Anul 2010, prin ochii criticilor literari

Criticii Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea-Enache, Carmen Muşat, Marius Chivu și Paul Cernat au apreciat cărțile anului 2010 pentru „Adevarul literar&artistic“.

Citiţi şi:

Cărţile anului 2010

Ca tendinţe, în an de criză, literatura română a avut o prezență onorabilă, „romanul, nonficţiunea şi poezia s-au descurcat bine, eseul – onorabil, iar proza scurtă, critica şi istoria literară au fost mai slab reprezentate“, consideră criticul Paul Cernat. De asemenea, „2010 a fost un an foarte bun pentru literatură - pentru proză şi memorialistică, pentru poezie şi eseistică“, subliniază Carmen Muşat.


Dan C. Mihăilescu:  „Aşteptând ceasul de apoi“, o revelaţie

Încep cu „Frumoasele străine“, de Mircea Cărtărescu, şi „Amor intelectualis“, de Ion Vianu. Imediat le adaug revelaţia care a fost romanul „Aşteptând ceasul de apoi“, de Dinu Pillat şi târzia descoperire a tulburătoarelor „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică“, de Radu Mărculescu, carte apărută iniţial în 2000 şi reeditată acum la Humanitas.

Vin apoi jurnalele lui Gabriel Liiceanu („Întâlnire cu un necunoscut“) şi Andrei Pleşu („Note, stări, zile“), „dosarul“ Dorin Tudoran („Eu, fiul lor“), volumul colectiv „De ce m-am întors în România“, coordonat de Sandra Pralong, Horia-Roman Patapievici cu „Ultimul Culianu“, „Cartea întrebărilor“, de Ioana Pârvulescu şi „10 eseuri“ de Sorin Lavric.

Două romane puternice – „Mutilare“, de Dan Stanca (oricât m-a încercănat lectura) şi „Noapte bună, copii! “, de Radu Pavel Gheo, alături de savuroasele amintiri ale lui Niculae Gheran din „Arta de a fi păgubaş“, vol. II, „Oameni şi javre“.
Şi două traduceri care mi-au mers la suflet : Vasili Grossman, „Viaţă şi destin“, Amos Oz, „Să nu pronunţi: noapte“.

În sfârşit, „premiul de excelenţă”: minunatul album „Lemn“, cu biserici din nordul Olteniei, realizat de Luiza Zamora şi Şerban Bonciocat.

Marius Chivu, despre superlativele anului

Pentru mine, superlativele anului arată aşa: poezie - Mircea Cărtărescu, „Nimic“ (Humanitas) şi Ion Mureşan, „cartea Alcool“ (Charmides), roman: Marin Mălaicu-Hondrari, „Apropierea“ (Cartea Românească) şi O. Nimigean, „Rădăcina de bucsau“ (Polirom), debut: Adina Rosetti, „Deadline“ (Curtea Veche), publicistică: Dan Perjovschi, „20/22. Douăzeci de ani de texte“ (Cartea Românească), memorialistică: Béla Kamocsa, „Blues de Timişoara. O autobiografie“ (Brumar), eseu: Andrei Oişteanu, „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură“ (Polirom) şi Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, „Istoria benzii desenate româneşti“ (Vellant).

Dintre traduceri, aş remarca: Thomas Pynchon, „Curcubeul gravitaţiei“ (trad. Rareş Moldovan, Polirom), John Updike, „Rabbit e bogat“ (trad. George Volceanov, Humanitas Fiction), Georges Perec, „Dispariţia“ (trad. Şerban Foarţă, ART), precum şi demararea integralei Beckett de la Polirom.

Ca evenimente literare, merită menţionate Festivalul de poezie de la Bistriţa şi cel de „Literatură şi vin“ de la Timişoara.

Carmen Muşat: „Nu e momentul pentru ierarhii“
 
2010 a fost un an foarte bun pentru literatură - pentru proză şi memorialistică, pentru poezie şi eseistică. Deşi e greu de făcut o selecţie rapidă – şi există riscul, asumat, de a nu menţiona toate apariţiile notabile – am să încerc o scurtă trecere în revistă (nu o ierarhie, nu cred că e momentul, acum, pentru ierarhii): la capitolul „roman”, preferinţele mele merg către „Provizorat“, de Gabriela Adameşteanu, „Gde Buharest“, de Constantin Stan, „Ambasadorul invizibil“ (Nichita Danilov), „Dracul şi mumia“ (Stelian Tănase), „Domnul K. eliberat“ (Matei Vişniec), „Ana Maria şi îngerii“ (Radu Aldulescu), „Un om din Est“ (Ioan Groşan), „Noaptea cînd cineva a murit pentru tine“ (Bogdan Suceava).

Cred că două volume memorialistice şi-au disputat, în 2010, interesul criticii şi al publicului deopotrivă: „Viaţa unui om singur“, acida autobiografie a lui Adrian Marino, şi „Amor intellectualis“, subintitulat de Ion Vianu „romanul unei educaţii“, o carte ce vorbeşte despre mai multe posibilităţi de a fi liber într-o societate închisă. Nici „Întîlnire cu un necunoscut“, cel mai recent volum semnat de Gabriel Liiceanu, nu poate fi ocolit într-un astfel de bilanţ. Şi tot aici, la capitolul „memorialistică”, aş menţiona şi amplul şi incitantul dialog dintre Norman Manea şi Edward Kanterian, publicat sub titlul „Curierul de Est“.

Nici în materie de poezie 2010 nu a fost deloc un an anost. Mă gîndesc la volumele semnate de Ion Mureşan, „Alcool“, Doina Ioanid, „Ritmuri de îmblînzit aricioaica“, Ana Blandiana, „Patria mea A4“, Robert Şerban, „Moartea parafină“, Liviu Ioan Stoiciu, „Pe prag“.

Florin Manolescu şi a sa impresionantă de „Enciclopedie  a exilului literar românesc“ (ediţia a doua revizuită şi adăugită) stă alături de cartea de debut a unei foarte tinere autoare, Raluca Dună, preocupată să investigheze relaţiile dintre autor şi operă, în literatură şi în pictură. „Eu, Autorul“ se numeşte volumul şi merită cu prisosinţă atenţia noastră.

La capătul unei îndelungi cercetări în paginile presei interbelice, Zoltán Rostás a scos la iveală un Mihai Pop prea puţin cunoscut – publicistul lucid şi echilibrat din anii 1937-1940, ale cărui articole au fost adunate în volumul intitulat „Vreau să fiu şi eu revizuit“. Un exerciţiu provocator de reconstrucţie critică a profilului poetic al lui Bolintineanu, cel din „Florile Bosforului“, a făcut Mihai Dinu, care, pornind de la premisa că, în secolul al XIX-lea,  poeticitatea nu constă doar în armonia fond/formă, ci în substanţa poemului, a tradus într-o limbă română modernă, versiunea franceză a „Florilor Bosforului“ realizată de Bolintineanu însuşi.  Rezultatul e surprinzător, poemele astfel obţinute par a fi fost scrise cu foarte puţin timp înainte.

Daniel Cristea-Enache: „2010 este anul romanului“

Ca şi anul precedent, 2010 este anul romanului. Două titluri de referinţă: „Provizorat“ de Gabriela Adameşteanu şi „Rădăcina de bucsau“ de O. Nimigean. Cel mai important roman al generaţiei mele: „Noapte bună, copii! “ de Radu Pavel Gheo. Plus primul volum din „Un om din Est“,  romanul îndelung aşteptat al lui Ioan Groşan.

La poezie, o carte, tot aşa, mult aşteptată este cea a lui Ion Mureşan: „cartea Alcool“. De nivel, ca de obicei, Liviu Ioan Stoiciu, cu volumul „Pe prag“.
Sfera scriiturii subiective este ilustrată (aş spune: exemplar) de „Cartea cu fleacuri“ a lui Livius Ciocârlie şi „Întîlnire cu un necunoscut“ de Gabriel Liiceanu.
Iar cartea anului, în opinia mea, este „Viaţa unui om singur“, autobiografia postumă a lui Adrian Marino.

Paul Cernat: „Viaţa unui om singur, cartea anului“

Cartea anului 2010, cu toate controversele care au însoţit-o, e, în opinia mea, „Viaţa unui om singur“ a lui Adrian Marino. Aş spune că romanul, nonficţiunea şi poezia s-au descurcat bine, eseul – onorabil iar proza scurtă, critica şi istoria literară au fost mai slab reprezentate. Despre dramaturgie nu am date. Cîteva titluri se detaşează net, prin anvergură şi consistenţă.

La roman: „Provizorat“ de Gabriela Adameşteanu, „Amor intelectualis“ de Ion Vianu, „Noapte bună copii! “ de Radu Pavel Gheo, „Rădăcina de bucsau“ de O. Nimigean, „Domnul K eliberat“ de Matei Vişniec (aşteptam mai mult de la romanul Un om din Est“ de Ioan Groşan).

La poezie: „cartea Alcool“ de Ion Mureşan, „Pe prag. Vale-deal“ de Liviu Ioan Stoiciu, „Nimic“ de Mircea Cărtărescu, „Ritmuri de îmblînzit aricioaica“ de Doina Ioanid, „Femeile din secolul trecut“ de Mircea Dinescu.

La eseu: „Ultimul Culianu“ de H-R. Patapievici, „Ceea ce ne desparte“ de Vasile Ernu şi Bogdan Alexandru-Stănescu, „În căutarea Centrului pierdut“ de Corina Ciocârlie. La critică/istorie literară – „Literatura română în comunism (1948-1964)“ de Eugen Negrici şi „De la avangardă spre ariergardă“ de Ion Pop ţin capul de afiş, iar la debut, „Marea pipeadă“ de Iulia Militaru (la poezie), „Cărţile omului dublu.

Teatralitate şi roman în România regimului comunist“ de Anca Haţiegan (la critică) şi „Sînge satanic“ de Cristina Nemerovschi (la proză) sunt, probabil, suficiente. Nonficţiunea e bine reprezentată, de la documentul „Eu, fiul lor“ de Dorin Tudoran (şi nu numai…) la cele două volume inclasabile ale lui Livius Ciocârlie, „Cartea cu fleacuri“ şi „Cu faţa la perete“. Şi n-am spus nimic de titlurile excelente de traduceri, ediţii critice...  Pe scurt: în an de criză, literatura română s-a descurcat cel puţin onorabil.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările