Antunes, un prozator al Romaniei

Ieri, spre pranz, in mijlocul Bucurestiului, in micuta si eleganta sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare, un popor de curiosi si iubitori de literatura s-a strans sa-l astepte pe Antonio

Ieri, spre pranz, in mijlocul Bucurestiului, in micuta si eleganta sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare, un popor de curiosi si iubitori de literatura s-a strans sa-l astepte pe Antonio Lobo Antunes, cunoscut scriitor portughez, a carui carte se lansa in limba romana. Am auzit vorbindu-se despre cozile la carti si la bilete de teatru din anii comunismului, acum am vazut oameni stand la o coada impresionanta pentru a obtine autografe de la aceasta stea a literaturii mondiale si mi s-a parut ca Bucurestiul seamana, dintr-o data, cu orice alta capitala a lumii, in care se gasesc suficient de multi entuziasti, cititori pasionati, care nu rateaza intalnirea cu autorul preferat. Scriitorul portughez, de doua ori candidat la Nobelul pentru literatura, recent premiat cu Premiul "Ovidius" la Festivalul "Zile si nopti de literatura" de la Neptun si Mangalia, a fost prezentat ieri, la lansarea romanului sau Intoarcerea caravelelor, aparut la Humanitas, in traducerea Micaelei Ghitescu, ca "un prozator al Romaniei", gratie felului in care scrie. El a confirmat, plin de modestie si sinceritate, ca traieste sentimente de admiratie si multumire de cand a venit in Romania. "Am regasit sensul etic al vietii in aceasta tara care m-a impresionat", a spus Antunes. Vorbind despre carte, autorul a marturisit ca o simte deja departe, fiind scrisa cu mult timp in urma, dar si-a amintit intamplarile istorice la care a fost martor si care au inspirat romanul. La final, Antonio Lobo Antunes a facut cateva consideratii generale despre literatura: "Menirea noastra, a scriitorilor, este sa largim cunoasterea vietii, numai cine se cunoaste pe sine mai bine poate fi el insusi. Scriitorul e cineva care vorbeste pentru noi, in razboi eram foarte recunoscator scriitorilor care vorbeau pentru mine din cartile trimise de parintii mei. Acei scriitori m-au ajutat nu sa supravietuiesc, ci sa traiesc cu adevarat, sa inteleg oamenii, chiar in mijlocul lipsei de speranta ei au fost o fereastra deschisa. Noaptea nu e niciodata deplina, asta ne invata literatura."