Apocalipsa care se ia: ciuma, holera, tifosul şi gripa în istorie

Apocalipsa care se ia: ciuma, holera, tifosul şi gripa în istorie

Ciuma în Egiptul antic - ilustraţia realizată de artistul Gustave Dore, apărută într-o ediţie a Sfintei Scripturi publicate în 1885 FOTO Shutterstock

De milenii, omenirea luptă cu un duşman invizibil. Alături de catastrofe naturale, foamete şi războaie, micile vietăţi microscopice (microbi, bacili, bacterii, virusuri) au punctat în paginile de istorie, devastând teritorii întinse şi punând în pericol existenţa unor popoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Recenta pandemie de gripă, cu cele două ramuri: aviară şi porcină, arată că războiul încă nu a fost câştigat definitiv de oameni. Cu toate că medicina s‑a dezvoltat mult în ultimul secol, duşmanii minusculi au capacitatea de a se adapta şi „fenta“ remediile noastre.
 
Ciuma, ploaie de săgeţi aruncată de Dumnezeu
 
Ciuma poate fi considerată cea mai distrugătoare molimă care a afectat vreodată omenirea. Istoria pandemiilor de ciumă este greu de reconstituit, însă din trecutul îndepărtat ne‑au rămas câteva descrieri ale simptomelor. E dificil astăzi de spus dacă a fost vorba de ciumă sau de alte maladii. Egiptul antic, Extremul Orient, Grecia clasică, Roma imperială şi Bizanţul au fost măturate de valuri de pandemii.
 
Informaţii despre molime apar în Biblie, iar istoricul grec Tucidide aminteşte de o pandemie din anul 430 î.Hr. care loveşte cetăţile greceşti şi ucide o treime din populaţia Atenei, inclusiv pe marele său conducător Pericle.
 
Imperiul Roman este lovit de „Ciuma Antonina“, în 165 d.Hr., iar Imperiul Bizantin, de două epidemii devastatoare, în anii 541‑542, în vremea lui Iustinian I şi o alta, în 588. Istoricul Procopius de Cezareea scrie, de pildă, în „Istoria secretă“, că la Constantinopol mureau zilnic 10.000 de oameni, oraşul pierzând jumătate din ­populaţie.
 
Mijlocul secolului al XIV-lea inaugurează o lungă serie de pandemii de ciumă ce vor bântui Europa, Orientul şi Nordul Africii timp de aproape cinci veacuri. Primele focare apar în 1330 în Asia Centrală, făcând prăpăd în India şi China de Est, după care se îndreaptă spre vest prin Orientul Mijlociu, ajungând şi în Africa de Nord.
 
În 1334, mongolii asediază Caffa din Crimeea, deţinută de genovezi, conflictul izbucnind din pricina unor neînţelegeri comerciale. În timpul asediului, mongolii încep să moară de ciumă, iar conducătorii lor iau decizia de a catapulta cadavrele peste ziduri în cetate. Asediul va fi ridicat, însă în oraş izbucneşte epidemia. Ulterior, galerele genoveze aduc ciuma în Italia (1347), de unde se va răspândi în întreaga Europă, unde găseşte un climat propice.
 
De câteva decenii, în Occident se obţinuseră recolte slabe, ducând la perioade îndelungate de foamete. Marea Ciumă (Ciuma Neagră sau Ciuma Bubonică) va găsi o populaţie europeană slăbită, trăind în condiţii mizere. Rând pe rând, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Germania, Polonia şi Rusia fac faţă cu greu epidemiei. Istoricul medieval Froissart apreciază că o treime din populaţia Europei dispare la primul val al pandemiei, care se termină prin 1351.
 
Apariţii regulate ale ciumei
 
Până în secolul XVIII, în Europa de Vest şi XIX, în Europa de Est, ciuma va apărea la intervale regulate, aproape în fiecare deceniu înregistrându‑se pusee ale epidemiei. Astfel, în Franţa sunt numărate 24 de apariţii principale între 1437‑1536 şi alte 12 izbucniri, în intervalul 1536‑1670.
 
Sunt şi epidemii care cuprind întreaga Europă: 1576‑1585, 1628‑1631. Ultima are loc la Marsilia în 1720. Tributul cel mai mare îl dau oraşele: Florenţa  unde mor 50% dintre cei 110.000 de locuitori (1338), Hamburg pierde 66% din populaţie în intervalul 1343‑1357, Parisul rămâne fără 40.000 de oameni în 1450, iar în Neapole (1656) mor jumătate dintre cei 450.000 de locuitori.
 
În fine, ultima epidemie de la Marsilia face 50.000 de victime din cei 100.000 de locuitori ai săi. Nici Anglia nu este scutită de ucigătoarea boală. În 1665 izbucneşte o teribilă epidemie ce răpune o şesime din populaţia regatului, din care 68.000 numai în Londra. Oraşul e „salvat“ de un incendiu devastator izbucnit în 1666, care duce la dispariţia şobolanilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: