Apostolii lui Stalin. Orgoliosul Constantin Doncea, eroul proletar din umbră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contantin Doncea
Contantin Doncea

Individualist, orgolios, carierist, ambiţios. Liderul grevelor de la Atelierele CFR Griviţa din 1933, comisar politic al Cominternului, luptător în Războiul Civil spaniol şi pe frontul de est, în Crimeea. După 23 august 1944, Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker îl ţin în poziţii secundare. Nu reuşeşte să iasă din anonimat, să fie ascultat. Constantin Doncea este eroul proletar din umbră.

19 august 1944, puţin după miezul nopţii. Comunistul Constantin Doncea ajunge în România. Şi nu oricum: e paraşutat în munţii Gorjului. Obiectivul său, organizarea unui grup de partizani care să lupte împotriva regimului condus de mareşalul Ion Antonescu.

Socoteala din avion nu se potriveşte însă cu cea de la sol. Doncea aterizează greşit şi se răneşte grav la un picior. Se poate şi mai rău. Tovarăşul Şarpe Ion e cel mai afectat de aterizare. Moare când atinge solul. Refacerea fizică durează o săptămână, iar Doncea ajunge în Capitală la 29 august. Mareşalul Antonescu era arestat de şase zile, România deja întorsese armele, iar comuniştii începuseră să-şi spună cuvântul pe plan politic. Nu-i nimic, Doncea e pregătit să contribuie la ascensiunea alor săi.

Îndepărtează primarii cu forţa
Conducerea Partidului Comunist Român (PCR) îl trimite să lucreze în cadrul Formaţiunilor de Luptă Patriotică, alcătuite de comunişti pentru a întări frontul împotriva ocupantului german. Din cauza nemulţumirii liderilor PCR, Doncea nu rezistă mult timp la lupta patriotică. Motivul: înarmarea ţăranilor din teritoriu şi îndepărtarea cu forţa a unor primari, după cum precizează Constantin Pârvulescu în şedinţa Secţiei Centrale de Cadre din 6 august 1945.

La începutul lui 1945, Doncea devine responsabil al resortului ţărănesc din Comitetul Judeţean al PCR Ilfov – adică se ocupă cu îndoctrinarea ţăranilor –, iar crearea Frontului Naţional Democrat (FND) îl propulsează în funcţia de secretar al Comitetului Judeţean FND Ilfov. Istoria funcţiilor deţinute de Doncea pare o listă fără sfârşit. La fiecare câteva luni, este membru al unui alt comitet judeţean. Câteva dintre comiţii şi comitete: Regionala PCR Bucureşti, Biroul Comitetului Regional PCR, Biroul Comitetului Judeţean PCR Argeş şi aşa mai departe. Un soi de baron local în comunism.

Acest articol este un ciot. Următorul episod al serialului „Apostolii lui Stalin“, articol ce prezintă biografia lui Constantin Doncea, dar şi tuşe despre tovarăşul său, Gheorghe Vasilichi, ministrul Învăţământului cu patru clase, poate fi citit în ediţia „Weekend Adevărul“ din 14-16 noiembrie. Textul este publicat exclusiv în ediţia tipărită.
 

Click pe imagine pentru a o mări!

image

LISTA LUI STALIN

1. Ana Pauker

2. Vasile Luca

3. Gheorghe Gheorghiu-Dej

4. Ştefan Foriş

5. Emil Bodnăraş

6. Constantin Pârvulescu

7. Iosif Rangheţ

8. Andrei Ianuarievici Vîşinski

9. Petru Groza

10. Lucreţiu Pătrăşcanu

11. Avram Bunaciu

12. Constantin Doncea

13. Iosif Chişinevschi

14. Miron Constantinescu

15. Valter Roman

16. Chivu Stoica

17. Alexandru Moghioroş

18. Teohari Georgescu

19. Gheorghe Pintilie

20. Alexandru Drăghici

21. Alexandru Nicolschi

22. Dumitru Coliu

23. Gheorghe Apostol

24. Ion Gheorghe Maurer

25. Petre Borilă

26. Leonte Răutu

27. Mihail Roller

28. Iosif Ardeleanu

29. Sorin şi Ana Toma

30. Silviu Brucan

31. Alexandru Bârlădeanu

32. Serghei Nicolau

33. Mişu Dulgheru

34. Serghei Kavtaradze

35. Mihail Sadoveanu

36. Constantin Ion Parhon

37. George Călinescu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite