambasadorul SUA în România.

Personaj colectiv, în rolul unei monede cu două feţe: Comisia Aliată de Control, instituţia menită să asigure buna guvernare în România, formată din reprezentanţi ai SUA şi Marea Britanie, pe de o parte, şi URSS, de cealaltă parte.

Personaj prea episodic: Nicolae Rădescu, premierul greu de demis.

Actul I. Bucureşti, 24 februarie 1945, ora 11.00. Capitala este împânzită de simpatizanţi ai Frontului Naţional Democrat, partid umbrelă condus de Vasile Luca (născut Luka László) sub care se adăpostesc Partidul Comunist Român şi formaţiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar şi PSD. În drum spre Piaţa Unirii, manifestanţii strigă „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciştii!“, „Moarte reacţionarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!“. În câteva ore, demonstraţia devine violentă. Se trag focuri de armă dinspre şi înspre protestatari. Sunt înregistraţi mai mulţi morţi şi mai mulţi răniţi. Mor oameni în acţiuni similare la Craiova, Caracal şi Braşov. România pare în pragul unui război civil, iar autorităţile par incapabile să rezolve criza.

Seara, la 22.00, premierul Nicolae Rădescu susţine, la radio, o celebră cuvântare: „Cei fără patrie şi fără Dumnezeu, conduşi de doi venetici, Ana Pauker (n.r. - născută Hanna Rabinsohn) şi ungurul Luca, au hotărât să înece ţara în sânge“. E ultimul discurs public anticomunist din România pentru mai bine de 45 de ani. De fapt, Rădescu are dreptate: instabilitatea de pe străzile oraşelor e orchestrată abil de către comunişti, sub atenta supraveghere a sovieticilor aflaţi în ţară. România trebuie să-şi arate vulnerabilităţile în faţa aliaţilor, iar „aliaţii“ trebuie să vină s-o salveze.

25 februarie 1945. Regina mamă Elena scrie în jurnal: „Americanii şi britanicii au un comportament absolut josnic. Pur şi simplu tremură în faţa ruşilor. E dezgustător să vezi aşa ceva“.

Diplomatul american Cortland Van Renesselaer Schuyler, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, scrie în jurnalul său: „Pe la mijlocul lui februarie 1945, situaţia politică în întreaga Românie a devenit critică. În multe oraşe, comuniştii preluau controlul autorităţilor locale cu forţa. [...] Trupe sovietice şi poliţia apăreau cu o frecvenţă tot mai mare pe străzile oraşelor şi zvonurile răspândeau vestea unei lovituri comuniste iminente“. Nota de jurnal este inclusă în volumul „Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane“, de Ioan Chiper.
În aceeaşi zi, Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Lothar Rădăceanu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ştefan Voitec, Teohari Georgescu şi Romulus Zăroni semnează un apel adresat regelui Mihai prin care cer demisia „călăului“ Rădescu. România fierbe!

Actul II. 27 februarie 1945. Andrei Ianuarievici Vîşinski, fost procuror general al URSS în timpul marilor procese de la Moscova, aterizează în Bucureşti. E a doua venire a lui Vîşinski în România, despre care nu ştiu nici englezii, nici americanii. În aceeaşi zi, la ora 21.00, e în audienţă la regele Mihai, căruia îi citeşte, calm, un comunicat „în numele guvernului de la Moscova“: demonstraţiile de stradă, tulburările din fabrici şi uzine, starea presei, toate dovedesc că Nicolae Rădescu nu mai poate asigura ordinea în ţară. Este cerută demiterea premierului.

„Trebuie ascultată vocea poporului“, i-ar fi spus Vîşinski regelui, potrivit lui Ivor Porter, fost spion britanic, apropiat al monarhului, care descrie momentul în volumul „Mihai I al României. Regele şi ţara“. Tonul discuţiilor rămâne în limita protocolului diplomatic.

Burton Berry, ambasadorul SUA la Bucureşti, îi scrie lui Vîşinski în aceeaşi zi, potrivit documentelor adunate în volumul „Misiunile lui A.I. Vîşinski în România“: „Până în momentul când poporul va dispune de posibilitatea manifestării voinţei sale în alegerile libere, executivul american nu ar dori formarea, aici, a unui guvern naţional-ţărănist sau a Frontului Naţional-Democrat“. Nu primeşte niciun răspuns. În schimb, Comisia Aliată de Control trimite Marelui Stat Major şi Ministerului de Război ordine ultimative pentru dezarmarea Corpului Pompierilor, Batalionului de Pază, Marelui Stat Major şi a unităţilor însărcinate cu paza fabricilor şi a instituţiilor de interes naţional, arată istoricul Constantin Hlihor în volumul „Armata roşie în România“.

28 februarie 1945, ora 15.30. Vîşinski este din nou în audienţă la rege. Suveranul se întâlnise deja cu Rădescu şi începuse consultările şi negocierile pentru un nou guvern. Britanicul Ivor Porter redă vorbele unui Vîşinski surescitat, care bate cu pumnul în masă: „Noi considerăm că generalul Rădescu şi membrii guvernului său sunt nişte fascişti. Vă spun oficial că nu putem tolera asemenea guvern. [...] Până la ora şase, trebuie să-i anunţaţi demisia şi până la opt un nou guvern trebuie format“. Apoi, pleacă trântind uşa atât de tare încât tencuiala de deasupra cade.

Atitudinea sa este confirmată de mai mulţi martori, printre care încă ministrul de Externe Constantin Vişoianu, prezent la discuţii, sau ţărănistul Corneliu Coposu. „La o oră după plecarea lui Vîşinski, mergând la Palat, am văzut cu ochii mei urmele gestului violent făcut de Vîşinski“, mărturiseşte Coposu într-un dialog amplu cu Vartan Arachelian, în 1991. Regele Mihai nuanţează: „A bătut cu pumnul în masă. A strigat. Observasem că, de la o întrevedere la alta, este tot mai agitat [...] Când Vîşinski a plecat de la mine era în culmea furiei. [...] A ieşit din încăpere trântind uşa. A trântit-o atât de tare încât zidul din preajma canatului s-a fisurat. [...] Mi s-a comunicat, de altfel, că atunci când s-a suit în maşină râdea. Un mod de-a trata pe care diplomaţia sovietică l-a folosit cu succes“, îşi aminteşte monarhul într-un interviu acordat scriitorului Mircea Ciobanu în 1990.

„Ialta sunt eu!“, ar fi spus fostul procuror sovietic atunci când suveranul i-a amintit de acordul conferinţei de la Ialta, din 4-11 februarie, potrivit căruia în statele europene trebuie instalate „administraţii interimare de largă reprezentare, al căror principal scop să fie pregătirea unor alegeri libere menite să reflecte voinţa populară“.
Agenţii Serviciului Special de Informaţii (SSI) informează, la 28 februarie: „În ultimele zile au sosit în Bucureşti noi unităţi NKVD. Acum sunt 6 batalioane cazate la Regimentul 2 Vânători şi Regimentul 6 Mihai Viteazul şi în diferite clădiri din Capitală“, arată o notă cuprinsă de istoricul Constantin Hlihor în cartea „Armata roşie în România“.

28 februarie 1945, ora 17.00. Vîşinski vrea să-l vadă din nou pe rege, dar e trimis la Dimitrie Negel, mareşalul Palatului. Soluţia politică propusă de sovietic: Petru Groza – premier, Gheorghe Tătărescu – vicepremier.

28 februarie 1945, ora 20.00. Sir James Marjoribanks, reprezentantul britanic în Comisia Aliată de Control, îi trimite lui Vîşinski un blând avertisment: „Am fost informat că d-voastră v-aţi adresat Majestăţii Sale Regelui României cu rugămintea ca Majestatea Sa să dea publicităţii, către ora 18, un decret despre demisia primului-ministru, general Rădescu, şi să-l desemneze pe succesorul său către ora 20 seara. [...] consider că această cerere denotă intenţia guvernului sovietic de a modifica procedura constituţională existentă în această ţară. [...] Vă rog în cel mai serios mod să nu insistaţi asupra cererii ce aţi adresat-o Majestăţii Sale Regelui României, până când nu voi putea afla opinia guvernului meu în această problemă“. Documentul, extras din volumul „Misiunile lui A.I. Vîşinski în România“, nu primeşte niciun răspuns.
 

Acest articol este un ciot. Următorul episod al serialului „Apostolii lui Stalin“, articol ce prezintă biografia lui Andrei Ianuarievici Vîşinski poate fi citit în ediţia „Weekend Adevărul“ din 17-19 octombrie. Textul este publicat exclusiv în ediţia tipărită.
 

Click pe imagine pentru a o mări!

LISTA LUI STALIN

1. Ana Pauker

2. Vasile Luca

3. Gheorghe Gheorghiu-Dej

4. Ştefan Foriş

5. Emil Bodnăraş

6. Constantin Pârvulescu

7. Iosif Rangheţ

8. Andrei Ianuarievici Vîşinski

9. Petru Groza

10. Lucreţiu Pătrăşcanu

11. Avram Bunaciu

12. Constantin Doncea

13. Iosif Chişinevschi

14. Miron Constantinescu

15. Valter Roman

16. Chivu Stoica

17. Alexandru Moghioroş

18. Teohari Georgescu

19. Gheorghe Pintilie

20. Alexandru Drăghici

21. Alexandru Nicolschi

22. Dumitru Coliu

23. Gheorghe Apostol

24. Ion Gheorghe Maurer

25. Petre Borilă

26. Leonte Răutu

27. Mihail Roller

28. Iosif Ardeleanu

29. Sorin şi Ana Toma

30. Silviu Brucan

31. Alexandru Bârlădeanu

32. Serghei Nicolau

33. Mişu Dulgheru

34. Serghei Kavtaradze

35. Mihail Sadoveanu

36. Constantin Ion Parhon

37. George Călinescu

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: