Apostolii Epocii de Aur, episodul #8. Ion Mihai Pacepa, „cel mai mare peşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Mihai Pacepa FOTO Wikipedia
Ion Mihai Pacepa FOTO Wikipedia

Şeful spionajului românesc în perioada 1972-1978, Ion Mihai Pacepa, a fost omul bun la toate din anturajul cuplului Ceauşescu. În 1978, i-a trădat pe cei pe care înainte îi adulase. A dezertat. Presa occidentală îl prezenta drept „cel mai mare peşte“. Avea dreptate: există câteva lucruri putrede în biografia lui Pacepa.

28 iulie 1978, Köln, Republica Federală Germană (RFG). Şeful rezidenţei de spionaj a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) din RFG, Ştefan Constantin, se desparte la ora 20.40 de spionul „Vintilă“, colegul său, în faţa hotelului Blofer din Köln. O oră mai târziu, „Vintilă“ ajunge la Dom Hotel, de unde e preluat de agenţii Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA). Americanii  îl scot de urgenţă din RFG şi îl trimit cu un avion militar la Washington.

Spionul „Vintilă“ e nimeni altul decât Ion Mihai Pacepa, prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe şi secretar-general în Ministerul de Interne, sfătuitor de taină al lui Nicolae Ceauşescu. Era în Germania pentru a discuta cu cancelarul Willy Brandt
despre perfectarea unui acord între România şi firma nemţească Fokker pentru licenţa de fabricaţie a unor avioane-curier. Lesne de înţeles, la 28 iulie 1978, România a renunţat la această firmă. A achiziţionat licenţa de fabricaţie a unui avion mediu curier de la firma britanică BAC.

Spionul din lumina reflectoarelor 

Oricum, în decurs de o oră, Ion Mihai Pacepa reuşeşte să păcălească una dintre cele mai puternice instituţii-monolit din România: Securitatea. Până la predarea sa efectivă, niciun gest de-al bărbatului nu fusese îndeajuns de remarcabil pentru a semnala un astfel de scenariu. Deodată, imposibilul capătă formă. Şocul e resimţit extrem de puternic, iar consecinţele – devastatoare. 

Efectele dezertării lui Pacepa vor fi vizibile mulţi ani, şi nu doar în politica din ce în ce mai absurdă, mai nervoasă şi mai opacă a cuplului Ceauşescu. Defectarea unuia dintra stâlpii de încredere din comunismul românesc, oricum exasperant de închistat, generează schimbări majore în activitatea şi în mentalitatea securiştilor vechi şi noi. Oamenii n-au înţeles niciodată pe deplin logica fugarului.

Cel mai frecvent întâlnit tip de argument rămâne în logica nerespectării jurământului sacru – la asta apelează  orice persoană ce poartă epoleţi. Contextul implică, însă, mai multe nuanţe. Dar poate că e normal ca bătrânul spion să fie încă relevant pentru opinia publică.

Citiţi şi: Nicolae Ceauşescu a fost sursa celor mai multe bancuri şi glume.Totuşi, n-a învăţat niciodată să zâmbească, relaxat, din suflet. Dictatorii n-au umor. Dar parcă Ceauşescu era un pic prea trist.

Până la urmă, în iulie ’78, Pacepa e liderul spionilor români, cel care trebuie să apere interesele lui Ceauşescu şi ale regimului comunist. Într-o
singură noapte, devine persoana cu cea mai înaltă poziţie într-un serviciu de informaţii al ţărilor comuniste care a trecut în tabăra adversarilor. „Un înalt funcţionar american declară ziarului «Bild am Sonntag»: «Faţă de „Vintilă“, Schewtschenko (A. Şevcenko), ambasadorul sovietic la ONU, este un mărunţiş»“, scria ziarul „Bild am Sonntag“, o săptămână mai târziu, la 6 august 1978. 

„Guvernelor din toată lumea le e teamă“

Publicaţia germană explică însă şi amploarea evenimentului în sine: „În camera de audiere, puternic ecranată, a serviciului secret american CIA, la sfârşitul acestei săptămâni, face dezvăluiri «cel mai mare peşte» care a fugit în ultimii ani din Est în Vest: viceministrul român «Vintilă», cel mai apropiat om de încredere al şefului de stat bucureştean, Nicolae Ceauşescu, asemănător ca funcţie lui Zbigniew Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui SUA, Jimmy Carter [...] Guvernelor din toată lumea le este acum teamă de «Vintilă» pentru că a cunoscut multe planuri militare ale Estului“. 

„Azil din cauza dragostei?“

În prima săptămână a dispariţiei lui Pacepa, autorităţile române, cele germane şi o bună parte din publicaţiile occidentale vorbesc despre răpirea diplomatului „Vintilă“, despre uciderea sa sau despre fuga acestuia pentru a-şi trăi o presupusă poveste de dragoste.

Dragostea nu e nici pe departe motivul. Ancheta ulterioară a comisiei formate din generalii de Securitate Iulian Vlad şi Emil Macri şi din coloneii Vasile Gheorghe şi Ion Moţ arată că Pacepa ar fi fugit de frica repercusiunilor pe care le va suferi odată cu descoperirea afacerilor ilegale la care era părtaş în România sau din nemulţumirea faţă de faptul că nu fusese pus în funcţia de şef al Departamentului de Informaţii Externe. Altă variantă: fusese convins de CIA să trădeze un sistem pe care nu îl mai putea suporta din cauza cerinţelor lui Ceauşescu, printre care uciderea directă sau indirectă a disidenţilor români.

Scrisoare către Dana

Prima explicaţie pe care azilantul o dă vine abia la începutul anilor ’80, într-o scrisoare deschisă pentru fiica lăsată în ţară, Dana, scrisoare publicată de presa occidentală: „În 1978 am primit ordinul de a organiza uciderea lui Noël Bernard, directorul secţiei române a postului de radio Europa Liberă, care îl înfuriase pe Ceauşescu cu ale sale comentarii. Era spre sfârşitul lui iulie când am primit acest ordin şi când a trebuit să decid în cele din urmă între a fi un tată bun şi a fi un criminal politic“. Dramatic. 

Citiţi şi: Apostolii Epocii de Aur. Scurt dicţionar de servilism. 

Pacepa controla DIE

Totuşi, cum de are Ion Mihai Pacepa o asemenea putere? Cum ajunsese el în fruntea spionajului românesc? Bărbatul fusese ofiţer de informaţii din 1951, iar în perioada aprilie 1966-august 1972 fusese numit adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), Nicolae Doicaru. Din august 1972 până în iulie 1978, pe lângă funcţia de prim-adjunct al şefului DIE, (rebotezat în 1973 Departamentul de Informaţii Externe), a cumulat-o şi pe aceea de secretar general al Ministerului de Interne. Chiar dacă nu era şef plin peste DIE, Pacepa controla instituţia.

Principala responsabilitate a sa era legată de procurarea de aparate tehnice pentru ascultat şi interceptat, spionul fiind, timp de peste 20 de ani, şeful secţiei Ştiinţă şi Tehnologie din DIE. Însă, aşa cum îi stă bine unui subaltern care vrea să avanseze uşor, Pacepa se reorientase spre activităţi care îl puteau evidenţia şi aduce aproape de Ceauşescu.

Treburile Brigadei ZI

Pacepa a fost unul dintre artizanii construirii cultului lui Ceauşescu, prin prezentarea dictatorului ca lider socialist cu tendinţe reformiste pentru liderii occidentali voit naivi. Pacepa s-a ocupat de selectarea şi prelucrarea personală a buletinelor informative pentru Ceauşescu. „În ultimii 6 ani am condus şi secţia de dezinformare externă, menită să creeze un cult al lui Ceauşescu în Occident“, declara Pacepa într-un interviu acordat la 28 iulie 2013 unei televiziuni de ştiri din România. Istoricul Mihai Pelin vorbeşte, în „Culisele spionajului românesc“, despre tendinţa lui Pacepa de a manipula până şi informaţiile oficiale din rapoartele înaintate lui Ceauşescu, doar pentru a-l binedispune pe dictator: „De regulă, notele redactate de Brigada ZI (n.r. – de exploatare a informaţiilor) erau amendate cu următoarele recomandări: «bună, dar mai trebuie rafistolată»; «îi lipseşte piperul»; «întăriţi-o măi, şi merge». A întări o informaţie, în concepţia lui Ion Mihai Pacepa însemna a preciza, de pildă, că ea provenea din surse apropiate de Casa Albă sau Departamentul de Stat al SUA. Surse evident inventate“.

„Cotonogirea“ Monicăi Lovinescu

Cu toate că era responsabil de activităţi precum furtul de produse ştiinţifice şi tehnologice sau dezinformare externă, Pacepa nu era străin nici de activităţile brutale a serviciului extern de informaţii. Tot Mihai Pelin susţine: „Generalul Ion Mihai Pacepa a fost implicat şi în tentative de crimă, dar şi în crime înfăptuite până la capăt. A făcut parte din toate colectivele instituite în vederea organizării răpirii din sau a asasinării în Occident a ofiţerilor de informaţii români dezertori“. Un caz celebru în care apare şi numele lui Pacepa este cel legat de agresarea uneia din principalele voci ale emigraţiei româneşti, jurnalista Monica Lovinescu. Aceasta a fost bătută crunt în faţa casei sale din Paris, la 17 noiembrie 1977. Responsabilul pentru perfectarea misiunii, Ion Mihai Pacepa. „Ceauşescu n-a cerut niciodată să fie lichidată, dar avea obiceiul să ceară izolarea, compromiterea. «Ia cotonogiţi-o p-asta, mă, că prea-i a dracului!» Şi-atunci Pacepa, care a primit sarcina, a dat câţiva dulăi la nişte negrotei s-o bată“, a povestit, după 1990, securistul Nicolae Pleşiţă. 

image

Marele cutremur şi bijuteriile Elenei C.

Viclenia lui Pacepa pentru câştigarea încrederii Elenei Ceauşescu atinge ridicolul în zilele ulterioare cutremurului din martie 1977. A doua zi după cutremur, Pacepa i-a ordonat colonelului Ştefan Constantin, şeful rezidenţei de spionaj de la Köln, obţinerea unui set de bijuterii foarte elegante, oficial pentru Gospodăria de Partid, neoficial pentru Elena Ceauşescu. „Nici o altă soţie de demnitar din epocă nu ar fi îndrăznit să apeleze la filiera în speţă spre a se înzestra cu podoabe de preţ, dată fiind şi situaţia dramatică traversată de ţară. Bijuteriile au fost trimise lui Pacepa, în persoană, prin cursă“, arată istoricul Mihai Pelin, în volumul „Culisele spionajului românesc“.

„Puteam descrie cum fac dragoste“

Nu în ultimul rând, Pacepa a fost şi cel care, din obedienţă sau pură plăcere, furniza cuplului dictatorial înregistrări audio şi video deocheate, în care protagoniştii erau demnitari români sau străini. Exemplele sunt numeroase, iar Pacepa a recunoscut acest aspect şi după 1989.

„Ceauşescu mi-a dat în subordine şi o unitate ultrasecretă tehnico-operativă însărcinată să asculte microfoanele ascunse în birourile şi locuinţele conducerii de partid şi de stat […] Le cunoşteam preocupările, până şi pe cele mai intime, le cunoşteam planurile, prezente şi de viitor, ştiam ce fac soţiile, soţii, în timpul zilei, ştiam amantele, iubiţii celor care aveau, şi puteam descrie în detaliu până şi cum fac dragoste“, declara Pacepa în interviul acordat Luciei Hossu Longin şi redat în volumul „Faţa în faţă cu generalul Pacepa“.

O ţintă predilectă a misiunilor lui Pacepa era însă personalul diplomatic din ambasadele străine aflate în România. Bărbatul coordona un întreg grup de „ispite“ de origine românească, trimise să-i seducă pe diplomaţii de aiurea. Şoferi, menajere, secretari sau amante erau plasate în patul unor persoane care ulterior puteau fi şantajate de Securitatea din România. 

Citiţi şi: Elena Ceauşescu a fost unul dintre puţinii politicieni care au urmat, în ordine, etapele desăvârşirii profesionale – trei clase primare, facultate la fără frecvenţă, doctorat – şi care abia apoi şi-au lansat cariera politică. Vreme de 24 de ani, Elena Ceauşescu a fost primul tehnocrat al ţării. Chiar dacă totul a fost o minciună.

„S-o faci să-şi ridice fusta!“

Nu la fel se întâmpla însă, şi cu prima chimistă a ţării, căreia se pare că-i plăceau aceste înregistrări. Mai mult: în momentul în care nu agrea o femeie, cerea supravegherea, înregistrarea şi despărţirea acesteia de bărbat. Pe lângă cunoscutele încercări de a-l despărţi pe Ştefan
Andrei de soţia Violeta, Elena Ceauşescu a încercat să strice şi alte case, aşa cum a fost cea a soţilor Gheorghe şi Antoaneta Pană (născută Burăh-Lupu). Gheorghe Pană era unul dintre membrii Secretariatului în anii ’70, aşadar, un birocrat important în nomenclatură, însă problema Elenei era că Antoaneta avea origini evreieşti. „M-am săturat de ea. Mai ai trei luni ca s-o faci să-şi ridice fusta. Trei luni în care o vreau înregistrată, fotografiată şi filmată. Eu vreau totul chiar aici, în acest dosar. O vreau culcată în pielea goală, sub omul tău“, îşi aduce aminte Pacepa.  

Omul care valora 1.000.000 de dolari. Mort

Fuga lui Pacepa a creat panică la Bucureşti. Ceauşescu a dat imediat ordin ca spionul român să fie capturat, apoi chiar eliminat dacă nu se putea aducerea sa viu în ţară, pentru a-şi primi pedeapsa. La 17 august 1978, spionul român a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la moarte, dar ancheta asupra comportamentului său în serviciul de spionaj a fost declanşată abia la 19 august, în acelaşi an. Importanţa celor ştiute de Pacepa a fost explicată succint de Nicolae Pleşiţă: „Când a fugit Pacepa, s-a c... pe el nu numai Ceauşescu, ci şi Arafat. Cunoştea prea multe Pacepa despre legăturile lor“, afirmă Pleşiţă în volumul de dialoguri „Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă“, semnat de jurnalistul Viorel Patrichi.  

Lista lui Carlos „Şacalul“

În noiembrie 1981, sursele DIE află detalii importante despre viaţa lui Pacepa în Statele Unite: ce a spus, cât a spus, unde stă. „Este folosit de CIA în calitate de expert şi face expuneri pentru pregătirea cadrelor de spionaj şi contraspionaj ale SUA pe probleme privind ţările socialiste“, preciza o fişă biografică a lui Pacepa din noiembrie 1981 unde era explicată şi activitatea sa. La începutul anilor ’80, eliminarea lui Pacepa a fost cerută sistematic de Ceauşescu. Pentru îndeplinirea acestei misiuni fusese angajat teroristul Carlos „Şacalul“, pe numele său adevărat Carlos Ilici Ramirez, căruia Securitatea îi oferise, pentru această misiune, un milion de dolari. Carlos va abandona misiunea de ucidere a românului, pe motiv că Pacepa e prea departe de zonele în care el şi teroriştii săi operează. 

După refuzul lui Carlos, o altă echipă a încercat asasinarea lui Pacepa pe sol american. A eşuat, iar americanii au avut grijă să-l mute pe Pacepa dintr-o ascunzătoare în alta şi să-i schimbe, din nou, identitatea. „Este adevărat. Shit happens, se spune în America. Am pierdut una din bătăliile cu Securitatea şi a trebuit să iau viaţa de la capăt“, spune Pacepa în interviul dat la 28 iulie 2013 unui post de televiziune.

De la CIA la DST

Fostul comunist român îşi va pierde urma din nou, fiind ajutat de serviciile speciale americane, cele care vor profita de cunoştinţele acestuia în materie de spionaj. Mai mult, periodic, Pacepa a fost trimis chiar în Europa, la Paris, pentru a-i ajuta şi pe francezi. „Am lucrat cu Yves Bonnet, şeful Direcţiei de Supraveghere Teritorială a Franţei (DST – serviciul de informaţii intern francez), în 1985, când am fost detaşat la sediul DST din Paris şi am fost implicat în câteva acţiuni antiteroriste, inclusiv legate de Şacal […] Când am plecat din Paris, am primit de la Yves Bonnet o copie a stiloului încărcat cu otravă pe care Pleşiţă l-a dat ofiţerului ilegal al CIE (n.r. –Centrul de Informaţii Externe) însărcinat să-l asasineze pe Goma (n.r. – disidentul Paul Goma), precum şi înregistrarea magnetică a conferinţei lui Mitterand, care a calificat serviciul de spionaj al României drept o bandă de asasini“, mărturisea Pacepa în interviul acordat la 28 iulie 2013. Bărbatul susţine că, în acea perioadă, a avut un rol important în dejucarea unor acţiuni împotriva disidenţei române din Franţa.

Citiţi şi: Sever cu subordonaţii, obedient faţă de cuplul dictatorial şi bun cunoscător al artei militare. Acesta e portretul simplu al lui Vasile Milea, valabil însă doar până în decembrie 1989, moment în care generalul va fi, treptat, criminal, trădător şi erou.

După colaborarea cu DST, Pacepa a încheiat contractul prin care se obliga să fie prestator de servicii de consultanţă în materie de intelligence. S-a apucat de scris. În 1987, a publicat volumul „Orizonturi roşii“, un bestseller internaţional, în care alternează informaţii adevărate, confirmate după 1989 de istorici şi de alţi comunişti, cu minciuni grosolane. Defectorul nu va uita să prezinte cu fală apariţia cărţii şi numele celor pe la care a trecut pentru a fi citită, încă de la primul tiraj. „În 1987, congresmenul Frank Wolf (Richmond, Virginia) şi regretatul senator Jesse Helms (Raleigh, Carolina de Nord) i-au înmânat preşedintelui Reagan primul exemplar din tirajul cărţii «Orizonturi roşii», pe care după câte se spune, a ajuns s-o numească «biblia mea în materie de lucru cu dictatorii». O traducere în limba română a cărţii tipărite în Statele Unite a fost introdusă pe ascuns în România, iar o ediţie de buzunar (în stilul cărticelei lui Mao) a fost tipărită ilegal în Ungaria“, susţine Pacepa în volumul „Dezinformarea“. Cartea sa a fost văzută drept o contribuţie în schimbarea percepţiei publice a imaginii lui Ceauşescu. Pentru români, dezvăluirile lui Pacepa vor fi prezentate prin intermediul postului radio Europa Liberă, începând cu ianuarie 1988, în 12 emisiuni în care au fost date publicului detalii despre viaţa intimă a cuplului dictatorial.

România liberă: Un fost securist acuză

După 1989, Pacepa va fi prezentat ca erou al luptei împotriva lui Ceauşescu. Pentru alţii însă va rămâne un trădător. Omul e din ce în ce mai activ. Scrie, publică, se afirmă prin numeroase intervenţii în presa de peste ocean. Se rebranduieşte. Mai mult, Pacepa găseşte şi noi inamici. Foşti nomenclaturişti care pozau în socialişti şi social-democraţi intră sub tirul acuzaţiilor sale în care principala vină era legătura acestora cu Uniunea Sovietică. Printre aceştia s-a aflat şi Ion Iliescu, rebotezat Ion Ilici Iliescu (n.r. – Ilici e unul dintre prenumele lui Lenin, folosit pentru a-i sublinia apartenenţa politică) pentru un mai mare impact. Pacepa informa şi dezinforma, în funcţie de situaţii şi oameni.

Pleşiţă: Lista lui Severin, de la Pacepa

Un politician care a simţit efectul dezinformării lui Pacepa, potrivit afirmaţiilor făcute de Nicolae Pleşiţă, a fost actualul europarlamentar PSD Adrian Severin, ministru de Externe al României în perioada 1996-1997. Pe vremea când era în fruntea diplomaţiei de la Bucureşti, Severin şi-a pierdut postul de ministru de Externe în urma unui scandal pe care l-a pornit când a declarat că deţine o listă cu şefi de ziare şi ziarişti care ar fi spioni, pe care însă nu a prezentat-o publicului niciodată. „Sunt informat că în timpul unei vizite în America, Severin s-a întâlnit cu Pacepa. Este o provocare a lui Pacepa pentru compromiterea unor oameni. […] Lista lui Severin face parte dintr-un scenariu de subminare“, declara Pleşiţă în interviul „Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă“, semnat de Patrichi. Adrian Severin n-a spus niciodată de unde ar avea lista respectivă. Întrebarea s-a pierdut însă, pentru că fostul ministru a oferit mereu alte motive, din ce în ce mai revoltătoare, de a fi în atenţia publică. A păstrat doar metoda folosită: corupţie, abuz de putere, conflict de interese.

Pacepa se poate întoarce în România.Prin decizia numărul 41 din iunie 1999 a Curţii Supreme a fost admis recursul în anulare la decizia Tribunalului Militar din 17 august 1978 de condamnare la moarte a lui Pacepa şi a fost casată sentinţa de condamnare a defectorului, acesta fiind achitat.

Corina Creţu, KGB-ista lui Pacepa? 

Pacepa a continuat lupta cu KGB-ul şi cu persoanele din anturajul lui Iliescu până de curând. De pildă, după ce în presă au fost publicate conversaţiile private purtate între Corina Creţu şi fostul Secretar de Stat american Colin Powell în 2011, când Creţu era europarlamentar PSD, defectorul român a folosit imediat informaţiile pentru a-şi susţine propriile teorii: Pacepa spunea că actualul comisar european Corina

Creţu e agent instruit de vechiul KGB, aceasta fiind pusă să ajungă lângă generalul Colin Powell pentru a-l seduce. „Nu ştim exact cât de lungă a fost această legătură şi nici care a fost gradul de intimitate fizică în această relaţie – evident, Powell a respins public că ar fi avut vreo relaţie şi se poate ca el să fie, în esenţă, inocent. Dar sunt alte fapte certe cu privire la cealaltă parte implicată în relaţie care sugerează că ar fi beneficiat de instruirea vechiului KGB. Atrăgătoarea blondă Corina Creţu, actualmente membră a Parlamentului European, vicepreşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, este seducătoarea despre care vorbim“, scria Pacepa în articolul „Faţa blondă a prietenei blonde din România a lui Colin Powell“ apărut pe platforma wnd.com, unde fostul şef al spionajului românesc a publicat periodic materiale.

Citiţi şi: Ştefan Andrei, diplomatul care a luat numele lui Ceauşescu în deşert. Ştefan Andrei a promovat interesele lui Nicolae Ceauşescu pe toate continentele, din Washington până-n deşertul african. A fost ministru de Externe şi unul dintre oamenii de încredere ai dictatorului – printre puţinii demnitari care ajunseseră la şcoală şi în timpul orelor de curs, nu doar în vizite.

„Mumie cu vată-n nas“

La rândul său, Pacepa a fost destinatarul unor mesaje dure de la politicieni, ziarişti sau diverşi violatori ai condeiului. De exemplu, Corneliu Vadim Tudor, fost preşedinte al Partidului România Mare şi poet de curte al lui Ceauşescu, l-a numit pe Pacepa în repetate rânduri „mumie cu vată-n nas scoasă de CIA din când în când la fereastră pentru a păcăli prostimea“. Detractorilor săi, Pacepa le-a răspuns că îl aşteaptă o viaţă lungă datorită condiţiei fizice de invidiat.

„Din păcate, pentru el şi pentru ai lui, continui să alerg cinci kilometri în fiecare zi şi să nu mă las învins la tenis“, spunea fostul spion la 28 iulie 2013 într-un interviu acordat unei televiziuni. Între timp, Tribunul a ieşit din scenă, în timp ce Pacepa probabil continuă să alerge şi să scrie. Ultimul său articol a fost publicat la 21 noiembrie 2015 pe platforma wnd.com, tema acestuia fiind lupta Rusiei împotriva Statului Islamic.

Spionul meloman care a ales „fuga“

Ion Mihai Pacepa s-a născut la 28 octombrie 1928, la Bucureşti – poate singurul lucru unanim acceptat de istoricii şi de securiştii care i-au verificat atent datele biografice. Totuşi, la fel cum activitatea din timpul lucrat în DIE a fost şi rămâne controversată, aşa sunt şi anii tinereţii. O primă polemică este legată de familia sa. În timp ce Pacepa a susţinut în toate ieşirile publice ulterioare „fugii“ că este român sută la sută, ca şi când asta ar conta în vreun fel şi pentru cei care nu sunt fanatici ai purităţii rasiale, dosarele întocmite de Securitate încă din perioada în care lucra la DIE arată că tatăl său era ceh, fost simpatizant comunist, dar cu legături şi cu Statele Unite ale Americii, dat fiind că era reprezentant al General Motors în România.

„Ceauşescu nu voia ca ţara să afle că un român get-beget s-a rupt de dictatura sa şi a ordonat Securităţii să însceneze că, de fapt, eram un jidan ceh, un boanchen, o corcitură de german şi nu mai ştiu câte alte bazaconii“, afirma Pacepa într-un interviu acordat la 28 iulie 2013 unei televiziuni.

Seminţia

O altă variantă a seminţiei lui Pacepa îi aparţine lui Nicolae Pleşiţă, fost tovarăş, fost spion, fost torţionar: „În timpul războiului, ta-su a fost trimis ca spion de nazişti în România. A fost prins de Siguranţă şi l-au băgat la puşcărie. Aici, a cunoscut un ilegalist ungur. După 23 august 1944, s-a lipit de acest ilegalist şi i l-a prezentat pe fecior. Ilegalistul (n.r. – e vorba de Alexandru Demeter, viitor colonel de Securitate) nu ştia că ta-su a fost informator. L-a luat pe băiat în grijă“, spunea Pleşiţă într-un interviu acordat jurnalistului Viorel Patrichi şi publicat în volumul „Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă“. Această ipoteză a ascendenţei lui Pacepa are, totuşi, un sâmbure de adevăr: în cariera sa, Pacepa a fost ajutat, într-adevăr, de securistul Demeter.

Sonatele şi „fuga“

Revenim. Pacepa şi-a prezentat romanţat copilăria şi abilităţile care-l făceau plăcut şi, în acelaşi timp, invidiat de ceilalţi. Şi, dacă are dreptate când se priveşte în oglinda de odinioară, Pacepa poate apărea drept un mic geniu precoce. Nu spunem că n-ar fi, dar ce valoare are vrednicia geniilor, dacă e pusă în slujba răului? „La nouă ani, puteam cânta «Sonata Kreutzer» a lui Beethoven la vioara mea, la doisprezece ani mă remarcam cu «Idée fixe» a lui (Hector) Berlioz în cadrul seratelor muzicale pe care le organizam pentru colegii mei, iar la şaisprezece ani ţineam prelegeri pe marginea cărţii «În căutarea timpului pierdut» a lui Proust“, scrie Pacepa în volumul „Dezinformarea“. Îi place muzica cultă, însă refugiul ultim nu va fi nici în arii, nici în sonate, nici în suite, ci în binecunoscuta „fugă“. Nu a lui Bach, ci a sa. În SUA.

„Nimeni nu avea curajul să-l critice“

Aparte de înzestrările sale spirituale, caracterul exuberant al lui Pacepa era cel care-i domina relaţiile cu ceilalţi încă din anii de liceu şi facultate. Omul pare să-şi fi dorit dintotdeauna să epateze, să se remarce. Spre exemplu, făcea parte din comitetele de organizare a evenimentelor studenţeşti şi a altor manifestaţii de masă, deşi la unele dintre acestea însuşi organizatorul uita să meargă. Emanoil Popescu, fost coleg de cămin cu Pacepa, povesteşte, la 8 septembrie 1978, în faţa comisiei care ancheta fuga spionului: „Pacepa era «dăla cu hei rup» şi cu «liru, liru», adică făcea diferite mobilizări la munca voluntară şi la diferite acţiuni de masă, inclusiv manifestaţii de la care I. Pacepa lipsea de cele mai multe ori, iar când participa, stătea cu mâinile în buzunar. Din această cauză şi din alte motive, mulţi studenţi din cămin îl considerau demagog şi oportunist, dar nimeni nu avea curajul să-l critice sau să-l demaşte din cauza relaţiilor şi legăturilor pe care le avea“.

Era omul tuturor jongleriilor; nu avea nimic sfânt; fără caracter, lichea; tipul arivistului gata de orice pentru parvenire; carierist care viza vârful piramidei. Neagu Cosma, fost şef al contraspionajului românesc în anii ’60

Pacepa îşi făcuse studiile la Facultatea de Chimie Industrială a Politehnicii Bucureşti, dar a fost încadrat în Securitate (Direcţia a II-a de Contrainformaţii Economice) cu câteva luni înainte de absolvire. El şi-a luat diploma de inginer patru ani mai târziu deoarece recrutarea s-a realizat înainte de încheierea anului şcolar. Munca primează, potrivit logicii Securităţii.

Citiţi şi: Suzana Gâdea a fost satrapul culturii române din ultimii 10 ani de comunism. A suprimat programat orice iniţiativă liberă şi a prefăcut-o în propagandă ieftină, agasantă, fatală. În vreme ce intelectualii români autentici rezistau absurdului comunist prin cultură, Suzana Gâdea se obişnuia cu rezistenţa la cultură.

Pacepa: „Am fost profund tulburat“

La începutul anului 1951, Ion Mihai Pacepa avea să renunţe la jocul de glezne în care se complăcea pentru un plus de autoritate prin căminele studenţeşti: bărbatul intră în trupele de Securitate, fiind văzut drept un candidat valoros ca urmare a notelor bune din facultate şi a dorinţei acestuia de a se specializa în Uniunea Sovietică. Totuşi, se pare că înregimentarea a fost o satisfacţie temporară pentru adolescent. Peste ani, Pacepa va prezenta intrarea în Securitate ca pe o adevărată dramă: „Am fost ales să fiu ofiţer în uriaşa maşinărie de informaţii a blocului sovietic. Sub comunismul sovietic, în care statul îţi plătea integral şcolarizarea, nu aveai cum să-ţi alegi angajatorul. Guvernul decidea unde lucrezi, şi asta a fost tot. Am fost profund tulburat“, mărturiseşte Pacepa în „Dezinformarea“, volum scris alături de Ronald J. Rychlak şi publicat în SUA în 2013. Pentru a sublinia, vai!, tragica situaţie, Pacepa adaugă că, odată cu intrarea în Securitate, a pierdut America, visul său de-o viaţă. Îl va recâştiga peste vreo 27 de ani – şi poate că, pentru el, nu va fi prea târziu.

Când a dezertat, i s-au găsit acasă peste 500 de sticle de whisky. Adunase zeci de aparate de fotografiat, televizoare, aparate de radio, casetofoane sofisticate.  Nicolae Pleşiţă, în volumul „Ochii şi  urechile poporului“, semnat Viorel Patrichi

Aşadar, din 1951, Pacepa devine ofiţer operativ în cadrul Direcţiei de contrainformaţii economice a Securităţii, numită atunci Direcţia de contrasabotaj. În 1952-1953, Pacepa e remarcat după ce ajută la arestarea unor „elemente duşmănoase, acuzate de sabotaj economic“, după cum arată istoricul Mihai Pelin în „Culisele spionajului românesc“. Elementele duşmănoase erau, de fapt, oponenţii politici ai comunismului, printre puţinii dintre aceştia care rămăseseră în libertate şi mai aveau curajul de a vorbi.

Datorită acestor rezultate, viitorul şef al spionajului e transferat, în primăvara anului 1955, la Direcţia de Informaţii Externe. Se întâmpla la câteva săptămâni de la atacul din noaptea 14-15 februarie asupra legaţiei române din Berna, când o persoană şi-a pierdut viaţa. Pacepa va figura în top 3 al candidaţilor pentru spionajul extern, alături de ofiţerii Ilie Mihai şi Nicolae Tăuşdea. Cu toate că are un părinte cu legături în Statele Unite, cu toate că el făcuse parte din Asociaţia Americană Creştină de Tineret (YMCA), Pacepa e selecţionat. Ajunge în structura de spionaj extern. Începe o ascensiune inexplicabilă, care nu se va opri în Bucureşti, pe strada Batiştei, ci va ajunge până în sediul CIA din Langley, Virginia. 

Omul din spatele marilor afaceri ale comunismului

Specializarea lui Pacepa cu afacerile DIE durează aproape un an – în care spionul e pregătit pentru a da piept cu străinii şi provocările externe. În vara anului 1956, Pacepa e trimis în RFG să conducă rezidenţa de spionaj din

Frankfurt pe Main al DIE, având funcţia de şef al Agenţiei Economice a României de la Frankfurt pe Main. Acoperirea sa: reprezentant al întreprinderii de comerţ exterior Chimimport.

Din primele luni ale misiunii, Pacepa îşi găseşte un bun coechipier printre ofiţerii acoperiţi ai rezidenţei: Ivan Bikel, persoană cu ajutorul căreia a falsificat numeroase documente pentru a justifica deplasări fictive pe teritoriul Germaniei occidentale. Micile abuzuri de putere n-au fost niciodată sancţionate de către superiori. A ştiut Pacepa să se descurce.

Povestea dramatică a lui Horobeţ şi Ciuciulin

Arestarea, la 18 iulie 1958, a spionilor români Constantin Horobeţ şi Ştefan Ciuciulin e momentul perfect în care Pacepa şi Bikel puteau distruge documentele de gestiune ale rezidenţei pe motiv că ar putea ajunge pe mâna inamicilor. Puşi în faţa acestui diferend instituţional, superiorii acceptă varianta lui Pacepa: bărbatul nu s-a dus nicăieri pe banii DIE şi punct. Nu la fel de concilianţi sunt însă arestaţii Horobeţ şi Ciuciulin, care chiar îl bănuiesc pe Pacepa că ar fi vândut informaţii germanilor.

Cei doi sunt eliberaţi la 1 iunie 1959, în urma unui schimb de deţinuţi. Revederea cu Pacepa se desfăşoară într-un cadru mai degrabă nonconformist: „Dintr-un raport al ofiţerului Emanuel Zaides, care a asistat la operaţiunea de schimb şi transfer, rezultă că, atunci când a fost trecut în mâini româneşti, Horobeţ l-a înjurat şi l-a scuipat pe Pacepa, acuzându-l că era responsabillul principal al căderii sale“, explică Mihai Pelin în „Culisele spionajului românesc“.

Întunericul

În 1960, Pacepa e rechemat în ţară, iar în anii următori e trimis, în funcţie de interesele României, la Viena, Frankfurt sau Paris. Vizitele sale la Paris nu trec neobservate: la 1 februarie 1962, Direcţia de Contraspionaj a Securităţii anunţă DIE că francezii sunt la curent cu faptul că Pacepa e spion. Din acest moment, Pacepa începe să evite misiunile riscante, din penumbră. Preferă întunericul total, unde poate avea linişte şi unde-şi poate îndeplini sarcinile mundane: începe perfectarea de acorduri cu firme străine pentru diferite produse sau tehnologii. Ca şi cum ar fi un reprezentant al Comerţului Exterior. De fapt, despre un alt fel de comerţ este vorba aici.

Citiţi şi: Ministru de Finanţe, membru al Academiei Române şi prim-ministru timp de cinci ani, Manea Mănescu a strâns mâna multora dintre puternicii lumii, dar a sărutat una singură.

Pacepa îşi păstrează multă vreme acest fotoliu, din confortul căruia poate coordona afaceri şi împărţi bani. Totuşi, îi lipseşte ceva: puterea adevărată. La 19 aprilie 1972, Pacepa e numit în funcţia de prim-adjunct al şefului DIE şi, mai important, în cea de consilier al lui Ceauşescu pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică. E momentul în care Pacepa păşeşte, cu adevărat, în primul eşalon al puterii de la Bucureşti. Iar sarcinile sunt pe măsură. 

Ruşinea istorică a serviciilor secrete

Una dintre operaţiunile cele mai ruşinoase din istoria serviciilor secrete, potrivit istoricilor Liviu Ţăranu şi Mihai Pelin, este cea a „vânzării“ cetăţenilor evrei şi germani care voiau să emigreze în Israel şi Germania. Pacepa îşi prinsese tentaculele temeinic în această operaţiune. Avea şi de ce: emigranţii erau puşi să plătească sume astronomice pentru a primi viza, însă românii primeau contribuţii consistente şi din partea statelor de destinaţie, precum şi posesiunile pământeşti ale emigranţilor. Operaţiunea „Peregrini“, prin care puteau fi lăsaţi să emigreze şi cetăţeni români care aveau rude în străinătate, a debutat oficial în iunie 1970, cu aprobarea conducerii de partid şi de stat, prin ordinul dat de preşedintele Consiliului Securităţii Statului, Ion Stănescu. Eliberarea paşapoartelor pentru deplasarea în străinătate se făcea prin ceea ce s-a numit în epocă „un efort valutar dezinteresat“ al viitorilor emigranţi.

Transpunerea în practică a acestui operaţiuni scandaloase a fost dirijată de Ion Mihai Pacepa prin intermediul unuia dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, generalul Eugen Luchian. „Ea avea drept scop aducerea de fonduri valutare şi bunuri mobile în ţară – în special automobile – de la rudele unor cetăţeni care solicitau să plece definitiv din România“, punctează istoricul Mihai Pelin în „Culisele spionajului românesc“.

Cam cât costă un om?

Detalii despre această operaţiune sunt prezentate şi în volumului „Viaţa lui Ceauşescu. Tiranul“, semnat de istoricul Lavinia Betea. „Evreii au devenit asul din mânecă pentru obţinerea clauzei naţiunii celei mai favorizate şi menţinerea bunelor relaţii politico-eco-
nomice cu statul Israel. În medie, între anii 1969 şi 1989, câte 1.997 evrei au părăsit anual România. Sensibil mai puţin decât în deceniile anterioare. Despre răscumpărările plătite se ştiu puţine. După Pacepa, variau de la 2.000 la 50.000 de dolari, ajungând, în cazuri excepţionale, şi la 250.000 de dolari“, arată Betea. Despre istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel scrie şi istoricul şi filosoful Radu Ioanid, în volumul „Securitatea şi vânzarea evreilor“.

În ciuda fluxului financiar îndestulător, ecoul nefavorabil al operaţiunii i-a făcut pe români să anunţe curând închiderea tratativelor de acest fel. Fals. Cinicul joc cu vieţi umane în schimbul banilor va continua până la începutul anilor ’80. 

 Operaţiunea „Recunoştinţa“

Pe lângă operaţiunea „Peregrini“, inventivii Pacepa şi Doicaru au încercat să obţină bani pentru bugetul de stat şi, implicit, pentru ei printr-o altă modalitate: Operaţiunea „Recunoştinţa“.  Strategia era simplă: birocraţii români întocmeau cereri oficiale către autorităţile din RFG, solicitându-le să acorde pensii pentru 40.000 de persoane care ar fi avut legături cu fostul stat german, fie pentru că ar fi muncit pe acest teritoriu, fie pentru că ar fi fost internate în lagărele germane. Încercările celor doi vor fi zadarnice. De această dată, germanii nu cad în plasă.

„Alianţa“ cu femeile uşoare. Printre operaţiunile băieţilor cu ochi albaştri de la DIE a figurat şi programul „Alianţa“. La finele lui 1972, conducerea instituţiei ia decizia ca fiecare femeie care pleca definitiv din ţară să fie recrutată pentru a putea furniza informaţii din ţara în care ajungea. La mare căutare erau femeile cu moravuri uşoare, mult mai abile în arta conversaţiei şi a obţinerii de secrete în momente indiscrete. 

Chiar decizia „fugii“ sale din România pare să aibă la bază o operaţiune, de data aceasta, neautorizată, pe care Pacepa şi alţi colegi au efectuat-o timp de mai mulţi ani: aducerea de produse din străinătate în TIR-urile care se aflau sub controlul DIE. „Pacepa a fugit pentru că urma să fie arestat în urma poveştii cu TIR-urile, bunurile occidentale aduse pe blat în România, cu încălcarea legislaţiei vamale şi avea, oricum, destul de multe păcate“, explică istoricul Constantin Corneanu unul dintre motivele care ar fi putut sta la baza „fugii“ lui Pacepa. „Printre trăsăturile negative de caracter ale fostului general Ion Mihai Pacepa trebuie să enumerăm, în primul rând, înclinaţia sa patetică spre corupţie şi efortul său de a-şi întemeia toate relaţiile exclusiv pe corupţie“, conchide istoricul Mihai Pelin în volumul „Culisele spionajului românesc“. 

Top secret: bătut  şi înşelat de soţie

Furt de secrete, diversiuni, manipulare şi activităţi periculoase. Sunt acţiuni de mare risc ale unui spion, transpuse cu mare succes, în filme de Hollywood. Însă viaţa simplă, cea de zi cu zi, bate fimul şi jocurile complicate de spioni. O demonstrează viaţa de spion român, varianta Ion Mihai Pacepa. De pildă, bărbatul trebuie să-şi împartă timpul între meseria oricum cronofagă şi atribuţiile mai puţin formale, dar mult mai importante, din sânul familiei de-acasă. Ion Mihai Pacepa era soţ, stâlp de familie. Se pare că tocmai de această ultimă parte nu s-a ocupat cel mai bine, iar soţia Ileana l-a taxat aspru. Nu la fel cum îi taxa el pe evrei, nemţi şi români, dar orişicât. 

Documentele din ancheta fugii lui Pacepa în Statele Unite arată că soţia fostului şef al spionajului românesc a început, de la mijlocul anilor ’60, nu doar să aibă înclinaţii bahice, ci să cadă de-a dreptul în patima băuturii. Un prim moment al decăderii Ileanei Pacepa a fost povestit de Mihai Caraman, fost şef al spionilor români din Franţa, fiind consumat în a doua parte a anului 1965. Aflat în vacanţă alături de soţii Pacepa la Paris şi pe Coasta de Azur, Caraman a fost martorul luptei cu sticlele de alcool pe care le ducea Ileana. Femeia, pur şi simplu, „bea până cădea sub masă“, potrivit mărturiei lui Caraman, redată în volumul istoricului Mihai Pelin, „Culisele spionajului românesc“.

Situaţia acesteia se va înrăutăţi cu anii, la fel ca şi a lui Pacepa, cel care trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul deviant al soţiei. „Din câte am observat, nu ducea o viaţă de familie normală. În două rânduri a venit la birou lovit la cap şi zgâriat pe faţă“, precizează şeful cabinetului lui Ion Mihai Pacepa, maiorul Vasile Pop, într-un raport datat 26 august 1978.

Fără a mai suporta situaţia, Pacepa îi solicită medicului Oreste Alexiu, în aprilie 1978, să o interneze pe Ileana Pacepa pentru o cură de dezalcoolizare. „«În ultimii ani» – va declara mai târziu medicul respectiv –, «a devenit vizibil faptul că Ileana Pacepa abuzează de alcool, iar în ultima vreme făcea fenomene de alcoolism acut, cu acte de agresivitate şi tulburări psihice, binecunoscute în alcoolismul acut prelungit». Frecvent, Ileana Pacepa îşi supunea soţul unui tratament contondent, care lăsa urme dificil de ascuns“, precizează istoricul Pelin în volumul „Culisele spionajului românesc“.

Abuzul de alcool nu a fost singurul punct slab al soţiei spionului. Un episod ascuns din trecutul celor doi a fost scos la lumină de generalul-maior Teodor Sârbu, prieten al cuplului, în ancheta „fugii“ lui Pacepa. Sârbu povesteşte despre infidelitatea Ileanei, de care a aflat chiar de la femeie, după un moment de caldă sinceritate. „În trecutul căsniciei lui Pacepa, probabil că au fost momente de criză majoră, deoarece într-o discuţie, Ileana Pacepa a arătat o scrisoare care spunea că datează de 25 de ani, scrisoare în care Pacepa o solicită să revină acasă. Cu acest prilej, Ileana Pacepa a relatat că în urmă cu 26 de ani ar fi plecat cu un alt bărbat de acasă de la Pacepa Ion şi ar fi revenit după un an, cu ocazia morţii mamei lui Pacepa“, scria Sârbu într-un raport datat 24 august 1978. 


Am încercat să luăm legătura cu Ion Mihai Pacepa pentru a compara, cu informaţiile adunate de noi, şi partea sa de adevăr cu privire la propria biografie. Deşi fostul securist a apărut, în repetate rânduri, în intervenţii televizate, fiind interpelat cuminte, prieteneşte, contactat pe adresa de pe platforma wnd.com, unde scrie frecvent, Ion Mihai Pacepa nu a răspuns reporterilor „Weekend Adevărul“ până la publicarea acestui articol.

[<a href="//storify.com/bogdanenacheg/getting-started" target="_blank">View the story "Apostolii Epocii de Aur. Un serial marca Adevărul" on Storify</a>]

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite